Presa cunoaşte două feluri de reportaje: cel
jurnalistic şi cel literar. Un jurnalist care ştie să descrie profilul lumii, în
loc să vehiculeze aparenţe, încetează să mai fie reporter, devenind scriitor. Aşa
este Paul Morand, pe care criticul
francez André Rousseau îl numeşte cronicar planetar. A scris povestiri scurte şi
romane cu un stil de reporter şi o mare forţă descriptivă, având subiecte
culese în timpul carierei sale diplomatice din Europa şi Asia. Între anii 1943 şi
1944 a fost ambasador la Bucureşti al guvernului de la Vichy. La Institutul de
Studii Politice din Paris şi la Universitatea Oxford a fost pregătit pentru
diplomaţie, pe care a îmbrăţişat-o cu pasiunea unui „globe-trotter“. Modernist şi
imagist, îşi publică memorii intitulate „Jurnal inutil“, din care face parte şi
culegerea exotică Rococo. Capodopera
epicii cosmopolite a lui Paul Moraud este însă romanul Bouddha vivant (Buda viu). Eroul romanului, tânărul Renaud,
provenind dintr-o familie nobilă franceză, este, ca şi autorul şi ca o întreagă
generaţie de postadolescenţi intelectuali din ţara lui Voltaire şi Rousseau,
profund dezamăgit de societatea europeană interbelică, îndreptându-şi privirile
spre mirajul orientului. După peregrinări prin Asia de Sud-Est, se angajează şofer
al casei domnitoare a unui mic regat din Indochina. Aici leagă o prietenie cu
prinţul moştenitor Jâli care, îmbrobodit de mirajul civilizaţiei occidentale,
evadează, împotriva obiceiurilor familiei sale domnitoare, în Oraşul-luminii.
La Paris este ghidat de fostul său şofer, devenit cel mai apropiat prieten al său
care-l însoţeşte prin toate atracţiile oferite de metropolă. Jâli trece apoi
Canalul Mânecii pentru a studia la Cambridge. Acolo însă rămâne singur,
deoarece prietenul său este răpus de o peritonită. Debusolat, traversează şi
Atlanticul pentru a-şi găsi iluziile în Statele Unite. Dar în zadar. Se hotărăşte
să părăsească lumea occidentală, pe care o decoperise cu nimic superioară celei
create de credincioşii lui Buda, tocmai în momentul în care tatăl său Indra al
II-lea moare lăsând tronul liber întoarcerii fiului său.
Cărţile
lui Paul Morand sunt o comoară pe care cititorul se simte fericit să o posede.
Motivul? Pentru că lectura lor echivalează cu vizionarea unui film de
cinematograf. Fazele se mişcă tot atât de viu ca imaginile pe peliculă, iar
imaginile se ivesc în relief, panoramice. Deschiderea volumului de povestiri Rococo echivalează cu pătrunderea într-o
încăpere cu holospaţiu în care peisajul exotic ascunde conspiraţii nedezlegate
de coloniştii occidentali. Grupajul sub titlul Noeuds coulants d’Asie se compune din trei povestiri legate între
ele de 
aluzia la o spânzurătoare. Într-adevăr, la începutul secolului trecut,
coloniştii albi care-şi luau ţiitoare indigene îşi băgau capul într-un laţ, strâns
treptat de concubine. Prima povestire din grupaj se numeşte chiar Poissons à échéance (Otrăvuri cu efect întârziat)
pentru că descrie soarta unui olandez căruia menajera sa de culoare îi toarnă
regulat în ceaşca de cafea o otravă cu acţiune lentă, al cărei antidot îl posedă
doar ea. Atunci când nefericitul o părăseşte plecând înapoi în Europa, otrava
cu efect întârziat nemaifiind inactivată de antidot, îi produce o intoxicaţie
gravă care nu este stopată decât prin întoarcerea sa în coliba amantei
malaeziene.
Răsfoind
culegerea sa de călătorii şi peregrinări intitulată L’Europe Galante, descoperim schiţa intitulată: Nicu Petresco. Personajul care poartă
acest nume este un student român venit să bată la porţile Sorbonei. Bursa
oferită de statul român fiindu-i suspendată, se angajează şofer la o familie
avută care-l poartă zi şi noapte pe drumuri, tocmai atunci când avea de susţinut
examenele de licenţă. Pitorescul lui Paul Morand se
vădeşte în descrierea
tipurilor de solicitanţi studioşi din sala de aşteptare a Consulatului României
la Paris: olteni „cu treizecişidouă de măsele“, moldoveni care lasă timpul să
treacă fără grabă, calmuci din Dobrogea şi transilvăneni politicoşi şi timizi,
vorbitori de limbă germană, pe care Morand îi numeşte „noii români“. Autorul a
avut prilejul să-i cunoască în sejururile prelungite la noi în ţară. În afară
de aceasta, a fost un amic al bunei societăţi bucureştene, de care a fost legat
prin căsătoria cu Prinţesa Elena Sutzu, născută Chrissoveloni, fiica unui
bancher greco-român. Iată motive care, pe lângă deliciul prilejuit de lectura
povestirilor lui Paul Morand, exprimând acea inconfundabilă ironie a
intelectualului parizian, au fost suficiente pentru ca volumele lui să fie
scoase la lumină din biblioteca din pod. 
