Piesa de teatru „Sfaturile Melaniei – de la Nistru până la Dunăre”, un monolog de Irina Nechit, dramaturg român contemporan din Chișinău, realizată în premieră de Radio România Cultural și Teatrul Național Radiofonic, a avut prima audiție cu public joi, 26 aprilie, la un hotel din București. În rolul principal cu actrița Rodica Mandache, piesa a fost jucată mai întâi pe scena teatrului „Mihai Eminescu” din Chișinău și a obținut premiul întâi la Concursul de teatru din Republica Moldova în 2017.
    De această dată, piesa a fost adaptată radiofonic de Magda Duțu, producătoare de teatru radiofonic și atent cunoscătoare a scenei românești, a cărei voce este menită parcă să întregească portretele unor peisaje la care publicul atribuie câte un chip. Cu acest prilej, Rodica Mandache își îmbogățește galeria de personaje feminine interpretate – eroine din marele război cu numele de viață dintr-un timp care s-a suprapus peste viețile noastre cu un întreg cortegiu de samavolnicii: Elisabeta Rizea (legenda noastră din anii obsedantului deceniu), Aniţa Nandriș (din deportările comuniste siberiene), Melania (din râpa troienită a unui sat din Moldova de dincolo de Prut). Regia artistică este semnată de Petru Hadârcă, director al Teatrului Național din Chișinău, de altfel și un colaborator mai vechi al teatrului. Să nu uităm de regia muzicală, pentru care Patricia Prundea deține o știință să se transpună în cânt chiar și atunci când surâsul simte lacrima aproape. Orchestrația, prin muzică originală, interpretare vocală și instrumentală, îi aparține lui Valentin Boghean. Nu trebuie ignorată nici munca celor abia cunoscuți care au contribuit la desăvârșirea întregului, fără de care spectacolul „Pasărea măiastră radiofonică” n-ar ști nici de cânt, nici de zbor. Îi numim cu gratitudine: Florin Bădic (regia de montaj), Milica Creiniceanu (regia de studio), ing. Mirela Georgescu (regia tehnică), Costin Manoliu (redactor) și, din nou, Magda Duţu (coordonator de proiect).
    Melania este o femeie bătrână, uitată de timpul „domn de vază, pungaș de seamă și hoțoman de soi” care depăna pentru noi, publicul auditor, frânturi din viața ei peste care a trecut un război. Timp de patru ani, războiul mondial i l-a răpit de lângă ea pe bărbatul care o făcuse mireasă și i l-a trimis înapoi bolnav, firav și iubitor de votcă. Cu fiecare amintire relatată, bătrâna pare că se amuză pe seama relelor îndurate, din care trage câte o învățătură pe care vrea să o și transmită.
    Sfaturile Melaniei sunt deprinse din lupta cu viața și sunt adresate celor tineri și celor mai de multă vreme tineri, aducând înțelepciune de la Nistru până la Dunăre și mai departe, până la Marea Neagră, oceanul planetar și până dincolo de vămile văzduhului, la infinitul dintr-un suflet de om care își înscrie trecerea când simte că va veni o vreme când trage linie și face socoteala. Ea locuiește singură într-o casă dintr-un sat aproape pustiu, cum sunt mai toate satele românești din decembrie ’89, părăsită, dar nu uitată de copiii ei plecați în lume pentru pâinea cea de toate zilele.
    Melania, femeia care împăiază păsări pentru micul ei muzeu cu de toate – război de țesut, suveici, mosoare, fuscel, vârtelniță, furcă, fus etc. –, vorbește de greutățile vieții sale cu seninătatea cu care un copil repetă un basm auzit de la mama lui înainte de culcare, basm în care el este când Făt-Frumos, când Prâslea cel Voinic, dar niciodată Zmeul sau Împăratul Roșu.
    Piesa Irinei Nechit reprezintă un omagiu adus sufletului românesc și limbii române păstrată de un popor năpăstuit peste care s-au abătut toate vânturile istoriei, o limbă curată, cu multe diminutive, de parcă ar fi un prunc sfânt pe care mama ar vrea să-l ocrotească de asprimea imperativelor urii, o limbă ca o pajiște de floare în care se mai ivește câte o buruiană de alte graiuri. Melania o spune mai simplu, amuzându-se chiar: „Clasa I am făcut-o timp de trei ani”. Întreg monologul Melaniei este o colecție de sfaturi pe care ar vrea să le dea tinerilor, unul dintre ele fiind: „Faceți ceva cu viața voastră, nu dați vina pe vremuri cum c-ar fi strâmbe!”.
    Prezentă la această audiție, autoarea, Irina Nechit, s-a bucurat de premiul primit pentru opera dramaturgică al cărei subiect i-a fost sugerat de un interviu luat unei femei care era meșteră la împăiat păsări. Operă care capătă în această transpunere o valoare de document istoric și o lecție de viață.