Îţi
mai aduci aminte ziua aceea de vară când îţi beai liniştit bericica într-o crâşmă,
lângă un muşteriu paşnic, iar portretul împăratului (ştii tu care!) agăţat în
perete suporta cu stoicism insulta unor muşte ireverenţioase? Cât să fi trecut
de-atunci? Omenirea, meticuloasă foarte, a numărat cu vigilenţă ani o sută. Şi
tot cu vigilenţă a mai îngăduit şi o repriză a doua a Marii Bezmeticii care s-a
numit Primul Război Mondial. După ce „mai marii“ lumii au pus să se sune mobilizarea
generală şi să se selecteze cu grijă toată floarea din câmpul vieţii – feciori şi
taţi zdraveni, cu braţe tari, numai buni de trimis la moarte, s-a găsit un
pretext dezmăţului armat (pe la Sarajevo, un prinţişor se întâlnise cu un
glonte rătăcit de un trecător rătăcit şi el…). Şi-au urmat patru ani de moarte.
Ştii foarte bine, bravule soldat S˘vejk! Dacă
nici tu, atunci cine? Dar o ştim
bine şi noi, românii. Se adunaseră prea multe amaruri în sufletul neamului
nostru. O nedreptate care dura de o mie de ani se cerea îndreptată. Ardealul ne
aştepta să-l aducem acasă, „la arme cu frunze şi flori“. Dar asta-i doar una
din prea tristele poveşti.
Şi
iată-ne acum: 28 iulie 2014. România,
în parteneriat cu Republica Cehă, prin muzeele de istorie militară ale ambelor ţări,
Ambasada Republicii Cehe la Bucureşti şi Muzeul Naţional de Artă al României, a
organizat la Cercul militar naţional din Capitală, Galeria artelor, expoziţia Arta
în tranşeele Primului Război Mondial, memento şi chemare la raţiune.
Da,
omenirea îşi cinsteşte eroii (vitejii aceia plecaţi din viaţă mărşăluind sub
ploi, sub vânt, sub arşiţă, sub geruri, fără să ştie prea bine de ce), le ridică
monumente, le închină imnuri de slavă, îi nemuresc murindu-i… Doar ici-colo
vreun poet-cântăreţ inocent îngână: „Şi de ce monumente pentru victorii
crunte?/Fraze gata făcute spuse la-ngropăciuni? De ce privirea ta ştearsă
de-atâta plâns/Când arma mi-ai întins la luptă de-a pleca?“ Da, omenirea îşi
omagiază nebunia cu numele de război! În Japonia, popor războinic prin excelenţă,
care a făcut din arta apărării o Artă, există o sărbătoare anuală strict
respectată de toată suflarea din universul nipon: „Sakura: Slăvirea florii de cireş“. Timp de trei zile, cât cireşii
dau în floare, toată naţiunea vine să adune şi să-şi primenească apele privirii
în albul diafan al micii zeităţi. Ei, da! Să omagiezi floarea de cireş, ce
splendidă victorie a raţiunii!
Şi
totuşi, bravule soldat Svejk, trebuie să mai şi comemorăm, iată, pe aceia care,
prin jertfa lor, au făcut posibile războaiele – cea mai teribilă manifestare a
iraţionalului trestiei gânditoare.
La
Cercul militar naţional din Bucureşti, arta ne poartă prin tranşeele Primului Război
Mondial. Sunt aici 24 de panouri de grafică provenind din Muzeul de Istorie din
Praga şi, deopotrivă, lucrări de pictură ale unor artişti români clasici şi
contemporani: Camil Ressu, Costin Petrescu, Stoica Dumitrescu, Mihai Chiţac, Cătălin
Gâdei, George Grigorescu, Valentin Macarie, Albin Stănescu, Andrei Damo, 
Ion Drăghici
şi, nu în ultimul rând, Valentin Tănase – directorul Studioului de arte
plastice al armatei. Printre eroii fără nume din scenele de luptă surprinse de
ochiul (sau de imaginaţia) artiştilor pictori, ne privesc din oglinda pânzei
Ecaterina Teodoroiu, Ferdinand – întregitorul României Mari, Regina Maria.
Te-am
căutat îndelung, bravule soldat Svejk, printre marii anonimi cu feţe pământii,
întorşi în lutul din care vor fi fost creaţi cândva de Marele Arhitect al
tuturor văzutelor şi nevăzutelor. Erai în fiecare dintre ei, unul dintre supuşii
Imperiului Austro-Ungar. Te vei fi întâlnit şi cu românul ardelean Ion Moriţ în
cea de-a 25-a oră, mai înainte de a
fi devenit şi el personaj la fel de celebru ca tine, întruchipat pe ecran de
actorul genial care a fost Anthony Quinn, pe care tu n-ai avut cum
să-l cunoşti,
prins în morişca altui timp. Cum îţi spuneam, a mai urmat un război – tot
mondial şi el, lumea a fost împărţită, reîmpărţită, 
împărţitorii n-au căzut la
pace şi, uite-aşa, cam peste tot sunt războaie mari sau mai mărunte, înfrângeri
şi… victorii crunte.
La CMN din capitală,
Arta a ieşit din tranşeele Primului Război Mondial spre a avertiza (a câta oară!):
„Atenţie, omenire! Nu transforma Planeta Albastră în deşert de cenuşă!“
