…Parcă
nu e chiar elegant să spui că înalţi oaspeţi ai ţării noastre „au rămas cu gura
căscată“ la Peleş. Există şi alte moduri de a descrie uimirea. Dar nu toate la
fel de „plăcute“, ar spune reporterul. Informaţia trebuie transmisă amuzant. Se
poartă „infotismentul“ – informaţie plus divertisment. Şi totuşi… Respectul,
politeţea se învaţă acasă, la şcoală şi se dezvaţă la radio? Pentru că, vrem–nu
vrem, radioul, ca orice mijloc de comunicare, educă. Bine sau rău.
Prin
anii ’60–’70 ai secolului trecut ne încânta o fructuoasă experienţă australiană.
Era vorba despre „Profesorul Radio“. Nou nu era faptul că venea cineva să
prezinte la microfon o „lecţie“ sau un curs (noi aveam încă pe vremea iluştrilor
Nicolae Iorga şi Vasile Voiculescu o „Universitate Radio“ şi o „Tribună a sănătăţii“,
plus „Ora şcolii“ sau „Ora copiilor“…), ci modul în care se realiza acel
proiect. Pe suprafeţe întinse, populaţia era rară, copiii se aflau la mari
distanţe unii de alţii, mersul la şcoală n-avea rost. Dar educaţia avea unul. Aşa
că… un post de radio aeropurtat survola zilnic Australia transmiţând, conform
unui orar strict, „lecţiile“ pentru învăţăcei. Aceştia, la rândul lor, se pregăteau
serios pentru întâlnirea cu „Profesorul Radio“. Îşi pregăteau ghiozdanul, îşi îmbrăcau
uniforma şi lucrau cu folos, într-o „bancă şcolară“ propriu-zisă.
Tot
prin acei ani, la o întâlnire româno-americană care a avut loc la Bucureşti, pe
tema pedagogiei radio-tv, colegii americani ne atrăgeau atenţia asupra potenţialului
educativ al spoturilor publicitare. Orice mesaj educă. Dar trebuie să ne străduim
s-o facă bine. Extrem de exigenţi şi dornici să preia tot ce era valoros din
experienţa mondială, japonezii de la vestita radioteleviziune Nippon Hoso Kyokai au instituit
Concursul internaţional de programe educative „Premiul Japonia“. Rezultat
pentru noi: un număr onorabil de premii pentru nou înfiinţata Redacţie
Radio-Teleşcoală (cu trofee prezentate la mai multe ediţii ale Expoziţiei
Realizărilor Economiei Naţionale înainte de 1989, pierdute complet, apoi, prin
cine ştie ce birouri ale celor care nu le pricep semnificaţia). Rezultat pentru
japonezi: idei preţioase pentru institutul lor de cercetări radio-tv, impuls
dat progresului radioteleviziunii educative la ei şi în lume, cu ajutorul
„Premiului Japonia“. La noi, Radio-teleşcoala l-a pierdut mai întâi pe „tele“, în
ultimii ani ai lui Ceauşescu, iar apoi a murit de tot. Dar posturile de radio
s-au înmulţit îmbucurător. Doar că, astăzi, peisajul, cu tot efortul disperat
al realizatorilor de a fi plăcuţi, de a câştiga audienţă şi a creşte ratingul,
devine (cu unele excepţii, desigur), în mod paradoxal, din ce în ce mai
monoton, pentru că reţeta este mereu aceeaşi: prioritate „infotismentului“.
Prea ades „subiectele“ se succed la întâmplare, fără consistenţă. Ai senzaţia că
asişti la un show manelistic al jurnalismului radiofonic. „De dragul
ratingului“ – e scuza, dar corect e să spunem: „De dragul ratingului obţinut uşor,
de către oricine“.
Un
profesor de matematică din Bacău are un rating uriaş, printre elevii din toată ţara,
la lecţiile pe care le transmite regulat prin internet. Pentru că profesorul
crede şi demonstrează că matematica poate fi, pentru toţi, fascinantă. Deci şcoala
electronică nu moare. Doar că nu oricine poate fi „profesorul“ de succes. Astăzi,
la noi, Profesorul Radio ar fi strict necesar (numărul şcolilor s-a redus) şi
posibil (experienţa există). Ar influenţa în bine şi infotismentul. I-ar
corecta şi pe profesionişti. Dar cine s-o facă? Mă gândesc, de pildă, la
„Antena satelor“. Pentru că e un post bun. Ascultând-o, dimineţile, pe
prietenoasa şi inspirata Adriana Olteanu, s-a întâmplat să prind şi vreo două
„scăpări“ ale colegilor: un reporter dormita punând câteva întrebări ruşinos de
banale, iar un realizator cu pretenţii pronunţa apăsat „nu se merită“. Dar dacă
s-ar încumeta „Antena Satelor“ la o Radio-şcoală de succes, poate că însuşi
Spiru Haret, marele învăţător al tuturor învăţătorilor, de la oraşe şi sate,
s-ar bucura.
Recomandări Radio România
Cultural
Sâmbătă, 15
octombrie 2011,
ora 16:15, la Radio România Cultural, Dorin Bîtfoi, realizatorul emisiunii Dosarele PSI, oferă ascultătorilor săi
un amplu radioreportaj – cu interviuri şi intervenţii de la primul Congres Naţional
de Psihotraumatologie, recent desfăşurat la Bucureşti. O tematică de mare
interes (tulburări somatice privite ca traumă psihică, abordări ale confortului
psihologic în organizaţii, în viaţa domestică, la copii, traumatizarea secundară
a experţilor care lucrează cu psihotrauma, servicii de asistare şi instrumente
de terapie) a fost atent explorată de nucleul celor 30 de specialişti din ţară şi
din străinătate, care au prezentat studii valoroase. Pe cele mai multe le veţi
regăsi în Dosarele PSI.
Sâmbătă, 22
octombrie,Dosarele PSI prezintă convorbirea
realizată de Victor Popescu cu psihanalistul şi profesorul Vasile Dem.
Zamfirescu despre evenimentul editorial constituit de traducerea în limba română
a monumentalei creaţii a lui C. G. Jung, intitulată „Cartea Roşie“, considerată
până nu demult „cea mai importantă lucrare încă nepublicată din istoria
psihologiei“.
