Newsflash
Cultură

Ouă încondeiate, la Centrul Cultural al Republicii Ungare

de Dr. Raluca BULEA - apr. 9 2010
Ouă încondeiate, la Centrul Cultural al Republicii Ungare

   Încă din 18 martie, Centrul Cultural al Republicii Ungare din Bucureşti, aflat pe str. Gina Patrichi (fostă Orlando), la nr. 8, la o aruncătură de băţ de Calea
Victoriei, găzduieşte expoziţia de ouă încondeiate a tânărului artist Kovács Attila Gellért. Este ca o poveste a tehnicilor de decorare a ouălor, la care a adus şi inovaţii personale, cum sunt ouăle „dantelate“, adevărate bijuterii create dintr-un material extrem de fragil. (...)

 

    Povestea centrelor culturale ale Ungariei începe după Primul Război Mondial, când ministrul culturii de atunci, Kunó Klebelsberg, a lansat iniţiativa creării unor institute de ştiinţă şi cultură, cunoscute cu numele de Collegium Hungaricum. Primul a luat fiinţă la Roma în 1923, şi scopul existenţei sale era combaterea lipsei de putere politică şi militară prin promovarea intelectualilor unguri. În prezent, există 20 de case ale culturii maghiare, răspândite peste tot în lume.
    Din motive politice şi sociale, Centrul Cultural Ungar de la Bucureşti nu a fost inaugurat decât în 1992, deşi necesitatea existenţei sale a fost conştientizată încă din anii şaizeci. După căderea regimului comunist, în urma semnării unui acord bilateral, centrul din Bucureşti şi-a deschis porţile, pe str. Batiştei nr. 39, în acelaşi timp cu Centrul Cultural Român de la Budapesta. Deşi vorbim de o instituţie relativ tânără, trebuie remarcat faptul că anul acesta a atins vârsta majoratului şi că de optsprezece ani a ajuns o prezenţă cunoscută şi apreciată în peisajul cultural bucureştean. Coincidenţă sau nu, această frumoasă aniversare va fi sărbătorită într-un sediu nou, o reşedinţă primitoare datând din anul 1932. Acest sediu a fost inaugurat la 19 februarie a.c. în prezenţa dlui Hiller István, ministrul educaţiei şi culturii din Ungaria, a dlui Kelemen Hunor, ministrul culturii din România şi a dlui Bretter E. Zoltán, directorul centrului. Momentul a fost marcat prin expoziţii de fotografie şi concerte de jazz, care figurează în mod obişnuit în programul instituţiei. Alte evenimente care sunt prezentate publicului includ festivaluri de teatru şi film, expoziţii de pictură şi sculptură ale artiştilor consacraţi, dar şi ale celor tineri, concerte aparţinând unor genuri muzicale diferite, prezentări de carte. Însuşi dl Kelemen Hunor, actualmente ministru al culturii, şi-a prezentat în aprilie 2002 o antologie de poezie la Centrul Cultural Ungar din Bucureşti. Parteneri la toate aceste manifestări sunt Institutul Cultural Român, precum şi celelalte institute culturale străine din Bucureşti, membre ale reţelei EUNIC (European Union National Institutes for Culture). Multe dintre evenimente se desfăşoară în afara sediului, fiind găzduite în locaţii ce constituie repere culturale: Muzeul Naţional de Artă, Ateneul Român, Muzeul Ţăranului Român etc. Nu în ultimul rând, publicul beneficiază de serviciile unei biblioteci de limba maghiară, şi sunt de asemenea organizate şi cursuri pentru învăţarea limbii maghiare, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.
    Dată fiind prezenţa unei importante minorităţi maghiare în România, sarcina centrului diferă puţin faţă de cea a instituţiilor similare din alte ţări. El trebuie să îmbunătăţească relaţiile românomaghiare prin evenimente culturale, ocupându-se în acelaşi timp şi de etnicii maghiari, pentru a-i sprijini în întărirea identităţii lor naţional-culturale. Special pentru aceştia din urmă, şi tot sub forma unui acord bilateral, a fost inaugurat, în anul 2006, Centrul Maghiar din Sf. Gheorghe, având ca omolog centrul românesc din Seghedin (Szeged). Centrul este subordonat celui din Bucureşti, dar are specific diferit. Activităţile instituţiei din Ardeal sunt orientate în special către comunitatea maghiară din regiune. Pentru publicul românesc din Transilvania, tot din Capitală sunt organizate manifestările care se desfăşoară la Cluj-Napoca sau în alte oraşe mari. Aşa cum v-am obişnuit deja, nu putem încheia prezentarea fără câteva repere din programul viitor al Centrului. La 12 aprilie, ora 18, la sediul lnstitutului se va vernisa expoziţia sculptoriţei Ana Rus, deschisă vizitatorilor până la 10 mai. În perioada 14–16 aprilie, în aceeaşi locaţie se va desfăşura cea de-a VI-a ediţie a Festivalului muzicii maghiare, organizat în colaborare cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, care include şi un concurs de interpretare pentru tineri muzicieni români. Filmul este reprezentat în luna lui florar de două serii de manifestări, pe de o parte „Maghiari la festivalul de scurt şi mediu metraje NexT“, în perioada 13–18 aprilie, proiecţiile având loc la Cinema Scala şi Cinemateca Eforie şi, pe de altă parte, „Cineaşti maghiari din Transilvania“, filmele putând să fie vizionate la Muzeul Ţăranului Român, intr. Monetăriei nr. 3. Revenind la muzică, la 20 şi 21 aprilie, ora 19, la sediul Centrului, vor avea loc concerte de jazz susţinute de Kovács Linda Quartett şi Kozma Orsi Quartett.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe