Pawel Huelle (n. 1957, Gdansk)
este, alături de Olga Tokarczuk, Dotota Maslowska, Janusz Leon Wisniewski, unul
din cei mai cunoscuţi prozatori polonezi contemporani. A urmat studii de
filologie poloneză, după care a lucrat ca jurnalist. A fost angajat al federaţiei
Solidaritatea, a predat literatură, filosofie şi istorie, a fost director al
televiziunii din Gdansk din 1994 până în 1999. A devenit celebru mai ales prin
romanul său de debut din 1987, „Cine a fost Weiser Dawidek“, ecranizat în 2001
de conaţionalul său, regizorul Wojciech Marczewski, cu titlul „Weiser“.
Una
din cărţile sale de succes, Mercedes-Benz. Din scrisorile către Hrabal,
a apărut la editura Polirom în 2014. Tălmăcirea în româneşte, fără cusur, din
limba poloneză aparţine Radoslawei Janowska-Lascăr şi Mihaelei Cornelia
Fiscutean, care au optat pentru versiunea originală
a lui Huelle, ce nu-şi
menajează cititorul, adică cea povestită cu sufletul la gură, fără alineate,
dialoguri etc., cu excepţia a trei sau patru puncte-opriri, menţinând astfel
construcţia făţiş spontană.
Este
vorba de un roman remarcabil prin originalitatea tematică, dar şi prin fluxul
copleşitor, irespirabil al scriiturii. Conceput sub forma a două lungi
scrisori, una pentru marele prozator ceh Bohumil Hrabal, ce se concretizează într-un
act de devotament faţă de acesta, considerat de Huelle cel mai fermecător şi
inovativ scriitor al secolului XX, cealaltă pentru domnişoara Ciwle, un
personaj extrem de ataşant. Cartea îşi găseşte punctul de pornire al propriei
naraţiuni într-o povestire a autorului ceh, „Lecţia de seară“. O descriere a
unei cuceritoare lecţii de iniţiere în conducerea motocicletei pe străzile Pragăi,
în timpul căreia protagonistul, Hrabal însuşi, îi povesteşte instructorului
irezistibile episoade legate de pasiunea nestăpânită a tatălui său pentru
automobile. Pe urmele eroului lui Hrabal, cartea lui Huelle descrie lecţiile de
conducere ce i se predau protagonistului – de fapt chiar autorul – la bordul
unui mic Fiat de către o instructoare energică şi totodată extrem de simpatică,
domnişoara Ciwle.
Ne
aflăm în Gdansk. Elevul este încurcat, la drept vorbind o catastrofă în privinţa
executării comenzilor pentru examenul în trafic; pentru a tempera tensiunea şi
reacţiile greu de estimat, dar fireşti, ale profesoarei, se pune pe povestit în
chip de ludică, elegiacă, epică şeherezadă nenumărate istorii legate de
vicisitudinile membrilor familiei sale, cu deosebire bunicii, împătimiţi de maşinile
epocii. Episoade amuzante sau de-a dreptul burleşti, ca de pildă clamorosul
accident al bunicii Marie, care în anii ’20, la bordul unui Citroën, intră într-o
locomotivă, provocând un scandal monstru în presa naţională şi internaţională.
Astfel se face că primeşte cadou din partea firmei franceze un exemplar nou-nouţ.
Urmează plonjonul într-un râu al acestuia, condus de data asta de bunicul
Karol. Odată dus pe apa sâmbetei noul Citroën, va fi înlocuit cu un Mercedes-Benz,
miticul automobil ce va fi moştenit de tatăl autorului. Un alt episod va fi
produsul propriei fantezii: întrecerile numite „vânătoarea de montgolfiere“,
mereu câştigate de bunici, de la bordul maşinii Mercedes-Benz.
Secvenţele
sunt inepuizabile, toate amprentate de acel „lirism automobilistic“ despre care
face vorbire Huelle, înrudit cu tonul afectuos cu care Hrabal descrie vechile
maşini şi, prin intermediul lor, vremurile. Dacă stăm şi ne gândim mai bine,
supralicitarea pasiunii automobilistice a eroilor nu este pentru autorul
polonez decât un pretext pentru a zăbovi în acelaşi stil de cascadă asupra
feluritelor climate şi ambianţe umane ce s-au perindat începând din les années folles până în preajma
mileniului trei. Domnişoara Ciwle este pur şi simplu sedusă de poveştile
talentatului său elev (desăvârşit antitalent în privinţa şoferiei!), drept
care-i cere când şi când să continue, să-i relateze urmarea.
Protagonistul-narator se convinge tot mai mult de farmecul instructoarei şi
interesul său creşte şi mai mult când află că şi este o pasionată cititoare a
lui Hrabal.
Orele
de instructaj auto se preschimbă în ocazii de interminabile conversaţii şi
chiar confidenţe. Romanul se derulează cap-coadă ca o urzeală a acestor trei
planuri: lecţiile de conducere, nemântuitele povestiri ale protagonistului şi
relaţia sa cu domnişoara Ciwle, un innamoramento
nemărturisit. Fundalul: continua invocare a lui Hrabal, destinatar al
scrisorii-fluviu şi totodată personaj al cărţii.
Un
alt element fundamental ce nu putea fi ignorat de Huelle: nenumărate referinţe
la epoci istorice traversate cu precădere de ţările estice supuse unui anevoios
proces de tranziţie spre democraţie şi capitalism. Cum era şi firesc, în prim
plan este o parte din istoria Poloniei în veacul al XIX-lea, mai precis cea a
oraşului liber Danzig, o adevărată răspântie de evenimente ce au transfigurat
chipul veacului al XX-lea.
Romanul
se termină cu dureroasa şi enigmatica moarte a lui Hrabal în 1997, căzut de la
etajul cinci al spitalului unde se internase, în timp ce voia să hrănească
porumbeii. Moarte ce ea singură marchează cu adevărat, în concepţia lui Huelle,
sfârşitul unei epoci, şi nicidecum căderea zidului Berlinului, „revoluţia de
catifea“ sau sângeroasa revoluţie din România. Fapt e că scrisul lui Hrabal i-a
ajutat pe mulţi să supravieţuiască unor ani duri, întunecaţi, anii violenţei
politice şi ai obtuzităţii birocratice, oferindu-le doza de viziune hazlie,
satiră şi ironie din cărţile sale.
Este
inevitabil să ne referim şi la stilul lui Huelle, şi el în chip premeditat
amintind de cel al scriitorului ceh. Limbajul vorbit reproduce exact ritmul
naraţiunii orale, diseminată cu digresiuni şi salturi subite de la o temă la
alta, ce se impun în manieră proustiană sub incidenţa unor stimuli de moment.
Un motiv se pliază în celălalt după schema cutiilor chinezeşti, contribuind la
crearea unui tablou compozit, în care viaţa de zi cu zi se regăseşte în
evenimentele istorice şi totodată în interpretările detaşate, filosofice, asupra
condiţiei umane şi a realităţii intime a personajelor.
