Societatea
Medicilor Scriitori şi Publicişti din România (SMSPR) continuă să se afirme şi reafirme prin
activitatea literară şi publicaţiile celor care, accedând un nivel de
altitudine spirituală, transgresează limita dintre arta medicului şi cea a
scriitorului revendicându-şi un teritoriu aparte, în care frontiera a dispărut,
cuprinzând astfel arii largi de cuminecare între cele două vocaţii care se
potenţează reciproc. În cărţile medicilor este cuprins, mai mult sau mai puţin
transparent, şi mesajul tămăduitor, căci vindecarea trebuie să pornească de
la suflet, în marea tradiţie hipocratică: vindecarea omului care şi-a pierdut sănătatea,
dar şi a societăţii bolnave în ansamblul său.
Să luăm, de exemplu,
cartea Tranziţia spre nimic, scrisă de dr. Viorel Pătraşcu şi
publicată la editura Paralela 45, în 2013. Coperta, realizată de Ionuţ Broştianu,
ne înfăţişază un lup (sau poate un câine) care coboară, cu tristeţe parcă, pe fundul
unei albii aproape secate, lăsând în urmă cerul albastru, presărat cu norişori
albi, sub care se desfăşoară pantele înverzite ale muntelui şi se îndreaptă către
un loc mai jos şi mai întunecos. O perspectivă nu tocmai optimistă şi în deplină
concordanţă cu titlul şi conţinutul cărţii.
Aşa cum ne explică
subtitlul, „Tablete dulci-amare“, între coperţile cărţii sunt cuprinse tablete
de o pagină fiecare, publicate, în ultimii doi ani, în cotidianul „Argeşul“ şi
în „Viaţa medicală“. Lectura lor i-a lăsat prefaţatoarei, Denisa Popescu, un
puternic „gust de scorţişoară“. Unii le-au citit în primă apariţie. Aceste
tablete se succed asemeni unui cântec monocord, fără mari surprize, dulcele
anunţat în subtitlu fiind cu totul copleşit de amărăciunea unei realităţi pe
care autorul o comentează cu incontestabil talent gazetăresc. „Medicinii şi
scrisului m-am dedicat cu pasiune acaparatoare“ se destăinuieşte Viorel Pătraşcu,
iar tabletele sale îl confirmă din plin. Dincolo de actul medical, el vede în
omul aflat în faţa sa pe fratele aflat în suferinţă, încearcă să-i înţeleagă
resorturile interioare, nu îl comentează prea mult, reproducându-i aidoma
vorbele, din care pare că nu înţelege lumea de astăzi. Prezintă o lume ţărănească
şi de periferie citadină care, aparent sau în fond, nu se poate schimba („vom
fi mereu ce-am fost“). Aceşti oameni „sunt la fel de umili, bolnavi, săraci,
naivi, neinformaţi, prost îmbrăcaţi şi trişti. Şi toţi îl regretă pe Ceauşescu“.
Ţăranii nu se tem de moarte, constată autorul, o virtute care vine, probabil,
de foarte departe. Doctorul Pătraşcu este dermatovenerolog, multe din
tabletele lui reflectă această specializare, cu un trecut bogat de medic de ţară,
dar pare un radiolog, prin precizia cu care realizează, în tablete, nu fotografii,
ci radiografii. Schimbările social-politice survenite după 1989 constituie
pentru el un subiect predilect. Iată câteva fraze elocvente: „Televiziunile
sunt, poate, răul cel mai mare cu care ne-am pricopsit după ’89“, comentând
prostul gust, goana după audienţă şi timpul pe care ni-l acaparează în dauna
lecturii. „Criza e în primul rând morală, nu economică“ , diagnostic pus în
tableta „O corabie în derivă“, comentând plagiatele din lumea medicală. De
altfel, mottoul cărţii –„Parvenitismul e blestemul României“ (Mateiu Caragiale)
– este cât se poate de bine ales, potrivindu-se de minune (şi) lumii medicale.
Despre revoluţionarii
din ‘89 se spune că „au plătit cu viaţa ca să aducă la putere eşaloanele doi şi
trei ale fostei nomenclaturi“, care ne-au adus corupţia şi impostura, atât de
greu de dezrădăcinat. Alegerile sunt un fel de mascaradă, propaganda electorală
se bazează pe mituire: „Au venit la poarta mea şi a celor din casele din jur şi
ne-au dat pungi cu...“. Viorel Pătraşcu este îngrijorat de tot mai puţina
cultură a tinerei generaţii şi remarcă, în lumea umilă a pacienţilor din
ambulatoriu, o „nostalgie după Ceauşescu“, aceasta reflectând mai degrabă lipsa
de perspectivă, declinul economic şi cel moral, mizeria în care se zbat nu puţini,
atrăgând atenţia, între altele, că revine pelagra, o boală a sărăciei şi
alcoolismului. În tableta „Arta pierdută a consultaţiei“, autorul comentează
cartea „Arta pierdută a vindecării“ scrisă de Bernard Lown (laureat Nobel). Cei
doi deplâng înclinaţia actuală de a nu
mai examina atent bolnavul, faptul că medicul s-a distanţat de acesta şi că îşi
bazează diagnosticul pe datele de tehnică medicală.
În ultimele pagini
ale cărţii, Răzvan Ioan Boanchiş se exprimă remarcabil prin cuvintele: „De pe
scheletul ţăranului român cade şi putrezeşte toată carnea vândută ca marfă
trandafirie în literatura noastră.[...] Doar la Marino, în paginile despre
domiciliul forţat printre ţăranii din Bărăgan, şi la Steinhard, [...] am găsit
cuvinte atât de apăsate despre periferia poporului român“. Să căutăm însă,
împreună cu autorul, calea spre un viitor mai plin de speranţă.
