Radu Beligan a fost peste
75 de ani în lumina reflectoarelor, având zeci de roluri importante (80 în
piese de teatru și 30 în filme), construind imagini de neșters în amintirile
contemporanilor. Profesor la Institutul de Teatru, membru de onoare al
Academiei Române și artist emerit al poporului, Radu Beligan a fost, de
asemenea, autor al unor cărți, pe care le-a scris cu talent. Actorul a fost
director al Teatrului de Comedie și al Teatrului Național, dar și membru în
Comitetul Central al Partidului Comunist Român.
Deși nu era de acord cu
intervenția actorului în textul dramatic, pe care-l considera sacrosanct, de
multe ori actorul Radu Beligan se lăsa în voia inspirației. La una din
repetițiile generale ale spectacolului „Opinia publică“, de Aurel Baranga, a
produs o curajoasă improvizație: în acțiunea piesei, personajul Otilia
(interpretat de Marcela Rusu) era nemulțumită de rolul pe care-l avea, care i
se părea insipid și declara că decât
să-l joace mai bine se duce acasă să
prăjească chiftele. „Lăsați-o, să le prăjească, vedem din ce le face“, a
exclamat maestrul, improvizând. Autorul a fost de acord să păstreze replica,
iar în seara premierei a obținut astfel aplauze entuziaste. Totuși, spre
deosebire de Caragiale, care a preluat în textul tipărit unele intervenții ale
actorilor, Aurel Baranga a evitat să introducă în textul piesei replica
respectivă.
O altă improvizație a actorului,
tot la piesa „Opinia publică“, de data asta în plin spectacol, a fost
următoarea: „– Cu ce te ocupi la gazeta noastră?“, îl întreba Chitlaru –
personajul interpretat de Radu Beligan, pe un redactor al ziarului. „– Cu
pagina externă, Orientul Mijlociu.“ „– Atunci, tu să ai de lucru ani întregi de
acum încolo“, punea punct discuției, improvizând, maestrul Beligan, în
aplauzele spectatorilor, reluând replica în toate cele 500 de spectacole care
s-au jucat.
De-a lungul timpului, am avut
multe întâlniri cu Radu Beligan. Una dintre ele a fost cea în care am vrut să
devin actor al Teatrului de Comedie. El m-a ajutat să-mi ating obiectivul,
distribuindu-mă într-un rol dintr-o piesă la care începuseră deja repetițiile,
chiar dacă și-a atras critica multor colegi. Altă întâlnire a fost încercarea
mea de a pune în scenă o piesă personală despre Mircea Șeptilici. „E o piesă
tare tristă. Ar trebui de urgență urcată pe scenă“, mi-a spus maestrul, după ce
a terminat lectura. Cu toate acestea, piesa încă așteaptă să fie jucată.
Altă dată, Radu Beligan mi-a dat
chiar o lecție de actorie. Când am intrat într-un rol din „Opinia publică“, am
căutat să am relații cu celelalte personaje, așa cum am învățat la Institut.
Atunci, maestrul mi-a spus: „– Tu ești victima școlii de teatru românești, care
are profesori ce n-au pus niciodată piciorul pe scenă, dar care vă învață că între
personajele unei piese este necesar să existe relații psihologice. Sunt
necesare, e adevărat, dar într-un spectacol se stabilește și alt gen de
relație, tot atât de importantă, care nu se predă la Institut – relația cu
publicul. Urmărește-mă cum stabilesc eu o relație firească cu cei din sală și
încearcă cu arsenalul tău de mijloace să faci la fel.“
