Dacă libertatea îngrădită până la a deveni
suferinţă se traduce mai uşor în poezie, atunci depăşirea acestei frontiere
capătă gustul indicibil al fructului oprit şi parfumului florii rătăcinde
într-un deşert de cenuşă.
Romanele semnate de Mihaela Arbid Stoica, românca
intrată în „câmpul de luptă“ al scrisului cu armele şi bagajele strânse într-o
viaţă de femeie trăită pe linia de demarcaţie a conflictelor (sociale,
politice, religioase) şi a cutumelor tradiţionale dintr-o lume ca un mozaic de
naţii, aduc în literatura română un univers pe care turiştii, posesori de
paşaport al democraţiei de dată recentă, abia de-l sesizează cu undele
invizibile ale văzului propriu doar sufletului.
Exilată (de bunăvoie) în libertate, alegând
căsătoria cu un libanez şi urmându-l pe acesta în ţara lui, eroina din romanul Prizonieră
în libertate (Ed. Anamarol,
Bucureşti 2013) părăsea prin anii ’70 România, care i se părea a fi o splendidă
colivie de zgură într-o „epocă de aur“ calpă, în care omul devenise un număr pe
o carte de identitate.
A început pentru eroina noastră – Nora –
lungul drum al căutării de sine într-o lume străină, lângă un bărbat pe care
nu-l cunoştea aproape deloc. Subordonare a femeii faţă de soţ, respectarea unor
reguli stricte de vieţuire – convieţuire, frustrări, revolte, umilinţe,
revanşe, totul pe fundalul unor conflicte sociale fără de sfârşit, reglate cu
arme de foc, bombe, explozii, sânge, moarte. Acesta este mozaicul din care se
configurează „portretul“ unei vieţi ca o crucificare între dorul ca blestem şi
binecuvântare de pământul românesc şi oamenii dragi contopiţi cu toţii parcă
în şoapta iubitului dintâi: „întoarce-te!“ şi, pe de altă parte, sperarea şi
disperarea întru împlinire ca om pe pământul oamenilor.
Fraze fluente, intrigă bine condusă, nerv,
fineţe în conturarea personajelor, spontaneitate, asta caracterizează proza
Mihaelei Arbid Stoica. O româncă tenace, visătoare şi lucidă, strămutată în
Liban, mireasă nouă într-un vechi ţinut de legendă pe care ea învaţă să-l
parcurgă cu sufletul în palmă, între sfâşiere şi izbândă până la a deveni
scriitoarea de astăzi. Şi, de-ar fi să urmăm traiectoria personajelor
Donna/Anna din romanul „Dincolo de frontiera suferinţei“, este femeia puternică
într-o lume ca o pajişte de fiare, mamă devotată şi responsabilă de drumul
progeniturilor sale, când acestea intră în derivă.
Dar asta e altă poveste.