Guvernul și actualul premier au făcut
public bilanțul guvernării la un an, prezentând pe scurt ce s-a realizat.
Raportul a fost suficient cât să mulțumească la nivel înalt și să primească
complimente de la președintele țării, să nemulțumească pe „socialiști”, să dea
speranțe celor care încă nu s-au hotărât cu cine să voteze la 11 decembrie și
să îndemne la reflecție, ca în cazul de față. Ce se poate spune în primul rând
despre raport este că a fost redactat simplu, cu un ton direct, la fel cum se
exprimă live sau pe facebook atât premierul, cât și unii dintre miniștrii
actuali. Se utilizează sloganuri-cheie (de fapt titlurile documentului) și
paragrafe scurte, pentru a accentua mesajele de realizări. În al doilea rând,
reușitele acestei guvernări scurte, unele încheiate, altele începute, se referă
la aproape toate nivelurile societății și implică mai toate păturile sociale.
Partea bună a raportului este că s-a făcut
ceva care ne-a mai apropiat cu câțiva pași de celelalte țări din UE. Pentru cei
din diaspora, realizările sunt lucruri de la sine înțelese. Locuiesc într-o
țară în care gunoiul nu se aruncă peste tot, ci este sortat în pubele, se
cântărește și se plătește pentru cât se produce, flora și fauna sunt protejate
(de la broaște până la soiuri de iarbă), străzile și drumurile sunt suficiente,
curate și fără gropi, administrația locală funcționează pentru binele
cetățeanului, impozitele se declară cu responsabilitate și se plătesc la timp,
serviciile medico-sociale sunt printre cele mai bune din lume, salariile sunt
raportate la ce știi să faci și la cât muncești ș.a.m.d.
Referitor la sănătate, declarată una din
prioritățile guvernului tehnocrat, s-au realizat corecții și mărirea salariului
cu 15%, plata mai generoasă a gărzilor și se va preda la cheie următorului
guvern ales legea salarizării unitare. Dacă filozofia echilibrării grilelor
salariale din sănătate este o realizare menită să satisfacă dorințele medicilor
și asistenților din țară, ea va fi un impediment pentru cei care doresc să se
întoarcă. Aceștia sunt obișnuiți nu numai cu salarii mai mari, dar și cu
negocierea directă a cuantumului și a altor aspecte cum ar fi regimul de gărzi
(felul lor: la domiciliu – primul responsabil sau consultant, la locul de
muncă, remunerare în timp liber, în bani), numărul de ore pe săptămână, plata
programelor de educație medicală continuă, utilizarea mașinii/bicicletei de
serviciu, participarea la proiecte/cercetare/training/acțiuni de voluntariat
etc. Medicii din spitale (și nu numai) aflați pe aceleași funcții și având
aceeași experiență nu sunt niciunde în lume plătiți la fel, nici chiar în
spitalele și clinicile vieneze, aspect de care actualul ministru al sănătății
ar trebui să țină cont. Dar, până să se ajungă aici, mai sunt destule obstacole
în calea medicilor și asistenților care ar dori să se întoarcă: recunoașterea
specializărilor, competențelor și experienței dobândite în alte țări, procedura
greoaie de recertificare și, nu în ultimul rând, procedura de ocupare a
posturilor (în Vest – fără pile, transparentă și pe bază de interviu) și
dificultățile de integrare în cultura organizațională românească.
O realizare stranie și care ar putea fi
încadrată la capitolul „protecția consumatorului”, dar care a fost trecută sub
titlul „Mai multă grijă pentru pacienți” mi se pare lansarea site-ului
„medicamentelipsa.ro unde pacienții, medicii și farmaciștii pot semnala
dispariția medicamentelor. Ministerul Sănătății investighează situația
semnalată, oferă un răspuns petentului și remediază situația”. Cu siguranță că
un asemenea site este util pentru publicul larg, care se simte „luat în serios”
pentru că are unde să comunice lipsa medicamentelor. Nu ar trebui oare ca MS,
companiile farmaceutice, organizațiile profesionale, alte instituții să aibă
responsabilități bine definite în gestionarea consumului și aprovizionării cu
medicamente și să nu aștepte ca ele să dispară din farmacii sau să le spună
alții (online!) unde și ce le lipsește? Ideea de a implica cetățenii să participe
la remedierea unor deficiențe din sistem este salutară. Dar se înțelege că,
prin această realizare, MS nu face decât să își delege responsabilitatea, să
aștepte ca cetățeanul să meargă la farmacie, să constate că nu este aspirină și
să acceseze un site (dacă are internet!), să semnaleze și... să aștepte.
„Caravana medicală” nu poate fi decât o
realizare de moment, gândită pentru a funcționa provizoriu, poate până după
alegeri. Trebuie să recunosc că mie ideea îmi sună familiar și aș putea
sprijini o asemenea realizare, având în vedere că olandezii sunt numărul 1 în
UE, nu numai pentru cel mai bine organizat și de calitate sistem medical, dar
și în ceea ce privește turismul cu rulota! La olandezi (și nu numai),
„caravanele medicale” se instalează în anumite locuri și în anumite perioade
pentru investigații în timpul screeningurilor naționale, de exemplu pentru
efectuarea mamografiilor în screeningul pentru cancerul de sân. S-a avut,
poate, în vedere că în aceste unități mobile de îngrijire profesioniștii din
sănătate ar putea lucra ca voluntari, inclusiv medicii și asistenții din
diaspora, în perioadele de „sabatical”. Oricare ar fi fost motivul
introducerii acestui tip de asistență medicală, o asemenea realizare nu va
rezolva problema lipsei de asistență medicală în mediul rural, nici măcar pe
moment – dimpotrivă, va împiedica dezvoltarea rețelei de asistență primară, va
afecta calitatea și continuitatea acordării îngrijirii medicale și relația
medic–pacient. Dar s-ar putea să nu am dreptate și să apară o nouă
specialitate, unică în lume, „medicina de caravană”, cu medici (generaliști sau
specialiști) SRL-izați, care și-ar putea cumpăra nu cabinete, ci rulote
ultradotate (electrice, cu panouri solare, rulote „verde plus”), cu care să
staționeze în „campinguri medicale” amenajate și întreținute de primării...
Cea mai mare realizare în sănătate este
considerată deblocarea construcției de spitale, a celor regionale și a celor în
parteneriat public-privat. Ultima variantă este de dorit și ea funcționează
deja în țările vestice pentru a rezolva costurile în creștere ale asistenței
medicale din spitale. Parteneriatul public-privat este formula managerială
actuală și de viitor pentru dezvoltarea spitalelor și ar trebui realizată la
toate nivelurile împreună cu instalarea de echipe de conducere pe criterii de
competență. Concomitent cu atragerea de fonduri pentru construirea de spitale,
ar fi fost foarte utilă revizuirea pregătirii actualilor și viitorilor
manageri. Pe hârtie (în CV-uri) reiese că mulți medici au efectuat de-a lungul
anilor cursurile institutului de management sanitar finanțate de Banca Mondială
și de Fundația Soros, dar, în practică, managerii cu competență pregătiți în
acest fel nu au reușit să contribuie nici la reforma spitalelor sau a instituțiilor
unde au ocupat posturi de conducere (a se vedea Ministerul Sănătății) și nici a
sistemului medical în general. În acest context, nu ar mai fi fost nevoie de
atâtea spitale noi, ci, în primul rând, de reorganizarea celor vechi și de
intensificarea pregătirii de manageri medicali competenți.
În sistemele moderne de sănătate, numărul
paturilor de spital este în scădere, concomitent cu creșterea competențelor în
asistența primară, diversificarea serviciilor medicale la domiciliu,
implementarea de servicii medicale la distanță. Banii ar fi trebuit investiții
în rețele de îngrijire transmurale cu spitalizare de scurtă durată și cu
preluarea pacientului de serviciile de îngrijire la domiciliu și de asistență
primară și comunitară. Nursa comunitară/asistenta de cartier și serviciile
eHealth sunt în prezent două tendințe ce se prefigurează în reforma sistemelor
medicale moderne.
Guvernul actual nu a vrut să tulbure
„ordinea firească” a lucrurilor din sistemul medical. Cetățenii sunt obișnuiți
să se ducă la spital pentru orice și vor mai avea câteva noi unități la care să
se adreseze de acum înainte – iar universitarii și managerii rămași pe dinafară
vor fi redistribuiți și totul va fi ca înainte.
O gafă consider că este trecerea la
realizări a măsurilor luate după tragedia de la Colectiv, chiar dacă instalarea
acestui guvern i se datorează. Ar fi fost realizare dacă s-ar fi identificat
mai repede și s-ar fi tras la răspundere vinovații sau dacă s-ar fi analizat
fără părtinire și cu competență cum s-a acordat atunci asistența medicală la
fața locului și în spitale și s-ar fi modificat procedurile în consecință. Cele
șase paturi (plus încă șapte) nu înseamnă că nu se va întâmpla la fel într-o
viitoare catastrofă – personalul, dotarea și circuitele au rămas aceleași, iar
primul exercițiu „Seism 2016” nu ne va mări nicidecum șansele de supraviețuire
la primul cutremur serios.
Raportul tehnocraților este un demers
politic prin care se caută comunicarea cu cetățenii, se face apel la emoții
(menționarea cazului Colectiv) și se prezintă ce s-a încercat pentru schimbarea
unor situații devenite imposibile și ajunse la limita #zero. Și se pot face
multe cu #zerominciună, #zerocorupție și #zeropopulism. Numai să se vrea.
