Vremea
însorită de primăvară a adus, întâmplător sau nu, şi o efervescenţă aparte a
vieţii muzicale, multe dintre manifestările sfârşitului de martie stând sub
semnul tinereţii, pentru că nu puţini dintre cei aflaţi la primii paşi într-o
dorită carieră au apărut în faţa publicului, iar alţi câţiva, deja afirmaţi, au
reconfirmat aprecierile din evoluţiile anterioare.
Lumea cântului rămâne extrem de atractivă şi
de ofertantă, dovadă şi publicul numeros care a urmărit, la Muzeul de Istorie a
Municipiului Bucureşti (Palatul Suţu), în cadrul stagiunii muzicale „Iosif
Sava“ a Fundaţiei ACCUMM, superbele „Povestiri în fapt de seară“ prin care Georgeta Stoleriu – îndrăgită şi
apreciată soprană, acum în calitate de ilustru pedagog – a dorit, concepând
spectacolul, să ne convingă încă o dată că între genurile muzicale nu există
graniţe de percepţie şi de înţelegere, cu condiţia ca acestea să beneficieze de
o interpretare pe măsură. Iar studenţii pe care îi pregăteşte, alături de
colegi de la alte clase, au dovedit că reuşesc să abordeze opera, musicalul,
liedul, oratoriul sau piesele româneşti de inspiraţie folclorică la un nivel cu
totul deosebit, nu doar în plan vocal, ci mai ales sub aspect stilistic şi
expresiv. Acompaniaţi de pianista Inna
Oncescu, însoţiţi uneori şi de chitara pe care Alma Boiangiu ştie să o însufleţească, au cântat cu dăruire, cu
pasiune, totodată cu dezinvoltură şi farmec, s-au mişcat agreabil într-un
scenariu echilibrat, fără a lăsa să se ghicească emoţiile care, cu siguranţă,
au existat. Firesc, am descoperit cu încântare glasul „încărcat“ şi vibrant ca
trăire interioară al sopranei Elena Dincă,
realmente impresionantă în aria din opera La
Wally de Catalani, deopotrivă în melodia de Nicu Alifantis, absolut
impresionantă în Doină; vocea
cristalină, strălucitoare şi performantă a sopranei de coloratură Ana-Maria Manea în arii din opera Directorul de teatru de Mozart sau din
oratoriul Creaţiunea de Haydn, dar şi
în sensibila miniatură de Tiberiu Brediceanu. Soprana Ana-Maria Szekely şi-a reconfirmat calităţile în arii din operele Motanul încălţat de Trăilescu şi Manon Lescaut de Auber; o altă soprană –Georgiana Vârjoghe – a reliefat
sensibilitate şi muzicalitate în lieduri de Schumann şi Ceaikovski, dar şi vervă
în duetul din opera Hansel şi Gretel de
Humperdinck, alături de A. M. Manea. De asemenea, tenorul Nicolae Simonov a preferat genul miniatural, punându-şi în valoare
glasul cald, frazarea elegantă în pagini de Brahms sau Foster, în timp ce basulFilip Panait, încă în faza de
studiu, a rezolvat cu acurateţe ariile din operele Moise de Donizetti şi Nevestele
vesele din Windsor de Nicolai, iar Codruţ
Bujor a susţinut cu aplomb aria de Cesti, scena din opera Richard Inimă de leu de Gretry, precum şi
un lied de Schumann, pentru ca Alma Boiangiu să readucă nostalgia lui Bob Dylan
în sonuri vocale acompaniate de chitară, recitând totodată versuri cu profundă
semnificaţie ideatică semnate de Candidus, M. F. Powers, N. Stănescu etc. Întreaga
„compoziţie“ – doar aparent eclectică – s-a încheiat cu ruga plină de puritate
a copiilor din Hansel şi Gretel,
interpretată de toţi soliştii, îndelung aplaudaţi, asemeni Georgetei Stoleriu,
de spectatorii care au trăit intens poezia, visarea, lirismul, dramatismul,
suferinţa, reculegerea sau voioşia debordantă prin care ne-a purtat acel
program inteligent gândit, realizat cu rafinament şi real profesionalism.
Culmea este că tocmai soprana care m-a
entuziasmat – Elena Dincă – nu a trecut în etapa finală a concursului de canto
derulat la Opera Naţională chiar în acele zile, deşi toată lumea a apreciat-o fără
rezerve; dar trebuiau să se afle, printre cei 11 finalişti, alţi câţiva pe care
îi tot vedem promovaţi în varii moduri, precum Ana Cebotari, Iurie Maimescu,
Ionuţ Hotea, Irina Baianţ, pe lângă candidaţi (şi) din străinătate. Mă întreb
ce părere ar fi avut elevatul maestru Valentin Teodorian, tenor căruia i-a fost
dedicată această a patra ediţie a unei competiţii care duminică şi-a desemnat câştigătorii;
evident, îi vom asculta ulterior şi în spectacolele ONB şi atunci publicul va
decide, aşa cum va aprecia dacă soprana Veronica Anuşca, laureata de anul
trecut, a meritat sau nu premiul întâi…
Şi tot tinerii – în parte studenţi – au
evoluat pe scena de operă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, în
producţia Gianni Schicchi de Puccini,
montată de Anda Tăbăcaru-Hogea şi
dirijată de Alexandru Petrovici,
personajele fiind conturate cu destulă credibilitate de Jean-Kristof Bouton, (acelaşi tenor) Ionuţ (notat acum… Ioan) Hotea,Florina Ilie, Georgiana Costea, Iustinian
Zetea şi alţii, care s-au străduit să demonstreze că au voce şi că au învăţat
ce trebuie la clasa de canto. În fosă, o orchestră redusă, dar bine pusă la
punct; pe scenă, o desfăşurare fluentă şi adesea amuzantă. Într-un cuvânt, o
seară agreabilă, fără discrepanţe majore în plan calitativ.
Iar sala Radio a găzduit două
recitaluri-eveniment, deosebit de apreciate de melomani, pentru că excelentul
violoncelist Răzvan Suma a oferit,
pentru prima dată într-o singură seară, integrala Suitelor de Bach, tălmăcite
cu har şi fineţe, etalând permanent un sunet rotund şi generos, pus în valoare
pe un violoncel cu istorie glorioasă şi „îmbrăcat“ în proiecţiile şi luminile
diverse imaginate de Tom Brânduş; un
concert prezentat anterior în câteva oraşe din ţară, unde impactul a fost la
fel de puternic, ovaţiile prelungi răspunzând astfel întrebării din genericul
„Vă place Bach?“. Câteva zile mai târziu, Radio România Muzical a aniversat 15
ani de existenţă, invitându-şi ascultătorii fideli la un recital susţinut de
pianista germano-japoneză Alice Sara Ott,
care, la doar 24 de ani, are o cotă internaţională deosebită, cântând –
coincidenţă sau nu – la… 24 martie, surprinzând nu doar prin faptul că… nu
poartă pantofi şi că părul lung îi invadează chipul şi trupul filiform, ci şi
prin maniera în care a abordat opusuri de Mozart, Schubert sau Musorgski.
Să mai spună cineva că viaţa muzicală bucureşteană
nu este bogată şi diversă, că tânăra generaţie nu este în prim-plan…
