Prin
recenta sa crestomaţie ascunsă sub incitanta denumire „România fără anestezie“, dar cu dezvăluirea din subtitlu „Discurs
medical şi modernitate în vremea lui Carol I, 1872–1912“, conf. dr. Octavian Buda face un lăudabil serviciu iatroistoriei,
culturii naţionale – în general şi, desigur, cititorului. Acest serviciu constă
în valorificarea într-o lucrare monografică a unui trecut fascinant sub raport
intelectual – fascinant şi pentru că multe areale ale cunoaşterii erau virgine,
totul era de făcut şi trebuia făcut –, precum şi în prezentarea unor informaţii
puţin sau deloc cunoscute, uitate în arhive. În cartea de faţă, e vorba de
reproducerea adnotată cu instrumentele unui editor avizat a unor discursuri de
recepţie ca membri în Societatea Academică – viitoarea Academie Română (1879).
Dar şi de redarea altor texte sapienţiale din aceeaşi perioadă (lecţii
inaugurale la deschiderea Facultăţii de Medicină din Bucureşti, discursuri
ocazionale ş.a.) descoperite în diferite baze documentare. Dizertaţiile
respective sunt un prilej pentru proaspătul ales în Academie de a elogia „fie o
personalitate marcantă a culturii româneşti sau câte un important precursor,
fie să prezinte aspecte semnificative din domeniul de specialitate pe care l-au
ilustrat“. Textele sunt transcrise de editor cu aducerea la zi a ortografiei,
modernizarea exprimării, dar cu păstrarea pe alocuri a „parfumului de epocă“ al
discursului, îndreptarea erorilor minore de tipărire etc. De altfel, dr.
Octavian Buda nu se află la prima monografie de acest fel*, dsa fiind şi semnatarul
masivului tom ieşit de sub tipar în 2007: „O antropologie a marginalului –
Psihiatria judiciară românească: 1860–1940“ (cu o prefaţă a istoricului Adrian
Majuru, lucrare apărută la Editura Caligraf), unde sunt antologate articole
semnate, între alţii, de Al. Şuţu, Mihail Kernbach, N. Minovici, C. I. Parhon,
Mina Minovici, Ioan I. Cantacuzino, Octavian Buda.
Primul
paragraf al introductivei sale Note asupra ediţiei (Despre „Domnii Doctori“ de altădată) explică scopul realizării
antologiei: „Ca orice domeniu spiritual de elită, lumea medicală din România a
funcţionat şi funcţionează pe baza unor ritualuri academice. Corpul medicilor
s-a constituit şi se dezvoltă în continuare pornind de la un set de reguli,
norme şi comportamente ritualizate. Transformate sau nu în clişee, aceste
rigori formale creionează atât distincţia de castă a registrului medical, cât şi
respectul faţă de o tradiţie adeseori marcată de o excelenţă particulară. A
studia cutumele, tabieturile şi reflexele ritualice ale doctorilor de altădată înseamnă,
până la urmă, a rememora istoria unui domeniu care a transformat România într-un
spaţiu recunoscut al performanţei medicale în Europa“. Autorii antologaţi, în
număr de 17, sunt: Anastasie Fătu,
doctor în Drept, dar şi în Medicină la Paris – cu discursul de recepţie în
Academia Română (1872), Despre încercările
făcute pentru dezvoltarea ştiinţelor în România. Va primi la rându-i – aşa
cum se obişnuia – răspuns către „onorabilul recipendar“ din partea lui V. A.
Urechia, istoric, scriitor, om politic, fondator al înaltului forum; Iacob Felix: Despre mişcarea populaţiei României (1880), amplă expunere în care
sunt prezentaţi indici de fertilitate, morbiditate, mortalitate generală şi
infantilă, se fac comparaţii ale datelor privind mişcarea populaţiei între ţări,
se evidenţiază starea igienică a oraşelor, dar, mai ales – cea extrem de precară
– existentă în mediul rural românesc, deplângându-se numeroasele carenţe nutriţionale
şi educaţionale etc. Celebrului igienist şi biostatistician îi va răspunde
acad. Petre S. Aurelian, economist, agronom, ministru al Lucrărilor Publice şi
fost prim-ministru; Mihail
Petrini-Galatz, căruia i se reproduce Lecţia
de deschidere a cursului de Histologie şi Tehnică microscopică, ţinută la
Facultatea de Medicină din Bucureşti (1881); Constantin Esarcu (cine mai ştie că era, în afară de naturalist, şi
medic, cu doctorat luat la Paris?) – Un
discurs cu ocazia punerii pietrei fundamentale a palatului Ateneului (1886); Nicolae Kalinderu: Introducere la Clinica medicală din Spitalul
Brâncovenesc (1887), lecţie inaugurală în cuprinsul căreia – în buna tradiţie
a şcolilor medicale europene, dar şi a etern valabilului „Jurământ al lui
Hipocrat“ aduce prinos de recunoştinţă înaintaşilor săi, profesorii Marcovici şi
Obedenaru, dar şi francezilor Rostand, Louis, Andral, Cruveilhier, Velpeau, sub
conducerea cărora s-a format. Dar nu a rămas tributar concepţiilor vechi: „Nu,
domnilor, respectuos pentru istoria medicinei trecute, admiratorul individualităţilor
care s-au născut în acest trecut, plin de recunoştinţă pentru aceia care m-au
condus în timpul duratei studiilor mele, n-am putut rămâne indiferent la noile
progrese şi am salutat cu entuziasm, măsurat însă, noile idei, care îmi dau o
deplină satisfacţie în partea cea mai importantă şi cea mai obscură a
patologiei generale, în patogenia maladiilor. Această evoluţie foarte naturală,
după mine, mă face să aştept liniştit viitorul, fiindcă ştiu din istoria
medicinii că «fiecare secol lucrează
pentru secolul viitor»“ (subliniere în text). George Ion Stoicescu, Lecţie
de deschidere a cursului de clinică internă la Facultatea de Medicină din
Bucureşti, în care, spre final, profesorul Stoicescu afirmă: „Prin muncă,
printr-o observaţie zilnică susţinută veţi putea deveni doctori cu o
individualitate proprie şi veţi putea contribui ca România, având un rol civilizator şi binefăcător în Orient, să poată
aspira, graţie noilor titluri obţinute de domnia voastră, la respectul şi
consideraţia ţărilor occidentale“ (subl.n.), afirmaţie datată 1887; Gr. Romniceanu, Discursul la deschiderea Facultăţii de Medicină din Bucureşti, anul şcolar
1888–1889; Nicolae Kretzulescu, Cugetări asupra situaţiei actuale a ţării
(1891); Alexandru Vitzu, Discurs cu
ocazia inaugurării Institutului de Fiziologie; Mina Minovici, Discurs cu
ocazia deschiderii Morgii (1892), din care trebuie, credem, reţinut următorul
pasaj: „Morga noastră, aşa cum se găseşte astăzi, constituie un ideal pentru
toate ţările civilizate şi putem să ne mândrim că morga noastră este singura
din Europa care poate corespunde atât cerinţelor justiţiei, cât şi învăţământului
medico-legal“; C. D. Severeanu – Inaugurarea cursului de clinică chirurgicală
pentru anul 1899–1900; N. Paulescu,
cu o impecabilă lecţie sub aspectul clarităţii şi al succesiunii deducţiilor îndefinirea a ce este Fiziologia (1900); Victor Babeş, o comunicare la
Academia Română (1901) asupra Prejudecăţilor
sanitare din punctul de vedere al ştiinţelor sanitare; urmează interpelarea
adresată de Thoma Ionescu, în Camera
Deputaţilor (1906), ministrului de interne, în legătură cu Starea sanitară a României: „orice ţară şi orice popor nu pot avea
viitorul politic asigurat decât atunci când starea sanitară a ţării este bună.“;Al Şuţu, o Alocuţiune la inaugurarea Societăţii de Neuropatologie şi de Psihiatrie
(1906); discursul de recepţie în Academie (1906) al lui Gh. Marinescu: Progresele şi
tendinţele medicinei moderne, discurs la care i-a răspuns („scumpului meu
amic şi coleg“) Victor Babeş. În sfârşit, istoricul Al. Xenopol, rosteşte un memorabil discurs, la 2 martie 1912, în
Aula Academiei Române, cu prilejul împlinirii centenarului naşterii lui Nicolae Kretzulescu: „unul din oamenii
care au lucrat mult la regenerarea României (…) cel care nu a încetat aproape
până la ultima-i suflare de a-şi devota viaţa interesului ţării“. Mottoul ales
de Octavian Buda pentru a figura pe pagina de gardă a cărţii sale este extras
din textul citat mai sus al lui Nicolae Kretzulescu, paragraf de o impresionantă
actualitate, deşi din anul… 1891: „Să căutăm a depărta de noi acele lupte
intestine, fatale popoarelor, să ne gândim bine la viitorul ţării şi să nu
pierdem un minut din vedere consolidarea instituţiilor noastre, mai ales împrejurările
în care se află astăzi Europa“.
Înainte
de a încheia această antologie şi a cita reperele bibliografice, autorul
realizează o suită de portrete într-un capitol intitulat „Scurte biografii ale
autorilor“. Bănuiesc, gândul dsale s-a îndreptat către propriii studenţi, încercând
să-i apropie şi mai mult de captivantul studiu al Istoriei medicinii româneşti.
Dar, o analiză pe texte demonstrează, oricui are răgazul să le parcurgă în întregime
şi să mediteze fără grabă asupra lor, că tematica nu este numai una limitat
medicală (iatroistoriografică), ci şi cu trimiteri în sociologie şi psihologie
socială, economie politică, istorie şi filosofie.
*Această antologie are
un „precursor“, în coordonarea aceluiaşi autor: „Despre regenerarea şi…
degenerarea unei naţiuni“, cu un cuvânt înainte de Fl. Popa, rectorul UMF
„Carol Davila“ Bucureşti, Ed. Sens Tritonic, Bucureşti, 2009.
