M-am întâlnit cu dr. Doina Cosman în toamnă, imediat după Forumul Psihiatru.ro, când mi-a povestit care sunt cele mai arzătoare probleme cu care se confruntă psihiatria românească. Tot atunci am întrebat-o și dacă a văzut filmul Joker și cum i s-a părut, dat fiind că, după premiera din octombrie 2020, apăruseră tot felul de controverse, în special din cauza violenței fără seamăn.

Două luni mai târziu, Viața Medicală a convins-o pe președinta Alianței Române de Prevenție a Suicidului și a Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie să vizioneze filmul și să facă o radiografie atentă a personajului. Atenție, urmează „spoilere”!

Influențează filmele violente opinia publică într-o direcție negativă?

Filmele violente au produs un procent de contagiune psihică și îi țintesc mai ales pe cei care au în structura lor de personalitate astfel de trăsături. Să nu uităm că există două trăsături de personalitate care au un determinism genetic, și anume agresivitatea și impulsivitatea. Sunt lucruri dovedite științific. Dacă persoanele care au aceste două trăsături se mai și găsesc într-un mediu care practică violența și mai și văd exemple de practicare a violenței - exemple bine interpretate și extrem de bine regizate, în așa fel încât persoanele se alipesc de acele personaje -, atunci desigur că aceste filme pot să incite la violență, mai ales dacă persoanele sunt la vârsta pubertății, adolescenței. Nu și în cazul adulților, care au trecut deja prin experiențe de viață mai mult sau mai puțin reușite. Deci răspunsul este da, mai ales pe adolescenți filmele violente îi pot incita la ură și la comportamente agresive.

Ce părere aveți despre masca personajului și despre sindromul pe care îl afișează? Are acest sindrom un corespondent de boală psihică în realitate?

Masca personajului este o mască de clown. Asta este și meseria lui – el trebuie să-i facă pe oameni să râdă. De asemenea, se știe că râsul, ca și alte comportamente, precum căscatul, este contagios. De multe ori, un hohot de râs poate să îi determine pe ceilalți să râdă și ei. Dar la el râsul capătă și alte conotații – unele tragice.  De exemplu când, bătut fiind, râde în hohote.

Probabil că a râsul a fost, la un moment dat, în copilăria lui de copil abuzat, un mod de a se apăra sufletește de ceea ce pățea.

Apoi râsul lui devine din tragic terorizant – practic îi paralizează pe ceilalți cu hohotele sale nestăpânite. În niciun caz nu mai este un râs care să îndemne la voioșie, la bună dispoziție. Și, în final, râsul lui devine agresiv, un râs criminal, care precede actele criminale. Râsul se transformă în rânjet, apare și fără mască – pentru că inițial el își ascunde adevărata identitate sub mască, dar apoi nu se mai ascunde, se devoalează, este liber. Râde agresiv și îi agresează, îi omoară pe ceilalți.

În ciuda comportamentului antisocial al personajului, societatea (din film) îi aclamă...

Până la un moment dat, în film se ascunde, după cum am spus. Sub masca de clown el este perceput drept o victimă a societății. Și atunci societatea, revoltată de anumite nedreptăți sociale, îl ia pe Joker drept model. Se asociază cu el. Oamenii nu știu tot ce se ascunde în spatele măștii, toate acțiunile sale și nici backgroundul său de copil și adolescent chinuit, ajuns la o maturitate tristă, nereușită din punct de vedere al succesului social.

Dar acest element de vitregit al soartei îi face pe ceilalți să empatizeze cu rolul și statutul lui social. Toți se simt outsideri, nedreptățiți, dați la o parte de către decidenți, politicieni.

Are personajul elemente ale sindromului Tourette?

Da. Și sindromul Gilles de la Tourette poate să aibă diferite grade de evoluție sau de severitate. Dar în stadiul de severitate maxim, persoanele afectate nu au doar că au ticuri – și ticurile lor sunt complexe! Uneori poți să vezi persoane cu Tourette desfășurând mișcări haotice din membre, torace, gât... –, ci asociază acestor ticuri și un limbaj coprolalic, un limbaj prin de înjurături și de expresii extrem de scârboase.

... ceea ce Arthur nu face.

El nu face asta, el are doar acest râs care, la un moment dat este de nestăpânit, este obsedant și pentru el. Există secvențe în care râde, dar arată înspre gât, cum că este un râs pe care nu îl poate stăpâni.

Personajul nu-și percepe vinovăția. Ce ne spune acest lucru?

El este un om care e necăjit – are o situație neclară, nu este fericit, face o muncă din obligație, să se întrețină. Apoi află că a fost abuzat în copilărie, află și de abuzarea mamei sale, află că ar avea un tată biologic extrem de bine cotat din punct de vedere social, apoi află că nu are acei părinți de fapt. Are o pierdere de identitate. După care intervine dubiul, că totuși aceia i-ar fi părinții. Acțiunile sale sunt în direcția recăpătării identității, iar faptul că nu reușește este cel care declanșează actele sale de răzbunare. Toți, într-un fel sau altul, i-au greșit. Unii pentru că l-au batjocorit, alții pentru că nu le-a păsat de el. Și așa survin niște acte inumane: omorârea mamei și omorârea vecinei, pe care de fapt o admira...

V-a plăcut filmul?

Bună întrebare! Și da, și nu. Mi-a plăcut jocul actoricesc. La un moment dat, în acele scene cu hohote de râs mi s-a părut că actorul a trecut un anumit prag al tehnicii actoricești și a empatizat cu personajul. Nu mi-a plăcut valul de violență și scena în care își omoară mama. Un om care se întoarce împotriva părinților în general și a mamei  – acela este un psihotic! El omoară viața care i-a dat viață. Omoară orice sămânță de iubire! Acela este un tărâm al iraționalului, al psihozei, al gândirii paralogice, care nu se mai justifică în niciun fel, care are la bază delirul. E multă violență. Nu știu dacă regizorul a ținut neapărat să convingă spectatorii că e vorba de un studiu de caz; sunt multe înțelesuri în film, are un grad mare de complexitate.

S-ar putea să te intereseze și:

Terapia prin râs

"Misterele" creativității excepționale

Sursa foto: Vertical Entertainment