Piesa Incognito nu este una în înţelesul normal al cuvântului sau al genului. E mai mult un eseu pe tema creierului, exemplificat în trei povești destul de greu de urmărit, în ciuda eforturilor actorilor de a face inteligibil acest text pretenţios. 

Monica Davidescu, într-o postură excelentă, își dovedește încă o dată valoarea artistică, amintind frapant de marile artiste de altădată, Elvira Godeanu sau Marioara Voiculescu. De apreciat sunt și prestaţiile scenice ale celorlalţi actori ai piesei: tânăra actriţă și cântăreaţă de origine turcă Aylin Cadîr; Lari Giorgescu – un actor extrem de original – și Ovidiu Cuncea, un actor care cumulează studii teologice.

„Incognito” este – sau se dorește a fi – un spectacol de idei care are în plan central faptul că un profesor fură creierul lui Albert Einstein pentru a-l studia. Astfel, ne reamintim despre conceptul care stă la baza teoriei relativităţii descoperite de fizician. Acela că, de fiecare dată când încercăm să măsurăm viteza unui obiect sau modul în care se comportă el în timp, acesta se află întotdeauna în legătură cu un alt fenomen.

În concluzie, timpul și distanţele unui eveniment oarecare măsurate de doi observatori diferiţi au, în general, valori diferite. Dar, cu toate acestea, se supun întotdeauna acelorași legi fizice.

Episoade întreţesute

Nick Payne, unul dintre cei mai cunoscuţi tineri dramaturgi și scenariști englezi, este pasionat în egală măsură de știinţă, presa supranumindu-l „Mr. Science”. Alcătuit din mai multe episoade întreţesute, asemenea unor universuri multiple într-o evoluţie non-liniară, „Incognito” prezintă trei povești, dintre care două sunt inspirate din fapte reale.

Prima vorbește despre furtul creierului lui Albert Einstein, a doua prezintă cazul unui pianist care, în urma unei operaţii experimentale pe creier, își pierde memoria de scurtă durată. Cea de-a treia, ficţională, o are în centru pe Martha, neuropsiholog, care încearcă să se cunoască pe sine însăși în timp ce sondează mintea pacienţilor săi.

Sub conducerea regizoarei Zsuzsánna Kovács, spectacolul se derulează lent, fără sincope, aducând în prim-plan discuţiile controversate, uneori destul de aprinse, dintre membrii unui laborator.

Citiți și: La spectacol, cu dedicație