Publicul fidel al Orchestrei Medicilor „Dr. Ermil Nichifor“ s-a obişnuit, de-a lungul timpului, ca ansamblul să fie implicat în proiecte din cele mai diverse, în general prilejuite de congrese, premieri sau alte evenimente din sfera medicală. De această dată însă, a avut privilegiul să susţină concertul de deschidere a proiectului transnaţional pentru Europa Centrală şi de Est „Podurile toleranţei“ (20–22 octombrie), organizat de Divizia B’nai B’rith International şi de Forumul cu aceeaşi denumire din România, purtând şi numele „Dr. Moses Rosen“.

După alocuţiunile organizatorilor, în faţa unei săli arhipline, în care pe lângă melomani se regăseau şi numeroşi politicieni, Orchestra Medicilor, cu Iosif Ion Prunner la pupitru, a oferit un program mozaicat, începând cu uvertura operei Nunta lui Figaro de Mozart, urmând aria lui Macduff (nicidecum McDuff, cum era notat) din opera Macbeth de Verdi, abordată de tenorul Adrian Dumitru, al cărui glas calitativ, metalic şi amplu a surprins extrem de plăcut, deşi primele măsuri au fost destul de confuze în relaţia cu ansamblul; ar fi fost de aşteptat ca paginile verdiene să fie apoi grupate într-un „medalion“, ca omagiu la bicentenar, dar surprinzător, succesiunea lor a fost întreruptă de prezentarea Concertului de Mendelssohn Bartholdy, interpretat cu rigoare şi tehnică sigură de violonista Cristina Anghelescu, într-o relaţie destul de echilibrată cu orchestra, chiar dacă uneori timpii solistei nu prea erau în concordanţă cu cel solicitat de dirijor. Desigur, lucrarea face parte din repertoriul îndrăgit de publicul larg, dar includerea ei, integral, într-o structură alcătuită prioritar din secvenţe scurte şi – în principiu – de efect, mi s-a părut nefirească în planul proporţiilor, „spărgând“ totodată segmentul verdian, reluat apoi prin arii din Don Carlos – cele două rezervate baritonului, „legate“ stângaci şi, din nou, cu multe aproximaţii, în versiunea lui Ştefan Ignat – şi cea a Principesei Eboli, rezolvată cu aplomb de mezzosoprana Oana Andra, care s-a confruntat, la rândul său, cu ezitări în acompaniament; iar celebrul cor din Nabucco a fost cântat cu acurateţe de formaţia „Vox medicalis“ (prin deducţie, pentru că în program este notat corul Filarmonicii), pentru ca apoi Cristina Anghelescu să revină pe podium, interpretând tema principală din muzica filmului Lista lui Schindler, compusă de J. Williams; atmosfera de lirism şi reculegere s-a prelungit în sensibilul Adagietto din Simfonia nr. 5 de Mahler. Şi apoi din nou Verdi, destul de „rătăcit“ astfel printre opusuri de cu totul altă factură, mai ales că soprana Alexandra Coman a dorit să „atace“ o arie dramatică, deşi vocea sa este lirică, firavă şi oricum fără încărcătura expresivă cerută de binecunoscuta Pace, pace mio Dio din opera Forţa destinului, parcursă şcolăreşte. Finalul acelei seri speciale a adus ultima parte din Simfonia nr. 3 de Saint-Saëns, cu Nicolae Licareţ la orgă, sonurile monumentale fiind bine alese pentru momentul de apoteoză al unui concert în care Orchestra medicilor a sunat dens, omogen, fluent, cu o interpretare diferenţiată de la o partitură la alta, depăşind cu discreţie şi eficienţă micile nesiguranţe despre care aminteam.

O seară reuşită, cu multe aplauze şi mai ales cu mult entuziasm şi implicare din partea medicilor-instrumentişti, care întotdeauna cântă cu plăcere şi pasiune, ceea ce, cu siguranţă, au apreciat şi oficialii prezenţi în sala Ateneului cu acest prilej.