Jurnalismul, pentru
medicul Corneliu D. Zeana, reprezintă „atitudine, delimitare, protest,
uneori revoltă“, în fața racilelor societății și încercarea de a găsi soluții
pentru înlăturarea sau măcar ameliorarea lor. O parte consistentă din volumul
de publicistică Jurnalism – o artă efemeră? – apărut anul acesta
la Editura Laurent, abordează două domenii pe care autorul le cunoaște destul
de bine, chiar din interior: învățământul și sănătatea.
Cartea reunește o parte
din materialele jurnalistice ale doctorului Zeana care, așezate într-o
succesiune cronologică, reflectă evoluția schimbărilor din România
postdecembristă. Autorul face astfel o anamneză a societății românești contemporane,
o diagnosticare cât mai precisă și indică un tratament pe care el îl consideră
cel mai eficient pentru însănătoșirea ei. El revine cu încăpățânare asupra
situațiilor din învățământ și sănătate, sancționează dur sistemul de sănătate
„închistat și anacronic“, responsabil de degradarea accelerată a stării de
sănătate a românilor și pledează pentru o creștere a rolului medicinii
preventive. Nu se sfiește în a pune eșecul sistemului de sănătate pe seama
„politicilor iresponsabile“ ale guvernanților de după 1989, el acuzându-i pe
aceștia de „lipsă de dragoste pentru soarta acestui popor“. Corupția și lipsa
reformelor reale, în acord cu reglementările europene, sunt, în opinia sa,
câteva din cauzele crizei sistemului de sănătate, pe care, în unul din articole
îl vede ca „o junglă neguvernabilă“.
În ceea ce privește
sistemul educațional, Corneliu Zeana păstrează aceeași notă critică, amintind
că într-un raport din 2014 al Comisiei Europene, românii erau „cei mai
needucați din Europa“. Mai mult decât atât, sistemul de învățământ, cel care ar
fi trebuit să fie o redută a valorilor și a probității, este prezentat în
această carte ca fiind „ultima fortăreață a imposturii“. De aceea, se impun și
în acest domeniu reforme radicale, care să aducă România la standarde europene,
pentru că, „așa cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara“, avertizează
Zeana, citându-l pe Spiru Haret.
Și virtuțile medicinii
tradiționale sunt evocate aici, alături de efectul terapeutic al teatrului,
literaturii: „Cehov a vindecat mai mulți bolnavi prin operele sale literare
decât a făcut-o ca medic“. La fel, literatura din epoca internetului și a
globalizării, amintite fiind inclusiv traducerile după ureche, tot mai prezente
în spațiul publicistic românesc din ultima vreme.
Nu în ultimul rând,
lucrarea abordează și problematica minorității aromâne, împărțite, spune
autorul, în patru țări balcanice și supuse unor politici de deznaționalizare.
Nici problema readucerii Moldovei de peste Prut nu este omisă de autor, el
insistând asupra oportunității pe care ne-o oferă contextul actual
internațional: „Ca proiect de țară, nimic nu surclasează ținta primordială a
reunificării țării“.
Ideea generată de
parcurgerea textelor reunite în acest volum reclamă, în special, criza profundă
în care se află România, principalele cauze evocate fiind corupția tentaculară
și slăbiciunea justiției. Mai mult ca oricând, țara noastră are nevoie de acele
„vârfuri intelectuale care pot să trezească poporul din apatia în care s-a
scufundat“.
