Concertul „de vineri“ al Orchestrei Naționale Radio a propus nu
doar un program de muzică clasică, cu Mozart și Beethoven în repertoriu, ci și
o combinație cumva inedită între cel aflat la pupitru, adică Mădălin Voicu, și
solistul serii, violonistul Alexandru Tomescu, cei doi având un „numitor
comun“: vioara Stradivarius Elder-Voicu. Trecând peste faptul, de-a dreptul
amuzant, că în ultimele stagiuni asistăm la o adevărată inflație de asemenea
instrumente despre care se spunea, cândva, că ar mai exista doar câteva în
întreaga lume. În fapt, chiar anunțul acestui concert precizează că dirijorul,
„fiul marelui violonist Ion Voicu“ a colaborat cu solistul „care se bucură de
privilegiul de a interpreta (sic) pe vioara Stradivarius, instrument pe care a
cântat și Ion Voicu“.
Și mulți dintre spectatori și-au adus aminte, cu siguranță, de
odiseea acelei viori, pornind de la achiziționarea ei, povestită de Ion Voicu
într-un interviu plin de umor pe care l-am publicat în 1993, maestrul
amintindu-și, între altele: „M-am dus la Zürich, la un colecționar (...) și am
cumpărat acest Stradivarius. (...) Am luat pe cineva cu mine să mă însoțească
din Elveția la București, pentru că îmi era frică să nu îmi fure vioara. Am
cumpărat Stradivariusul cu banii statului – eu nu aveam atâția bani. (...) Le
mulțumesc că mi-au dat-o și astfel am putut să stau lângă cei mai mari
violoniști din lume care aveau Stradivarius“. Iar acel „cineva“ era generalul
Pacepa, după cum chiar acesta avea să recunoască, peste ani, într-unul din
volumele publicate în țară.
Maestrul Ion Voicu s-a stins în 1996, iar vioara, după o altă
îndelungată și mult mediatizată aventură, a fost returnată de familie
Ministerului Culturii, deci statului care o cumpărase și o oferise solistului
pentru întreaga sa viață. În 1998, cu prilejul Festivalului „Enescu“, ministrul
Ion Caramitru și Mădălin Voicu au organizat un concurs de atribuire în
folosință a instrumentului pe o anume perioadă de timp. L-au invitat pe
celebrul Yehudi Menuhin să fie președintele juriului care, de fapt, nu a avut
niciun alt membru. La 12 septembrie, la Muzeul „Enescu“, s-a prezentat un
singur candidat: tânărul violonist Gabriel Croitoru. A interpretat lucrările
propuse de Menuhin, care la final a declarat, în fața camerelor TV SOTI, că a
ales un violonist excepțional: „Gabriel Croitoru este minunat din toate punctele
de vedere și menține o tradiție pe care și eu am preluat-o de la Enescu. (...)
El va continua o istorie care este foarte frumoasă și în care România are un
loc foarte important. (...) Nu are doar talent, ci și flacără, este dăruit cu
adevărat. Am fost foarte impresionat“.
Numai că nu s-a concretizat nimic. În ciuda insistențelor, pe
deplin legale, făcute de solist la Minister, i s-a spus că trebuie refăcut
concursul pentru că a trecut prea multă vreme. Dar între timp, Alexandru
Tomescu, permanent susținut de Fundația „Ion Voicu“ și nu numai, a împlinit
vârsta optimă pentru a i se încredința vioara Stradivarius. Chiar dacă nu s-a
onorat rezultatul unui concurs ce nu avea cum să fie anulat (în principiu fiind
valabil și astăzi), Alexandru Tomescu a preluat, în urma unui alt concurs (7
septembrie 2007), acel instrument care acum se numește Elder-Voicu.
Și astfel, vioara cumpărată de stat pentru Ion Voicu în anii ʼ50
a așteptat din 1998 până a crescut solistul vizat de la bun început, deci până
în mileniul al treilea, pentru a fi din nou „cântată“. O istorie cu multe
ciudățenii și semne de întrebare retorice, rememorată, probabil (și) vineri
seara, în sala Radio, deopotrivă de Mădălin Voicu și de Alexandru Tomescu.
Violonistul a beneficiat și de o promovare suplimentară prin alăturarea numelui
său cu vioara cremoneză, inclusiv prin lansarea „turneului Stradivarius“,
publicul ajungând să-l asocieze cu celebrul instrument, dovadă că o campanie
inteligentă și ușor agresivă își atinge scopul subliminal. În urmă cu câțiva
ani era filmat intrând în sala Radio flancat de „paznici“ care îi păzeau
vioara, deși niciun alt solist – dintre cei vestiți – nu are o asemenea „gardă
de corp“ când iese pe stradă cu o vioară de preț. Dar imaginea și impactul ei
valorează enorm în mentalul colectiv.
Important este faptul că Gabriel Croitoru cântă, de ani buni, pe
un superb Guarneri care i-a aparținut lui Enescu, vioara fiind primită spre
utilizare în urma concursului organizat de Muzeul „Enescu“, exact în aula
Palatului Cantacuzino unde, în 1998, Menuhin îl declarase câștigător al viorii
Stradivarius.
