La început, Daniela Vasile prezintă
„Actualitatea PSI”: o „conferinţă specială cu şi despre oameni speciali”
organizată de asociaţia „Aripi”. Participă beneficiarii serviciilor de sănătate
mintală, laolaltă cu specialişti, aparţinători, prieteni, rude şi – fireşte –
gazetari. Se propun căi de combatere a discriminării şi stigmatizării
suferinzilor: măsuri legislative, proiecte, ore de educaţie la şcoală,
familiarizarea tinerilor cu problematica socială.
E sâmbătă, 15 octombrie. Radio România
Cultural transmite emisiunea „Dosarele PSI”, realizator – Dorin Bîtfoi. Tema:
Psihotraumatologia. Vorbesc participanţi de la primul Congres Naţional de
profil. Cu experienţă acumulată în Franţa, Şerban
Ionescu pledează pentru un echilibru între patologizarea excesivă şi
ignorarea traumelor psihice. În rezilienţa asistată propune întoarcerea bătrânului
Socrate, pe care-l vede ghid şi călăuză al celor care asistă traumatizaţi. Ion Bogdan continuă pe aceleaşi
coordonate: Vocea pacienţilor „să primeze în faţa vocii noastre”. Comunicarea şi
bunele relaţii interumane dau rezultate incomparabil mai bune decât celelalte
mijloace terapeutice. „Nu tehnicile merg, ci relaţiile merg” – afirmă I.
Bogdan, recomandând cu căldură „tratamentul informat de feedback”. (Când, la
magazin, pantoful nu se potriveşte cu piciorul recomandarea vânzătorului nu
poate fi „Schimbaţi piciorul !” – observă domnia sa.) Iar cercetarea ştiinţifică
o vede nu separat, ci îmbinată permanent cu clinica, ele să meargă mereu împreună
şi să se ajute reciproc. Cătălina Tudose
răspunde la întrebări despre Alzheimer şi atrage atenţia că, astăzi, în centrul
atenţiei medicului se află bolnavul şi e ignorată familia. Aparţinătorii, cei
care îngrijesc bolnavi de Alzheimer, resimt o traumă cu totul aparte. Doliul începe
pentru ei când persoana bolnavă e încă în viaţă şi continuă vreme îndelungată.
Apar depresii, stări anxioase, confuzionale. Îngrijirea e epuizantă. Pentru cei
270.000 de bolnavi pe care-i avem azi nu există servicii specializate. Medicii
de familie nu sunt implicaţi, din cauza unor alte îndatoriri care îi blochează.
Familia rămâne singură. În 20 de ani, numărul suferinzilor se va dubla. Să ne gândim
numai la câţi îngrijitori în suferinţă vom avea şi la cât de mari vor fi
costurile. Tratamentul precoce, o cercetare ştiinţifică robustă – pot face
mult. Deosebit de important e lucrul în echipă. Asemănător, poate, cu cel de la
unicul Centru al Memoriei pe care-l avem deocamdată, unde echipa are
neuropsiholog, psihiatri, neurologi, psiholog coordonator. Florin Tudose e preocupat de stresul social, postceauşist. Toată
populaţia României pare atinsă. Ceauşismul a fost distructiv dar seismul,
ruptura bruscă, dispariţia valorilor – bune sau proaste – provoacă un sindrom
de stres posttraumatic complex. Oamenii au rămas fără imaginea viitorului. Nu
există grup de elite care să-şi asume responsabilitatea schimbării acestei
viziuni. Presa joacă şi ea un rol distructiv, gazetarii sunt un fel de cavaleri
ai Apocalipsei care hrănesc învrăjbiri. Patologia intră, din păcate, în
personalitatea indivizilor. Organizator principal al evenimentului, Diana
Vasile, îndeamnă la o atitudine optimistă: Să nu ne centrăm pe dificultăţi –
spune dânsa –, să ne gândim la resursele de sănătate care există, la faptul că,
dincolo de traumă, poate începe dezvoltarea. Tendinţa de a nu crede în viitor
ne blochează. Avem nevoie de mesaje optimiste. Mereu să ne întrebăm: Unde este
oportunitatea? Care este calea spre mai bine?
...Cam asta
am aştepta, noi, radioascultătorii, şi de la emisiunea lui Dorin Bâtfoi: nu
doar o radiografie a situaţiei actuale, ci şi susţinerea, cu mijloace media
benefice şi de mare succes, a unor căi de ieşire din ea. Ceea ce presupune,
desigur, lucrul în echipă. 
