Anii ’60 ai secolului trecut au dăruit
literaturii române scriitori emblematici, printre care şi unul dintre cei mai
de seamă poeţi, Nichita Stănescu. Curentul neomodernist din care acesta face
parte a dus mai departe efortul estetic interbelic: părăsind clasicismul, ale cărui
valori au fost incendiate de Primul Război Mondial, modernismul interbelic a
intrat într-un nou impas, făcându-se resimţită (prin Tudor Arghezi) nevoia de
înnoire. Ea a devenit stringentă în anii „obsedantului deceniu“, când limbajul
de lemn al marxismului a dictat în scrieri şi publicaţii. Dacă tematica a rămas
prizonieră aşa-zisului realism socialist, limba literară a putut fi, într-un
fel oarecum subversiv, reabilitată de grupul de tineri neomodernişti, printre
care şi Nichita Stănescu, poet de amplitudine, profunzime şi intensitate
remarcabile, un adevărat inventator în poezie şi lingvistică.
Poetul ne-a părăsit la 13 decembrie 1983.
Pentru a marca acel fugit irreparabile
tempus, Muzeul Naţional al Literaturii Române a organizat o manifestare
literar-muzicală din seria „Rotonda 13“, dedicată lui Nichita Stănescu. Ca
amfitrion, Lucian Chişu a enumerat marcantele personalităţi ale culturii româneşti,
basarabene şi bucovinene înscrise pe lista de invitaţi. Prezentarea expoziţiei
fotografice din biografia poetului a precedat luările de cuvânt ale invitaţilor,
prefaţate de sunetele nobile ale unei piese pentru flaut interpretate de Ion
Bogdan Ştefănescu. Acad. Eugen Simion a conturat personalitatea celui mai
iubit, dar şi mai invidiat poet din generaţia sa. Iubit a fost Nichita Stănescu,
pentru natura sa încântătoare, impregnată de bunăvoinţă şi carismă. Invidiat a
fost de Cezar Ivănescu, autorul unui atac la persoană, şi de optzeciştii lui
Mircea Cărtărescu, care, împreună cu Gh. Grigurcu, l-au denigrat la începutul
anilor ’90. Cu toate acestea, poetul ploieştean, descendent din aristocraţia
rusă refugiată în ţara noastră după Revoluţia din 1917, a învins. A făcut
aceasta logodind vorbele, reciclând
cuvintele şi atrăgând numeroşi poeţi tineri spre lampa sa cu fluturi. În
continuarea reuniunii au urmat la cuvânt numeroşi invitaţi de seamă,
manifestarea decorându-se, ca o şezătoare, cu muzică şi recitări.
