Moartea
o întâlnim destul de frecvent ca temă centrală în operele şi dezbaterile
marilor gânditori, însă ceea ce se ascunde deseori în spatele acestui „factum
metafizic“ – şi anume boala – este un
subiect mult mai rar abordat în alte domenii decât medicina. Abordarea
filosofică multidimensională a bolii şi implicaţiile ei în natura finită a vieţii
umane constituie însă tema centrală a cărţii de filosofie bilingvă
(maghiaro-engleză) a lui Király V.
István, conferenţiar la Facultatea de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai“
Cluj-Napoca, A betegség – az élö létlehetösége. Prolegoména az emberi betegség
filozófiájához (Illness – A possibility of the living being. Prolegomena to the
philosophy of human illness), publicată la Bratislava (Editura
Kalligram, 2011).
Preocuparea
empatică pentru suferinţa umană este caracteristică disciplinelor medicale, însă
conceptele de sănătate şi boală depăşesc cadrul îngust, clinic, ridicând
probleme ce vizează alcătuirea omului atât ca fiinţă naturală, culturală, cât şi
istorico-existenţială. Astfel, sociologia, antropologia, istoria, religia şi cu
atât mai mult filosofia sunt sisteme sau discipline care abordează bolile
umane, bineînţeles din alte perspective.
Cum
noi ne apropiem de complexitatea problemelor ridicate şi analizate în această
carte, ne vom concentra în continuare pe aspectele lor mai degrabă
psihologico-psihiatrice, adică din perspectiva specialităţii de psihiatru.
Psihicul fiind „invizibil“, nu poate fi măsurat prin vreo analiză sofisticată
de laborator şi poate tocmai de aceea suferinţa psihică a fost şi continuă să
fie în mare măsură pe de o parte înstrăinată şi/sau bagatelizată, însă, pe de
altă parte, şi exploatată în scopuri facile sau exterioare, comerciale şi neştiinţifice.
Tocmai datorită unora din aceste motive, multă vreme, bolnavii psihici erau, de
exemplu, consideraţi mai degrabă a se afla sub influenţa duhurilor rele şi
trataţi ca atare, prin diverse metode, mai ales de reprezentanţi ai bisericii.
După cum reiese şi din Excursul
primului capitol al cărţii (Sketchy
considerations regarding the problems of Christian medicine and Christian
healing), boala din perspectiva creştină era – şi este de fapt – considerată
consecinţa păcatului originar şi pedeapsa pentru alte păcate personale. Dar nu
numai boala, ci şi vindecarea avea conotaţii creştine problematice, ea devenind
de fapt un act al divinităţii, implicaţiile medicale fiind secole întregi
minimizate sau chiar anulate.
Autorul
aduce în lumină, în primul capitol al cărţii, intitulat Illness – A possibility of the living being, aspectele filosofice,
existenţiale şi ontologice ale bolilor în genere, care sunt identificate aici
ca posibilităţi esenţiale ale fiinţelor
vii… de orice specie. Posibilităţi care aparţin deci tocmai esenţei vieţii. Orizontul analizelor
este, desigur, şi aici direcţionat spre problemele şi caracteristicile bolilor
umane, dar şi spre raportările specific umane la boli, afirmând, în esenţă, că
niciunul dintre muritorii care trăiau, trăiesc sau vor trăi nu a fost, nu este şi
nici nu poate fi nicicând şi în niciun fel scutit ontologic şi existenţial… de întâlnirea,
de experienţa şi de atacul lor.
Normalitatea
vieţii – sănătatea – se află la polul gradual opus bolii percepute ca un
„pericol al deficienţei trăirii existenţei“. Dar, între patologicul reprezentat
de boală şi normalitatea reprezentată de sănătate, penetrându-le pe amândouă,
se găseşte totuşi angoasa cotidiană. Deosebirea este că angoasa din sănătate
vizează, de multe ori, tocmai posibilitatea apariţiei unei boli, în timp ce
angoasa din boală poate viza – direct sau indirect – finitudinea vieţii, adică,
în ultimă instanţă, moartea. Iar aceasta produce cu atât mai multă disfuncţionalitate
(deficienţă) cu cât boala e mai ameninţătoare de viaţă (deci, mai gravă).
Sănătatea,
de regulă, nu e apreciată la adevărata ei valoare până în momentul experienţei
unei boli, căci boala, ca posibilitate esenţială pentru viaţă, duce totodată şi
la conştientizarea importanţei sănătăţii.
În
al doilea capitol, Illness and freedom,
boala este înţeleasă ca o schimbare în libertatea omului. Căci, fie vorbim de
boală fizică, fie de suferinţa psihică, consecinţele în planul independenţei
individuale şi al libertăţii existenţiale pot fi (şi de multe ori chiar sunt)
covârşitoare. Însă boala nu numai diminuează, dar şi sfidează libertatea omului. La modul esenţial, medicina –
raportarea specific şi unic umană la boli – nici nu este altceva decât exerciţiul
conturat şi istoric situat al libertăţii umane cu privire la posibilitatea şi
realitatea bolilor.
Astfel,
dacă putem privi medicina ca pe un teritoriu al diversităţilor bolilor şi abordărilor
„extern-interne“ şi ţintite, filosofia poate fi modalitatea tematică de gândire
pentru implicaţiile bolii legate de sensurile vieţii, adică abordarea „interno-internă“,
luând în considerare şi căutările ce derivă din apăsările şi sfidările
metafizice ale omului istoric aflat în suferinţă.
