Newsflash
Cultură

Opere din colecția familiei Ceaușescu vor fi scoase la licitație

de Florentina Ionescu - mar. 14 2022
Opere din colecția familiei Ceaușescu vor fi scoase la licitație

Trei opere din colecția familiei Ceaușescu vor fi scoase în curând la licitație de Artmark.

Peste zece colecții istorice se reunesc în cel mai însemnat eveniment al pieței românești de artă din acest sezon, Licitația de Primăvară, care va avea loc, marți, 22 martie, la Casa de Licitații A10 by Artmark. 

Expoziția Licitației de Primăvară
Expoziția Licitației de Primăvară

Inedit, în cadrul Licitației de Primăvară sunt prezente trei opere semnate de mari maeștri ai artei românești, ce provin din colecția familiei Ceaușescu.

Theodor Pallady, Nicolae Tonitza și Alexandru Ciucurencu sunt artiștii care semnează picturile importante ce au aparținut familiei Ceaușescu, valorând peste 100.000 de euro, și care, după decenii de deținere privată și controversată, se pregătesc să intre în circuitul transparent și corect al valorilor de artă, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.

Lucrare sechestrată la începutul anilor ’90

„Sena către Notre Dame”, pictată de Theodor Pallady în perioada sa pariziană, în anii ’20, a fost estimată conservativ de casa de licitație la 20.000-30.000 de euro. Istoria provenienței operei de artă: tabloul a făcut parte din colecția doctorului oncolog Leontescu și a fost achiziționat Nicu Ceaușescu de la familia fiicei acestuia în 1986.

Ulterior, lucrarea a fost luată în evidența patrimoniului cultural național, iar la începutul anilor 1990 a fost sechestrată, împreună cu toate bunurile personale ale lui Nicu Ceaușescu, de către Procuratura Generală și predată în custodia Muzeului Național de Artă al României. 

Sena către Notre Dame - Theodor Pallady
Sena către Notre Dame - Theodor Pallady

După ridicarea sechestrului asigurător și mai multe acțiuni în instanță, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive din 2006 a Tribunalului București, Muzeul Național a restituit o parte din lucrările de artă sechestrate moștenitorilor lui Nicu Ceaușescu (Valentin Ceaușescu și Mircea Oprean), potrivit declarației de proveniență a operei, semnată de Mircea Oprean la 20 iunie 2012.

„Pictor al geniului copilăriei”

Același traseu controversat l-a urmat și pictura „Cap de copil” a lui Nicolae Tonitza, care are o estimare, în licitația din 22 martie, de 15.000-25.000 de euro. Opera a revenit în colecția familiei Ceaușescu în 2009, după ce a fost restituită de Muzeul Național moștenitorilor lui Nicu Ceaușescu, conform declarației de proveniență datată 2 decembrie 2012 și semnată de către Mircea Oprean. Lucrarea, creată în preajma lui 1920, este una dintre primele ce se înscriu în tipologia ce va defini ulterior memorabil opera lui Tonitza în conștiința publică, drept pictor al geniului copilăriei.

Cap de copil - Nicolae Tonitza
Cap de copil - Nicolae Tonitza

Numele menționat de artist pe verso-ul lucrării – „Nelu”, propune drept posibil model pentru tipul capului de copil pe Ionel Mohor, fiul prietenului și fostului coleg de școală Dimitrie Mohor, cel pe care avea să îl picteze și ani mai târziu, în alte ipostaze, toate celebre.

Tablou făcut cadou Zoiei Ceaușescu

12.000-18.000 de euro este estimarea conservativă pe care casa de licitație a stabilit-o pentru pictura „Natură statică cu pipă și ulcior cu garoafe”, semnată de Alexandru Ciucurencu, provenind din aceeași colecție. Tabloul, datat 1947, a fost făcut cadou Zoiei Ceaușescu, fiica cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu și soția lui Mircea Oprean, cu ocazia zilei acesteia de naștere (înainte de 1980). 

Natură statică cu pipă și ulcior cu garoafe - Alexandru Ciucurencu
Natură statică cu pipă și ulcior cu garoafe - Alexandru Ciucurencu

Bunurile familiei Zoia Ceaușescu și Mircea Oprean au avut aceeași soartă ca și cele ale lui Nicu Ceaușescu, sechestrate în 1990, preluate de Muzeul Național de Artă, repuse în posesie în 2011, în baza unei hotărâri judecătorești – fapt consemnat și în declarația lui Mircea Oprean din 20 iunie 2012. Opera a fost clasată în categoria Fond a Patrimoniului Național Cultural, fiind semnalată ca atare în catalogul de licitație.

Fiecare dintre aceste trei picturi, având o proveniență istorică tulburată, poate ajunge, cu ocazia acestei vânzări publice, într-o colecție de artă veritabilă a unui iubitor de artă românească autentică și în circuitul corect al valorilor patrimoniale.

Licitația de Primăvară, din 22 martie, reunește toate numele mari ale picturii românești: Grigorescu, Andreescu, Aman, Tonitza, Pallady, Petrașcu, Iser, Dărăscu, Ressu, Mutzner, Stoenescu, Ciucurencu, Țuculescu, Șirato, Vermont, Băncilă, Schweitzer-Cumpăna, Ștefan Popescu, Verona, Vânătoru, Piliuță etc.

Capodoperele semnate de marii maeștri ai artei românești pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță. Programul expoziției: luni-duminică, 10:00-20:00.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe