Medicina a progresat
spectaculos în ultimele decenii. Transplantul de organe, piese sau organe
artificiale, operații neobișnuite și multe altele apar permanent în mass-media
și în atenția publicului. Există însă progrese cel puțin la fel de mari – și,
poate, cu impact mai mare asupra sănătății și prelungirii vieții – care trec
neobservate de ochiul public și, uneori, și de cel medical. Între acestea este
reevaluarea modului modern de viață. În acest context, lucrarea Rolul
efortului fizic în reabilitarea cardiovasculară, elaborată de un
colectiv condus de prof. dr. Florin Mitu, abordează o tematică de o
importanță deosebită. Reducerea mortalității prin boli cardiace, în primul rând
prin boala ischemică, a dus la creșterea populației cu boli cardiace
„vindecate“ chirurgical, intervențional și chiar medical, dar această populație
nu este sănătoasă, ea trebuie reabilitată, trebuie să își recapete capacitatea
de efort maximă posibilă, să poată duce o viață „normală“ social și personal.
Această reabilitare reprezintă tema lucrării și, fără nicio îndoială, un
progres major al medicinii moderne.
Cartea începe cu o amănunțită analiză a bazelor fiziologice ale
subiectului abordat – exercițiul fizic. Sunt prezentate efectele exercițiului
fizic asupra celulelor din structura cardiovasculară, asupra cordului ca pompă
și asupra circulației sale, adaptarea la efort. În capitolele următoare sunt
prezentate evaluarea capacității de efort și modul de realizare a prescrierii
exercițiului fizic. Apoi sunt abordate din perspectiva reabilitării prin
exercițiu fizic controlat principalele afecțiuni cardiace: boala coronariană,
insuficiența cardiacă, hipertensiunea arterială, valvulopatiile, pacienții care
au suferit intervenții chirurgicale cardiace (inclusiv transplant de cord),
boala vasculară periferică etc.
Fiecare aspect de patologie este amplu discutat, de la
indicații, posibilități și beneficii până la modalitățile practice de realizare
a reabilitării. Lucrarea se bazează pe experiența vastă în domeniu a autorilor
și reprezintă un ajutor eficient pentru fiecare medic implicat în îngrijirea
pacienților cardiaci – cardiologi, medici interniști sau medici de familie.
Volumul umple un gol și corespunde unei necesități imediate în îngrijirea
cardiologică și nu poate fi recomandat decât cu căldură lumii medicale.
Prof. dr. Ion Bruckner
Apariția lucrării Rolul
efortului fizic în reabilitarea cardiovasculară sub coordonarea
profesorului Florin Mitu valorifică experiența deosebită a Clinicii de
recuperare cardiovasculară din Spitalul de Recuperare Iași, fiind în același
timp rodul unei ample documentări și al unor benefice schimburi de experiență
în domeniu. Modul de structurare și redactare a cărții reflectă calitățile
didactice ale profesorului Mitu, cadru didactic cu experiență la catedră, autor
al numeroase lucrări cu caracter didactic.
Prima parte a lucrării (trei capitole) este consacrată
aspectelor fiziologiei și fiziopatologiei, implicării aparatului cardiovascular
în activitatea fizică, principiilor prescrierii și derulării antrenamentului fizic
în reabilitarea cardiovasculară, precum și metodologiei științifice necesare
aplicării testelor de efort. Partea a doua a lucrării este dedicată în mod
specific reabilitării în marile provocări actuale ale cardiologiei, patologie
responsabilă de ponderea dominantă a maladiilor cardiovasculare în
morbi-mortalitate: cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială,
valvulopatiile, insuficiența cardiacă și arteriopatia periferică, la care se
adaugă două capitole dedicate situațiilor special consecutive unor progrese
majore în terapeutică, transplantul cardiac și dispozitivele cardiace
implantabile.
Subliniem efortul (remarcabil într-un domeniu în permanent
progres) de documentare, actualizare și acordare cu ghidurile actuale ale
societăților europene și americane de profil, precum și cu strategia în domeniu
a Societății Române de Cardiologie. Trebuie, de asemenea, remarcată expunerea
clară, fluentă și bine sistematizată, într-un limbaj ușor accesibil, care
facilitează expunerea și întărește mesajele. Înțelegerea principiilor și
aplicarea metodologiei sunt ușurate, de asemenea, de utilizarea unei
iconografii adecvate. Cunoașterea metodologiei reabilitării și a rolului
esențial al antrenamentului fizic, perseverent aplicate, cu respectarea
principiilor științifice consacrate și în condițiile consimțământului informat
și ale unei educații terapeutice individualizate, combină eficiența
rezultatului cu siguranța aplicării și protejează atât pacientul, cât și
medicul de eșec și efecte riscante.
În concluzie, considerăm această carte un excelent instrument de
lucru pentru toți practicienii ai căror pacienți pot beneficia de progresele
reabilitării cardiovasculare, a cărei metodologie fundamentată științific și
adecvat aplicată are un potențial enorm de ameliorare a calității vieții și de
frânare a progresiei bolii. Cartea merită categoric o circulație largă și să
fie bine mediatizată în lumea medicală, mai ales că, în ciuda eficienței unanim
recunoscute, programele de reabilitare sunt încă insuficient implementate și utilizate.
Prof. dr. Gabriel Ungureanu