Newsflash
Cultură

Poezia, dincolo de timp

de Dr. Maria DRAGOTĂ - mar. 27 2014
Poezia, dincolo de timp
      Începând din 1999, 21 martie a fost declarată de UNESCO Ziua internaţională a poeziei, pentru a susţine creaţia poetică, dialogul între poezie şi alte genuri ale creaţiei, editarea şi promovarea acestui gen ca artă modernă veritabilă, deschisă oamenilor. Cu acest prilej, azi (21 martie), la ora 17, la Muzeul Naţional al Literaturii Române are loc proiectul „Recital cu pereche – Noi şi amintirea lor“, organizat de Filiala Bucureşti Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, MNLR şi Radio România Cultural. Evenimentul, ai cărui amfitrioni sunt Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei Bucureşti Poezie a USR, şi Ioan Cristescu, directorul MNLR, doreşte promovarea poeziei româneşti contem­porane prin intermediul unor lecturi publice, într-un format interactiv, multiart şi multimedia; el va fi înregistrat audio-video şi se va constitui într-un document de patrimoniu literar-cultural. Fiecare din cei 24 de poeţi invitaţi va citi câte două poeme, unul propriu şi unul al unui confrate dispărut, dar prezent în imagini proiectate pe un ecran. Printre cei prezenţi se vor număra: Constantin Abăluţă, Denisa Comănescu, Ioana Diaconescu, Horia Gârbea, Riri Sylvia Manor, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu, care îi vor evoca pe Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Traian T. Coşovei, Ion Drăgănoiu, Mircea Ivănescu, Constanţa Buzea, Dimitrie Stelaru ş.a. Invitaţi speciali: pianistul şi compozitorul de jazz Mircea Tiberian şi scriitorul Ioan Groşan.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe