Cultură

Poveşti de Nobel

de Dr. Mihail CĂLIN - dec. 22 2014

La 12 ani, Randy a aflat cu dezamăgire de la tatăl său că microscopul cu care îşi închipuise că face ştiinţă era de fapt de jucărie. Aşa că s-a apucat să strângă bani din comisioanele pe care le făcea pentru vecini ca să-şi cumpere unul adevărat. Iar când a descoperit că părinţii împrumutaseră bani pentru cumpărături din puşculiţa lui şi uitaseră să-i returneze, Randy s-a dus la poliţie să-i reclame. Imediat ce a fost anunţat, tatăl lui a venit să-l ia de la secţie, iar în drum spre casă i-a cumpărat

microscopul mult dorit. După mai bine de 50 de ani, profesorul Randy Schekman, laureatul premiului Nobel pentru fiziologie sau medicină din 2013, dăruia chiar acest microscop Muzeului Nobel din Stockholm, unde spune poate cea mai înduioşătoare poveste despre determinarea care stă la baza marilor descoperiri.

Din 2001, când a fost inaugurat într-o clădire veche pe care o împarte cu Academia Suedeză, muzeul este locul unde în fiecare an, la 6 decembrie, se dă startul unei săptămâni de conferinţe şi recepţii, culminând cu ceremonia de înmânare a premiilor. Aici, noii laureaţi – nu „câştigători“, ni se atrage atenţia – se întâlnesc pentru prima oară, sunt puşi la curent cu activităţile din următoarele zile, acordă interviuri şi, conform tradiţiei locului, semnează scaunele micului bistro din incintă şi donează câte un obiect relevant pentru viaţa şi activitatea lor. Mai mult decât descrierea în scurte filme ori pe panouri interactive a meritelor sutelor de oameni premiaţi de-a lungul timpului, cele câteva obiecte care şi-au găsit loc într-un spaţiu prea mic pentru o tradiţie atât de mare îi apropie mai uşor pe vizitatori de geniile pe care pecetea Nobel riscă altfel să-i transforme în icoane. O pereche de botine adaptate picioarelor de lungimi diferite ale Selmei Lagerlöf evocă plimbarea care i-a inspirat acesteia primul roman, „Povestea lui Gösta Berling“. Scrisoarea veche de 90 de ani a lui Einstein către fiii săi îi oferă ghidului nostru ocazia să ne relateze că, pentru a obţine divorţul de prima soţie, acesta i-a promis că va transfera banii obţinuţi odată

cu premiul Nobel – pe care era convins că-l va primi curând – într-un cont destinat copiilor lor. Iar pasiunea Hertei Müller pentru poeziile-colaj este ilustrată de o forfecuţă „şchioapă“: când prima pereche pe care o folosise ca să decupeze cuvinte din ziare şi reviste s-a întors de la tocilar ascuţită, dar cu un vârf strâmb, soţul l-a rupt încercând să-l îndrepte.

Poate cea mai fascinantă poveste rămâne însă chiar cea a lui Alfred Nobel, inventatorul şi industriaşul devenit după moarte cel mai cunoscut suedez, cu toate că şi-a petrecut foarte puţin din viaţă în ţara natală. Averea lui susţine şi astăzi cele cinci premii – pentru chimie, fizică, fiziologie sau medicină, literatură şi pace – înfiinţate prin testamentul care dă dispoziţii, dar nu oferă justificări. Interesul pentru disciplinele ştiinţifice se explică prin formaţia sa tehnică, dar de ce un premiu pentru literatură? Pentru că tânărul Nobel şi-ar fi dorit să devină nu chimist, ci poet, şi visa că va cuceri cu versurile sale vreo tânără dintr-o familie înstărită. Avea în schimb să se îmbogăţească prin muncă şi să moară burlac, ghidul sugerând, diplomat, o posibilă explicaţie: poeziile lui n-ar fi obţinut niciodată premiul pe care el însuşi avea să-l creeze. Cât despre aplecările lui pacifiste, nu există dovezi că Nobel s-ar fi căit pentru explozibilii pe care i-a creat. Dimpotrivă, aceştia făcuseră posibilă industrializarea accelerată a Europei şi creau, conform lui, condiţiile dezarmării definitive, tocmai prin potenţialul anihilării reciproce. Cert este că, deşi nu a avut urmaşi direcţi şi părea să se dispreţuiască („Creatură jalnică, pe care un doctor milos ar fi trebuit să-l sufoce când a intrat urlând în viaţă. Calităţi principale: şi-a păstrat unghiile curate şi n-a fost niciodată o povară pentru

nimeni. Slăbiciuni principale: n-a avut nici soţie şi copii, nici dispoziţie veselă, nici apetit copios. Evenimente importante în viaţă: niciunul“), Alfred Nobel nu numai că nu a căzut în uitare, ci şi-a asigurat, la fiecare 10 decembrie, data morţii sale, o pomenire de amploarea şi pioşenia rezervate de regulă doar sfinţilor.

La sfârşitul turului, ne împrăştiem care încotro. În magazinul muzeului, ghidul nostru, transformat în casier, profită de şansa de a oferi unui copil o amintire

specială. După ce părinţii le-au achitat, el aşază medalia din ciocolată şi poleială aurită peste cărticică şi, cu o solemnitate amuzată, i le oferă fetiţei cu ambele mâini. „Acum tu le iei şi faci o plecăciune, iar eu îmi înclin capul“. Ea face întocmai, cu aceeaşi sfială cu care laureaţii îşi primesc, de 113 ani, diploma şi medalia de aur din mâna regilor suedezi, apoi pleacă ţopăind fericită. Cine ştie, poate se va întoarce cândva, peste mulţi ani, pentru a dărui un obiect care să-i spună povestea.

De vineri, 19 aprilie, în cinematografe

Arta de a povesti fără a plictisi

Cultura universală, sărbătorită la MNLR

Doza de ficțiune: „Amnezia”, poezie de Așer Negoi

Expoziție foto „Apuseni, țara de piatră”, la Casa Studenților București

Opera Naţională Bucureşti marchează anul centenar puccinian

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

Tipărit + digital – 249 de lei
Digital – 169 lei

Abonare (digital) Abonare (print+digital)

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Poveşti de Nobel

Din aceeași categorie