În vara anului 1916 treceau batalioanele
române Carpații, nu chiar cu frunze și flori la arme, ci cu arzătoarea dorință
de a-i aduce la trupul țării pe frații noștri aflați de veacuri sub dominația
austro-ungară.
În
lume se clătinau imperii și se configurau națiuni. Mai marii lumii, spre a-și
asigura supremația, făceau și desfăceau tratate, semnau înțelegeri secrete,
aruncau în luptă milioane de bărbați tineri, dintre care mulți aveau să se
adauge pământului. Lumea nu mai cunoscuse o conflagrație de asemenea grozăvie.
Era
Primul Război Mondial. I s-a spus Războiul cel Mare. Pe cel de-al doilea
omenirea nu și-l putea imagina încă – era o monstruozitate imposibil de asociat
cu noțiunea de om.
Un
an mai târziu, în vara lui 1917, armata română se afla în retragere prin
Moldova. Războiul nu dădea semne că s-ar încheia. Un grup de plasticieni
atașați Marelui Cartier General (MCG) avea să se constituie în Secția a III-a
Adjuntatură, cu misiunea de a elabora iconografia participării românești la
Războiul de Reîntregire a Neamului. Acestora li s-au alăturat dintr-o pornire
patriotică și alți artiști pictori și sculptori, declarând că toate operele pe
care le vor realiza vor fi încredințate în proprietatea statului și „renunțând
la orice fel de răsplată pentru munca depusă”.
Pe
perioada campaniei, aceștia urmau să fie asimilați gradului de locotenent cu
toate drepturile bănești cuvenite rangului deținut și aveau permise de liberă
trecere emise de MCG. Prin urmare, se bucurau de libertatea totală de a se deplasa
pe front pentru a lua schițe și a se inspira pe teren (după ce, bineînțeles,
solicitau aprobare de la superiori).
Se
cuvine să-i amintim. Numele lor se află la Centrul de studii și păstrare a
arhivelor militare Istorice Pitești. Aceștia erau sculptorii Ion Jalea, Cornel Medrea, Oscar Han, I.
Iordănescu, Dimitrie Mățăuanu, Alexandru Călinescu, Alexandru Severin și G.
Stănescu și pictorii Theodorescu-Sion, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, D. Stoica,
Traian Cornescu, Alexandru Crețoiu, Emilian Lăzărescu, Tache Brăescu, Alexandru
Poitevin-Scheletti, Aurel Băeșu, C. Petrescu-Dragoe, Remus Troteanu, Aurel
Constantinescu, Ștefan Dimitrescu, Toma Tomescu, Andrei Niculescu, Grigore
Negoșanu, Nicolae Mantu, Alexis Macedonsky, Petre Bulgăraș, G. Ionescu-Doru,
Eftimie Hârlescu, Otto Biese, Constantin Bacalu și Ignat Bednarik.
La
această listă au mai fost adăugate, de mână, alte câteva nume de artiști:
Horațiu Dimitriu, Paul Scorțescu, Emil Damian, Richard Hette, Anghel Chiciu,
Ion Mateescu, Andrei Corneliu, Tudor Gheorghe. Or fi fost poate și alții,
rămași neconsemnați în listele oficiale.
La
23 iunie 1917, generalul Constantin Prezan – șeful Statului Major General –, a
emis un ordin prin care se hotăra „crearea unui muzeu național militar în care
să se păstreze pentru viitorime toate lucrările ce vor reprezenta paginile cele
mai alese ale războiului, clipele de restriște, ca și sforțările prin care
nădăjduim a se înfăptui idealul nostru național”. În luna septembrie a
aceluiași an a fost deschisă la școala de belle-arte din Iași prima expoziție
cu schițe surprinse pe câmpul de luptă. Ecourile n-au fost prea vii. În
„Opinia” se preciza că „expoziția nu va fi publică”. Dar jurnalul „Neamul
Românesc” publica în paginile sale o cronică, în două numere – „Arta războiului
nostru”, sub semnătura gazetarului Aurel Metroniu.
În
anul 1918, la sfârșitul lunii ianuarie, s-a deschis pentru public „Expoziția
artiștilor mobilizați”. La vernisaj a participat și regina Maria însoțită de
fiicele sale, dar și nenumărate personalități militare, civile și diplomatice,
români și străini.
Despre valoarea operelor expuse, părerile
cronicarilor de presă au fost împărțite. Cel mai lucid observator a fost
Nichifor Crainic, care a afirmat că arta nu se poate supune ordinelor militare,
iar artiștii, „constrânși să urmărească o tematică străină preocupărilor lor
curente, nu erau pregătiți nici tehnic, nici moral”. La rândul său, Nicolae
Iorga regreta că artiștii nu au lucrat în spiritul marilor lor înaintași, cu
Nicolae Grigorescu drept maestru. Dar cine putea pretinde așa ceva? Vorbim
despre niște artiști dornici să surprindă pe pânză, hârtie, carton, în lemn,
piatră sau bronz, scene din marea conflagrație mondială care avea să dea
națiunilor Europei o nouă configurație statală.
Faptul
că arta nu s-a putut niciodată subordona comandamentelor – militare, politice,
sociale – nu mai trebuie dovedit. Arta se face cu convingere, cu deplina
credință a creatorului că nu poate face altfel, că el ascultă de un comandament
mai presus de ordinele oficiale.
Pe
câmpul de luptă, ostașii români au înscris cu sângele lor epopeea națională
numită Mărăști-Mărășești-Oituz, ca în anul 1918 să se întregească „România
dodoloață”. Creatorii de artă s-au angajat în felul lor la ilustrarea acestui
moment istoric.
Acum,
la aproape un secol de la acele momente, la Biblioteca Academiei Române a fost
deschisă expoziția „Mărturii din Războiul cel Mare”, în care sunt expuse
lucrări de grafică și pictură semnate de artiști pictori români care au
ilustrat în opera lor scene surprinse pe câmpul de luptă. Lucrările fac parte
din colecțiile de stampe ale Bibliotecii Academiei Române și multe dintre ele
sunt pentru prima oară expuse. Publicul poate vizita expoziția până la
sfârșitul lunii octombrie.
Sunt
scene de luptă, soldați în tranșee, în repaus, în rugăciune, căzuți pe front,
răniți, în spitale, sunt cei din spatele frontului, privați de o viață normală,
zgribuliți sub gerul iernilor, mame cu ochii stinși de lacrimi, înfometați
așteptând la porțile închise ale fabricii de pâine, portrete de luptători și
refugiați în bejenie. Este în fond o ilustrare a războiului cu tot cortegiul
lui de orori.
Dar
arta știe să dea și ororilor noblețe!
