Dacă
în unele țări dreptul la asociere este îngrădit, în Europa el este bine
exprimat la toate nivelurile societății. Nu fac excepție nici profesioniștii
din sănătate, constituiți la nivel național și internațional în (poate zeci
de?) mii de asociații profesionale, de la sindicate la academii și alianțe. Și
în România, medicii, asistenții și alte profesii implicate în acordarea
serviciilor medicale s-au organizat în asociații profesionale care le definesc
și le apără drepturile în relația cu instituțiile guvernamentale și/sau le
descriu specificul, serviciile, codul de conduită, aspirațiile etc.
În
societățile democratice, asociațiile profesionale sunt percepute ca „un rău
necesar“, de la parteneri constructivi de discuție la... „dușmani ai
poporului“. Diferența o fac prevederile din statut, numărul de membri,
afilierea, frecvența și calitatea activităților desfășurate și, nu în ultimul
rând, charisma celui aflat la conducere și comunicarea cu membrii cotizanți.
Dacă în țările vestice există foarte puține asociații profesionale „de sertar“
(doar cu numele), în țările central și est-europene, libertatea de asociere a
creat suficient de multe asociații profesionale nefuncționale, de complezență,
dormante, paralele (cu atribuții asemănătoare, dar cu interese concurente), sau
de tipul „one man show“ (existente printr-un lider, uneori pe nedrept intens
mediatizat), un adevărat balast în dezvoltarea organizațională. Deși a fost
unul din dezideratele schimbării societății românești postcomuniste, trecerea
bruscă de la centralism și de la înscrierea din oficiu/obligația de a fi membru
într-o asociație la libertatea neîngrădită de asociere și de a alege unde să
devii membru, efectul nu este încă cel scontat. Încă mai persistă prejudecăți
și nu s-a reușit topirea neîncrederii în faptul că hotărârile se iau de undeva
de sus, iar calitatea de membru până la urmă nu contează. Poate de aici
fatalismul (mioritic?) exprimat în discuții, indiferența și insuficienta
implicare de care dau dovadă membrii unor asociații, percepția că a fi membru
este mai degrabă o corvoadă decât un instrument de a iniția sau a sprijini o
schimbare. La rândul lor nu toate asociațiile investesc în comunicare, în
stimularea participării membrilor la activități și la procesul de decizie, la
dezvoltarea simțului de apartenență la un grup.
În
mare parte, societățile vestice au reușit să atingă un anumit grad de
prosperitate și să se bucure de drepturi bine apărate și pentru că membrii
obișnuiți participă activ, investesc timp și energie pentru a-și face auzite
părerile și propunerile, a sprijini o inițiativă adecvată, dar, în același
timp, îi controlează și îi trag la răspundere pe cei aleși, ceea ce se întâmpla
și la nivelul organizațiilor profesionale medicale.
Posibilitatea
de a lucra în Olanda mi-a oferit ocazia să constat ce înseamnă și care este
valoarea participării active la viața de asociație, în același timp un drept, o
obligație, dar și un privilegiu și un motiv de satisfacție profesională. După
ce am fost selectată pentru primul post și am început specializarea, a urmat o
săptămână de inițiere, o procedură standard în multe țări și instituții medicale.
În acest timp am fost lăsată în grija colegilor medici și nemedici, cu care am
vizitat clinica (de la saloane până la birourile managerilor, bibliotecă,
farmacie, laborator, fizioterapie etc.), am făcut cunoștință cu cât mai multă
lume, am primit echipamentul (telefon, geanta doctorului, computer, laptop), am
învățat cum să utilizez sistemul intranet, dosarul medical electronic, cum să
completez actele medicale, am aflat ce medicamente sunt în formularium și ce
standarde și protocoale se aplică, unde le găsesc, cui să cer un consult dacă
nu mă descurc într-o anumită situație sau cum și cui să cer un bec nou pentru
lampa de birou (prin completarea unui formular online), sau unde se află
bicicleta de serviciu, în cazul în care doream să fac vizită la domiciliu.
Săptămâna de introducere a fost planificată de secretariat și programul ei mi-a
fost înmânat din prima zi. Făceam parte dintr-o echipă numeroasă și a trebuit
să fac cunoștință cu fiecare membru în parte.
Coordonatorul
grupului de medici și colegii mi-au prezentat pacienții de care urma să am
grijă și care este în general programul, cum se completează agenda. Unul din
punctele din agenda comună era participarea la viața de asociație. De la
început am fost sfătuită în care asociații profesionale să mă înscriu, care
sunt cele mai relevante pentru specialitatea mea – în cazul meu, cel mult două.
Medicii olandezi sunt pragmatici și se înscriu doar în asociațiile de profil și
dacă au timp să contribuie ca membru. De la început m-a surprins conștiinciozitatea,
faptul că o dată la două luni, la ședința asociației regionale de profil, luau
parte, cu unele excepții (în caz de gardă, boală, concediu, situații familiale
urgente), toți colegii medici din specialitatea mea, care studiau dinainte
documentele și își exprimau părerea în discuții. Din momentul înscrierii într-o
asociație, membrii primesc prin e-mail și poștă agenda întâlnirilor,
documentele ce se vor discuta, revista asociației, standarde și literatură,
anunțuri de conferințe, invitații de participare în grupuri de lucru, anchete,
toate selectate cu grijă de un secretariat funcțional. De asemenea, membrii
asociației iau parte în număr mare la congresul anual, locul de întâlnire cu
colegi din alte regiuni, dar și de aflare de noutăți, inclusiv legat de
viziunea asociației, de îndeplinirea obiectivelor până la acel moment și de
planul de activități pe următorii ani. În ceea ce mă privește, am simțit de la
început că aparțin unui grup în care contribuția mea este binevenită, diferența
de opinii și critica constructivă sunt acceptate și implicarea răsplătită.
Acest lucru m-a stimulat enorm și deși eram un membru obișnuit, am scris
articole pentru revistă, m-am înscris pe lista de discuții și în grupuri de
lucru, am editat cursuri, protocoale, documente. Disciplina participării la
viața de asociație și implicarea pe care am văzut-o la majoritatea colegilor
explică actul medical de calitate și poziția, respectul, aprecierea de care se
bucură medicii olandezi din partea societății.
Extrapolând
la felul cum este organizată și cum participă medicii români la viața de
asociație, diferența este descurajantă. În prezent, pe lângă fărâmițarea
organizațională, cred că un rol important în neatingerea obiectivelor îl are și
lipsa de vizibilitate și mai ales insuficienta implicare a membrilor obișnuiți
în activitățile organizațiilor profesionale. După alegeri, conducerile
regionale și naționale ar avea în opinia mea mult mai multă nevoie de sprijin,
dar și de control în îndeplinirea mandatului, decât se întâmplă în prezent.
Altfel, se ajunge la situații descurajante și discutabile, cum este cea apărută
după ultimele alegeri pentru Colegiul Medicilor: prezența la vot a fost extrem
de redusă, deși destui medici au susținut pe rețele sociale că nu sunt
mulțumiți de activitatea organizației, ca nu îi mai reprezintă, nu le mai apără
drepturile, că nu ia atitudine atunci când sunt acuzați pe nedrept. Lipsa de
informare a accentuat controversele. Schimbarea de legi/regulamente, greșelile
de procedură la alegeri ar fi fost pentru unii bine cunoscute iar pentru alții
o mare surpriză. O situație confuză, iar „revolta“ (inclusiv a celor care ani
de zile nu au fost interesați de ceea ce se întâmplă, de cum se transmit
informațiile, de ceea ce s-a realizat și în numele cui, cum se cheltuiesc
fondurile) ar putea să vină prea târziu.
Dar
viitorul se prefigurează altfel. Revoluția digitală, apariția și
accesibilitatea rețelelor de socializare au schimbat și vor continua să schimbe
viața de asociație și participarea. Fără să mai fie nevoie să ne expunem chipul
adevărat (și la propriu și la figurat) sau să ne declinăm identitatea, să
plătim cotizație sau să ne prezentăm la adunări organizate la ore fixe, cu
agenda și documente tipărite, putem deveni, în doar câteva click-uri, membri
într-un grup de opinii. Aici, fără îngrădire, sub umbrela anonimatului, ne
putem exprima opinii, vota, ataca sau contraataca cu postări „haioase“ sau
injurioase. Se pot chiar folosi „postaci“ pentru a-i reduce la tăcere pe cei ce
îndrăznesc să-și spună sincer părerea sau au alte păreri decât majoritatea.
Participarea pe asemenea foruri solicită prudență; de puține ori se
cristalizează ceva, de cele mai multe ori se demolează ceva – cel mai grav,
încrederea în ceilalți.
