Newsflash
Cultură

Profilaxia şi tratamentul bolilor cărţii

de Dr. Mihail TOMŞA - ian. 15 2010
Profilaxia şi tratamentul bolilor cărţii

Cred că nu sunt puţini la număr iubitorii de Carte – îi includ în această elită şi pe unii medici – care să nu fie interesaţi intelectual şi estetic şi de cartea-obiect, suport tradiţional al ideilor, gândurilor, proceselor creativ-imaginative, lucrare ce poate fi ea însăşi operă de artă. Şi – cu atât mai mult – când aceasta are atribute ce îi conferă dreptul de a face parte din mereu neglijatul patrimoniu cultural naţional. (...)

Aş putea să exemplific şi să deplâng soarta vitregă de-a lungul timpurilor a numeroase biblioteci, inclusiv medicale, cuprinzând carte preţioasă veche ori rară, dacă această ieremiadă ar contribui la schimbarea atitudinii anumitor foruri cu atribuţii în domeniul protecţiei patrimoniului cultural, în general, de carte şi documente, în special. Din păcate însă, văzând ceea ce continuă să se întâmple, nu mă simt îndreptăţit la optimism cu privire la schimbarea acestei atitudini. Iar pe cititorul care ar putea să mă învinovăţească pentru tentaţia de a vedea (mereu) partea goală a paharului îl invit să citească în „REVISTA ROMĂNĂ DE CONSERVARE ŞI RESTAURARE A CĂRŢII“, publicaţie aflată la primul său număr, răspunsurile la un interviu date de dl prof. univ. Florea Oprea, personalitate de marcă în domeniul arhivisticii, conservării şi restaurării obiectelor care mărturisesc despre trecut. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe