Nu sunt vorbe goale. Ofer cititorului câteva fragmente de roman epistolar^*:

„Nu v-aţi sesizat, ca preşedinte jucător, de situaţia lui Paul Goma (...) exclus din Uniunea Scriitorilor din România în 1977. Nici astăzi, la vârsta senectuţii (...) nu a fost reprimit în Uniunea Scriitorilor. Cam ruşinos, iubite domnule preşedinte! Cum de aţi uitat că Paul Goma este considerat un Soljeniţân al României?

Nu ştiţi că n-a încetat să se considere român, că a refuzat cetăţenia franceză oferită în 1980 şi nu ştiu după câte bâlbâieli şi târguieli i s-a redat cetăţenia română, pe şest şi cam în scârbă? În locul Dumneavoastră aş fi ieşit în Piaţa Revoluţiei și i-aş fi acordat cea mai înaltă decoraţie românească.

Sunt convins că atunci când Goma nu va mai fi, o să vă grăbiţi, odată cu toţi detractorii lui, să-i cântaţi prohodul pe margine de mormânt şi să susţineţi cât de mare a fost, cât a fost de român, ce mult a făcut el pentru ţară şi pentru renumele ei şi cât de recunoscătoare i-a fost şi îi vor fi ţara şi societatea românească.”

Nimic mai adevărat. Presa autohtonă din 26 martie publică regretele premierului nostru, alături de o fotografie. Să ne înţelegem, fotografia este a prim-ministrului, nu a celui dispărut, în vreme ce Ministerul Culturii anunţă laconic: „(...) spiritul lui Goma a reprezentat o piatră de hotar pentru democraţie și libertate, proiectată printr-un geniu literar greu de egalat... El lasă în urmă radiografia unui român cu un crez puternic, care a luptat cu inima și cu condeiul”. Cam puţin pentru cel mai înalt for al culturii.

Născut într-o familie de învăţători din Basarabia, refugiat în ţară odată cu aplicarea pactului Molotov-Ribbentrop, Paul Goma a fost încă din adolescenţă unul dintre cei mai înverșunaţi oponenţi ai regimului comunist.

Anchetat, pedepsit și izolat cu domiciliu forţat, închis și eliberat la insistenţa Amnesty International, a fost alungat din ţară, împreună cu soţia și fiul. A cunoscut vicisitudinile exilului, n-a fost ocolit de privaţiunile materiale, dar a rămas o voce care n-a acceptat compromisul, constant critică, cu o operă scriitoricească colosală (peste 30 de cărţi scrise), prea puţin publicată în limba maternă, dar în alte limbi, da. Un român adevărat care nu s-a lăsat umilit și a refuzat, pe bună dreptate, să calce pe pământul ţării nerecunoscătoare.

Presa din ţară l-a acceptat ca refugiat politic. Franţa pare mai afectată de „dispariţia acestui scriitor și dizident român, al cărui corp va fi incinerat, cu urna funerară depusă în Columbarium, la cimitirul Père Lachaise”. Mă îndoiesc însă că „a plecat calm, fără durere și cu sufletul împăcat”, cum menţionează aceeași presă. N-ar fi fost el.

Paul Goma rămâne în amintirea și sufletul multor români ca un model de cetăţean și patriot adevărat, devotat pământului și naţiei care l-au zămisilit. Fie-i somnul liniștit! Așteptăm ca opera lui integrală să-i fie publicată de marile edituri, precum Humanitas, așa cum au făcut-o pentru alţi scriitori, în limba care merită păstrată doar pentru
înjurături.