Newsflash
Cultură

Poetul reciclării cuvintelor

de Dr. Al. TRIFAN - ian. 9 2013
Poetul reciclării cuvintelor
   Anii ’60 ai secolului trecut au dăruit literaturii române scriitori emblematici, printre care şi unul dintre cei mai de seamă poeţi, Nichita Stănescu. Curentul neomodernist din care acesta face parte a dus mai departe efortul estetic interbelic: părăsind clasicismul, ale cărui valori au fost incendiate de Primul Război Mondial, modernismul interbelic a intrat într-un nou impas, făcându-se resimţită (prin Tudor Arghezi) nevoia de înnoire. Ea a devenit stringentă în anii „obsedantului deceniu“, când limbajul de lemn al marxismului a dictat în scrieri şi publicaţii. Dacă tematica a rămas prizonieră aşa-zisului realism socialist, limba literară a putut fi, într-un fel oarecum subversiv, reabilitată de grupul de tineri neomodernişti, printre care şi Nichita Stănescu, poet de amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, un adevărat inventator în poezie şi lingvistică.
   Poetul ne-a părăsit la 13 decembrie 1983. Pentru a marca acel fugit irreparabile tempus, Muzeul Naţional al Literaturii Române a organizat o manifestare literar-muzicală din seria „Rotonda 13“, dedicată lui Nichita Stănescu. Ca amfitrion, Lucian Chişu a enumerat marcantele personalităţi ale culturii româneşti, basarabene şi bucovinene înscrise pe lista de invitaţi. Prezentarea expoziţiei fotografice din biografia poetului a precedat luările de cuvânt ale invitaţilor, prefaţate de sunetele nobile ale unei piese pentru flaut interpretate de Ion Bogdan Ştefănescu. Acad. Eugen Simion a conturat personalitatea celui mai iubit, dar şi mai invidiat poet din generaţia sa. Iubit a fost Nichita Stănescu, pentru natura sa încântătoare, impregnată de bunăvoinţă şi carismă. Invidiat a fost de Cezar Ivănescu, autorul unui atac la persoană, şi de optzeciştii lui Mircea Cărtărescu, care, împreună cu Gh. Grigurcu, l-au denigrat la începutul anilor ’90. Cu toate acestea, poetul ploieştean, descendent din aristocraţia rusă refugiată în ţara noastră după Revoluţia din 1917, a învins. A făcut aceasta logodind vorbele, reciclând cuvintele şi atrăgând numeroşi poeţi tineri spre lampa sa cu fluturi. În continuarea reuniunii au urmat la cuvânt numeroşi invitaţi de seamă, manifestarea decorându-se, ca o şezătoare, cu muzică şi recitări.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe