În ciuda
ploilor intermitente, Teatrul tv în aer liber de la TVR și-a continuat activitatea
de vară într-unul din studiouri, cu o producție proprie: „Piatra din casă”.
Spectacolul, regizat de Constantin Dicu, încearcă să lege elementele a două
piese – „Piatra din casă” de V. Alecsandri și „Trei crai de la Răsărit” de B.
P. Hașdeu – cu aceeași tematică: strădania ridicolă a unor părinți avuți de a
mărita o tânără odraslă. „Of, of, of! Ce supărare/De-a avea o fată mare!/Te
silești/Ca s-o crești/Și-apoi trebui să pornești/La vânat/Prin cel sat/Ca să-i
cauți un bărbat”, se vaită mama fetei într-un cântecel pe muzica lui
Flechtenmacher.
Vasile Alecsandri, unul din întemeietorii literaturii române a
scris, într-o jumătate de secol, peste 50 de piese de teatru, nouă comedii, 14
cântecele comice, patru operete, trei vodeviluri, un dialog politic, trei
scenete, două farse de carnaval, o feerie, șase drame și este creatorul unui
personaj fabulos: Coana Chirița, personificarea moșieresei de țară, incultă și
grosolană, care vrea să pară o aristocrată educată.
Alecsandri a exersat cu virtuozitate caligrafia acidă a
teatrului înaintea lui Caragiale, reușind să ridiculizeze o întreagă societate
aflată în convulsiile transformărilor, prin exploatarea resurselor cunoscute
ale comicului de situații și limbaj. Astfel, a creat, treptat, un tip special
de comedie de caracter și moravuri, care surprinde plăcut astăzi, comedia de
situații și de limbaj și, mai ales, o colecție colorată de personaje
identificate caracterologic prin nume. Într-o literatură sufocată de traduceri
și adaptări, Alecsandri reușea să dea teatrului specific, rigoare și
tonalitate. Comediile-vodevil aveau în anii ’40–’50 ai secolului al 19-lea
multă trecere la public. Murea lent o lume, cea fanariotă, se năștea o alta,
burghezia, care cu greu abandona vechile obiceiuri. Acest gen de piesă comică,
în care cupletele și refrenele punctau atmosfera și caracterele, era preferată
și pregătea terenul marilor creații dramatice.
Vasile Alecsandri a avut o viață tumultuoasă, participând la mai
toate evenimentele care au dus la înfăptuirea unirii celor două țări românești.
A fost revoluționar, expulzat, ministru, director de teatru, academician, a
cunoscut marea iubire dar și marea durere, a fost omagiat cu mai toate
onorurile ce se pot oferi unui mare creator și a murit în plină glorie.
Constantin Dicu (absolvent IATC, promoția ʼ73 la profesorul I.
Șahighian), un vechi și valoros regizor al teatrului tv care a regizat sute de
piese, realizând o performanță poate unică: aceea de a aduce actori români de o
anumită vârstă să joace în piesele din repertoriul tv. A întrebuințat mai toată
pleiada de mari actori ai vremi, în același timp lansând zeci de tineri încă
necunoscuți. Acum a reușit să facă o distribuție destul de potrivită, formată
din redactori și realizatori tv, care au și răspuns solicitărilor regizorului:
Corina Dănilă, Carmen Movileanu, Demeter András, Mihai Răzuș, Mihai Melinescu,
Gabriela Valentir, Tudor Furdui, Claudia Nicolau, Cătălin Mireuță, Sever
Bârzan, Bogdan Ghițulescu. Ei întruchipează exact ceea ce trebuie pentru
rolurile din cele două comedioare, jucând ca niște actori la început de
carieră, deși unii dintre ei au destule roluri la activ.
Corina Dănilă este o adevărată vedetă tv, după rolurile din mai
multe telenovele, și nu are probleme de a o întruchipa pe tânăra Marghiolița,
oferindu-i acesteia naivitate, dulceață în glas și grația tinereții. Cine a
văzut-o pe Carmen Movileanu în tinerețe, aproape că nu o poate recunoaște aici
interpretând cu dezinvoltură și aplomb rolul mamei „Pietrei din casă”. Și Tudor
Furdui se descurcă binișor în rolul unui îndrăgostit lulea, ca și Mihai Răzuș
în cel al comisului Pâlciu, jucând cu haz prostia și încrâncenarea acestuia în
vechile obiceiuri. Foarte exact și deosebit de matur este Bogdan Ghițulescu,
într-un rol de mitocan sadea (tatăl Marghioliței) ca și Claudia Nicolau, în rol
de pețitoare. Iar Cătălin Mireuță încearcă în scurtele sale apariții să ne
aducă aminte de un latinist convins de pe vremuri. Aici poate regizorul ar fi
trebuit să intervină mai mult.
O agitație perpetuă produce în scenă, prin desele și inopinatele
sale apariții, Gabriela Valentir, încercând în rolul servitoarei Ioana să ne
dea impresia unei colombine autohtone. Sever Bârsan se achită conștiincios de
sarcinile de viitor soț al Marghioliței, dovedind destulă abilitate în a arăta
că este și netot, dar și îndrăgostit de ea. Mihai Melinescu, specialist în
știri externe, se pare destul de dezinvolt, se descurcă excelent în postura de
văr al Marghioliței, având destul succes la public în scena ascunderii în
dulap.
O revelație produce însă excelentul actor cu multiple state de
servicii Demeter András în rolul lui Her Franț Birman. Actorul se agită,
aleargă, cântă, dansează, se tăvălește, se zbate convingător și suferă
încercând să intre în grațiile jupânesei Zamfira, mama Marghioliței, stârnind
de multe ori râsul asistenței.
Regizorul a condus cu siguranță acțiunea, oferind de multe ori
scene surprinzătoare și amuzante prin desele infuzii de interceptări ale
publicului și dovedind, dacă mai era nevoie, că e un bun cunoscător al tainelor
meseriei pe care a practicat-o cu modestie atâția ani în șir.
Deși uneori ies la iveală cusăturile acțiunii, nedumerind de
multe ori publicul, până la urmă scenariul propus de regizor e amuzant,
completând acțiunea și reușind să dea celor două piesuțe o nouă viață. Decorul
propus de Rodica Chelaru este foarte util, dând posibilitatea actorilor să
intre și să iasă din scenă lejer, cu scop sau fără scop, și să nu se lovească
involuntar de mobilă. Până la urmă, acțiunea Casei de producție TVR de a organiza
și o producție proprie și de a o oferi publicului în lunile călduroase ale
verii s-a dovedit utilă, pentru care redacția respectivă merită toate
felicitările.
