Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Piese cu repetiție

Viața Medicală
Anca FLOREA luni, 11 aprilie 2016
     În condițiile unei oferte repertoriale incredibil de reduse, Opera Națională București a invitat publicul să urmărească, în martie, doar opt producții, lucrări reluate în două seri consecutiv sau, în cel mai bun caz, la distanță de câteva zile, fără o logică anume. Opere precum „Boema“ sau „Nunta lui Figaro“ au revenit pe afiș în formule interpretative destul de asemănătoare de la o reprezentație la alta, eventualele puncte de interes fiind invitații (mai corect invitatele) sau readucerea pe scenă a unor soliști apreciați, dar care nu au mai fost programați de mai bine de un an.
     Întâmplător sau nu, în roluri de prim-plan s-au regăsit doar soprane solicitate să reia sau să abordeze pentru prima oară la ONB personaje care li se potriveau (sau nu). Astfel, în „Boema“, Elena Moșuc a susținut, după aproape șase ani, rolul Mimi, redat cu acuratețe și cu un glas frumos care, chiar dacă nu are culoarea timbrală cerută de partitură, se pliază pe cerințele scriiturii, conturând și scenic o eroină credibilă, deși fără o încărcătură expresivă deosebită. Dacă în 2010, partener i-a fost ilustrul tenor Giuseppe Giacomini, aflat la vârsta senectuții, de data aceasta solista a avut parte de surprize nu tocmai plăcute – în ultima clipă, tenorul Daniel Magdal, care urma să joace Rodolfo, a anulat, fiind înlocuit de Lucian Corchiș, la rândul său bolnav, evoluând toată seara la limita penibilului, ca soluție de avarie, nepermisă într-un teatru liric „cu pretenții“.
     Soprana Simonida Luțescu (în Musetta) a încercat să facă față rolului, dar nu a prea reușit, baritonul Florin Simionca (în Marcello) a rezolvat cu acuratețe partitura vocală, dar fără anvergura personajului romantic, l-am reascultat și pe basul Marius Boloș (în Colline), iar în alte roluri au apărut onest Valentin Vasiliu sau Mihnea Lamatic, sub bagheta lui Vlad Conta.
     Două săptămâni mai târziu, la pupitrul operei pucciniene s-a aflat clujeanul Cristian Sandu care, spre deosebire de „dirijorul casei“, a impus un tempo năucitor, care chiar dacă a asigurat derularea alertă a spectacolului, spre deosebire de lentoarea precedentului, a pus la grea încercare atât corul (pregătit de Stelian Olariu), cât și soliștii, în parte aceiași, obligați astfel să treacă de la o manieră dirijorală la alta cu destule emoții.
     În Mimi am reascultat-o, după un an de „tăcere“ impusă de cei care se ocupă de distribuirea interpreților în spectacole, pe soprana Mihaela Stanciu, una dintre cele mai frumoase voci pe care le are ONB, dar din păcate în afara „jocurilor“ ce determină programarea excesivă – motivată sau nu – a unora și absența totală a altora. Alături de ea, tenorul Liviu Indricău, reintrând în rolul Rodolfo, de asemenea după multă vreme, etalându-și timbrul luminos, metalic, cu acut în general sigur, având și dezinvoltură scenică și o vizibilă bucurie de a cânta. Nu știu dacă în sală s-au aflat și spectatori care urmăriseră și reprezentația din 3 martie, dar dacă da, au avut prilejul unei „audiții comparate“ chiar și involuntară, remarcând potențialul unui solist solicitat adesea în partituri nepotrivite, fără a fi pus în valoare la nivelul său real și al altui coleg omniprezent pe afiș, uneori chiar și două seri la rând.
     Dacă personajul Marcello a fost „preluat“ de baritonul Vicențiu Țăranu, în Colline a apărut basul Horia Sandu, alături de aceeași Simonida Luțescu – parcă și mai incertă de această dată –, Valentin Vasiliu sau Mihnea Lamatic.
     În „Nunta lui Figaro“, se pare că Vicențiu Țăranu a rămas „singur pe rol“, asigurând, în ambele spectacole cu opera mozartiană, un Figaro frust, bonom, egal cu sine însuși indiferent ce ar cânta. Mezzosoprana Mihaela Ișpan a debutat în Cherubino, travesti pe care l-a reluat la 26 martie cu mai multă suplețe scenică, dar la fel de bine sub aspect vocal. Mezzosoprana Sidonia Nica a fost o Marcellina agreabilă, bas-baritonul Iustinian Zetea un Don Bartolo credibil, încercând să aibă și umor, asemeni (aceluiași) tenor Lucian Corchiș în Don Basilio sau baritonului Vasile Chișiu în episodicul Antonio.
     Și tot Vlad Conta a dirijat (și) cele două reprezentații, în care Contele a avut, în baritonul Daniel Filipescu, un interpret convingător, pentru ca apoi să fie abordat de Daniel Pop, extrem de „discret“ vocal și fără prestanță ca apariție și în atitudini. Din fericire, Susanna a beneficiat de invitate care au știut să aducă și o manieră de cânt adecvată, soprana Marta Sandu constituind, cel puțin pentru mine, o surpriză deosebit de plăcută, în timp ce Florina Ilie și-a reconfirmat calitățile, poate mai spumoasă și mobilă în plan scenic.
     O altă invitată însă – soprana Teodora Gheorghiu –, insistent promovată în ultimii ani din varii motive în special în stagiunea Radio, a rămas departe de ceea ce trebuia în Contesa, firavă și ștearsă vocal, inconsistentă și ca prezență, dar Simona Neagu a susținut rolul cu aplomb, eleganță și pregnanță vocal-expresivă, timbrul său fiind, de această dată, potrivit tipului de glas cerut de rol.
     În Barbarina au evoluat cu onestitate fie Andreea Novac, fie Valentina Tudose. O altă posibilă comparație interesantă pentru cei care au avut curiozitatea (și rezistența) de a reveni în sală pentru a urmări eventualele noutăți oferite în distribuțiile propuse în „Nunta lui Figaro“, de asemenea la aproape două săptămâni distanță. În toate aceste seri, orchestra a sunat bine, în general fără „accidente“ sau decalaje semnificative, adaptându-se „baghetelor“. 
Sigur că experimentele (sau experiențele) de acest fel pot fi tentante pentru unii, dar absența cronicarilor sau a melomanilor împătimiți spune multe. Oricine privește afișul ONB, constată o structură de „struțocămilă“, ceva între teatrul de repertoriu și cel „de producții“, cu câte două „Traviata“ (una după alta), „Aida“, „Lacul lebedelor“ (la 10 și 13 martie), „Corsarul“ cam la fel, un „Oedip“ și un „Nabucco“, pe lângă cele deja comentate. Iar luna aprilie debutează cu premiera baletului „Manon“, preluată, din câte se pare, de la Covent Garden (unde a fost montată în anii ʼ60), titlu ce va fi prezentat de patru ori în zece zile. Oricât am fi de îngăduitori și răbdători, e cam mult, mai ales că publicul rămâne cam același.
Marius Boloș (Colline) în „Boema“
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.