Ritmul vieții contemporane, în marile orașe cel puțin, ne obligă mult prea des să funcționăm de parcă ne-am afla într-o permanentă cursă contracronometru. Totul se desfășoară „pe repede-înainte” și de prea multe ori sunt așa de necesare și importante răgazurile de regăsire de sine, în solitudine ori alături de semeni. Sunt gânduri inspirate de o săptămână începută cu un vernisaj la Institutul Balassi și încheiată cu un altul, patronat de Institutul italian de cultură și găzduit de o clădire simbolică a Bucureștiului, menționată recent și în cadrul acestei rubrici: The Ark.
Promovând nu doar cultura din Ungaria, ci și pe cea a maghiarilor din Transilvania, Institutul Balassi își face o onoare din a aduce în fiecare an, la București, o mare expoziție retrospectivă a unui artist important care vine din inima țării. De această dată, invitația i-a fost adresată sculptorului târgmureșean Gyarmathy János, ale cărui lucrări turnate în bronz vor putea fi admirate până pe 12 martie. Evitând cu sfială genul monumental, pătrundem în universul uman și spiritual al artistului, o lume în miniatură din care chipul – dacă nu și trupul uman – aproape că nu lipsește. Prezența omului este însă redusă la esență, la substanța sa primordială, lipsită de artificii, elemente decorative menite să înfrumusețeze, fiindcă ceea ce contează sunt trăirile, frământările, provocările, înfrângerile și triumfurile protagoniștilor. Întregind lucrările, fie ele statuete ori plachete înrămate, titlurile alese conțin adesea trimiteri biblice și obligă privitorul la meditație, la introspecție și la visare. Aceste emoții le-am putut prelungi în continuarea serii cu ocazia unui recital special de pian, la patru mâini, oferit de Elena Popa și Dianna Vasiu, care au ales să interpreteze cele 21 de dansuri ungare ale lui Johannes Brahms.
Până pe 4 martie, la parterul The Ark, poate fi vizitată o expoziție cu desenele caricaturistei și ilustratoarei italiene Silvia Rocchi, extrase din jurnalul de călătorie ilustrat al artistei. Între altele, ea este autoare de romane grafice, așa cum se numesc ele modern, adică de benzi desenate, cum le știm cei mai mulți dintre noi. Organizată de Slow Food International, împreună cu Asociația Ivan Patzaichin, Mila 23 și Institutul italian de cultură, expoziția „Portretul Michaelei. O călătorie în Delta Dunării” este rodul unui proiect de punere în valoare a Dunării și a tuturor frumuseților pe care le are de oferit, inclusiv cele de natură gastronomică, gândit și dus la îndeplinire de un operator de turism italian. Cu ocazia vernisajului, directorul Institutului italian de cultură, Ezio Peraro, a ținut să sublinieze și alte elemente italiene ale locului și contextului în care ne găseam: clădirea în care ne aflam este opera din 1898 a arhitectului Giulio Magni, iar mișcarea slow food, cea care ne îndeamnă la a savura mâncarea pe îndelete și a ne bucura de bogăția culinară a fiecărei regiuni a unei țări, a fost lansată în anii 1980 tot de un italian, Carlo Petrini. În completarea desenelor înfățișând oamenii, dar și peisajele și fauna Deltei, conținutul complet al jurnalului Silviei Rocchi a fost disponibil sub forma unui caiet, plin de culoare și de viață, ce reflectă parcă pasiunea autoarei pentru ceea de face. Publicul a răsfoit cu interes caietul. În acest timp, membrele grupului folcloric lipovenesc Rusalca din Mila 23 ne-au transmis, prin muzica lor, ceva din atmosfera fluidă a Deltei, dându-ne astfel încă un motiv pentru a le vizita acolo, la ele acasă.
