Mica lume a histologiei românești a pierdut zilele trecute un activist de marcă. La 11 martie 2018 s-a stins din viață prof. dr. Doina Livia Onicescu, membră a Academiei de Științe Medicale și o personalitate marcantă a medicinei românești.
Născută în 1926, într-o familie care a fost mult timp prigonită de sistemul comunist, Doina Livia Onicescu a urmat cursurile Facultății de Medicină din București în perioada 1944-1950. A ales să se perfecționeze în domeniul histologiei într-o perioadă în care această specializare nu avea foarte mulți adepți. A avut stagii repetate în străinătate, la facultățile de medicină din Paris (1968) și Stockholm (1972). A urmat specializarea în oftalmologie la București (în 1955) și anatomie patologică (în 1970).
A prins perioada postbelică, când asistența în multe zone rurale sărace era văduvită de specialiștii din domeniul medicinei primare – așa cum se întâmplă și în momentul actual. După ce a activat ca extern și intern în spitale din București (în perioada 1946-1950), a lucrat împreună cu soțul său, dr. Mircea Onicescu, ca medic de medicină generală în județele Tulcea și Brăila. A fost o perioadă despre care își aducea aminte cu drag. Descria cu multă plăcere integrarea în viața comunelor, reacția sătenilor, colaborarea și deschiderea lor față de medic, văzut ca o personalitate marcantă în viața satului românesc.
Cariera universitară a parcurs-o în timp, urcând cu greu pe treptele afirmării impuse de repetatele examinări și de rigorile legate de accederea la cariera de profesor. A fost, pe rând, șef de laborator, asistent, șef de lucrări, conferențiar și, ulterior, profesor la catedra de Histologie a UMF „Carol Davila” București, din 1953 până la vârsta pensionării, în 1993. Ulterior, a rămas profesor consultant la catedra de histologie până în anul 2010, pentru a fi alături de tot ce însemna viața universitară. În această calitate, a îndrumat o multitudine de doctoranzi. De asemenea, a fost prezentă ani la rând la foarte multe examene de doctorat, fiind nelipsită de la întâlnirile și congresele Societății de Anatomie Patologică și de la cele ale Academiei de Științe Medicale.
Doina Livia Onicescu a reușit să devină medic specialist oftalmolog în 1955. A avut regretul că nu a practicat în această specialitate, deoarece centrul atenției a fost mutat intensiv în acea perioadă în zona de expertiză histologică. Din 1970, a fost medic primar de anatomie patologică gradul I. În acest domeniu și-a găsit locul, dedicându-i-se cu tot sufletul.
A fost, pe rând, secretar general în 1964 și, ulterior, în 1988, președinte al Societății Române de Histologie și Citochimie. A avut o deschidere permanentă pentru noutățile domeniului, pe care le-a promovat în toată întâlnirile acestor specialiști, încurajând și promovând în același timp tineri de calitate și viitori experți în domeniu. Ca o recunoaștere a activității științifice, a fost acceptată ca membră în: Societatea franceză de histochimie, Federația internațională de histochimie și citochimie, Societatea internațională de psihoneuroendocrinologie și, mai târziu, în Academia de Științe Medicale. A publicat foarte mult și a avut lucrări științifice importante apărute atât în țară, cât și în străinătate. Manualul de histologie scris împreună cu profesorul I. Diculescu a fost o carte de căpătâi pentru multe generații de studenți. A publicat cu multă sârguință articole de specialitate în „Romanian Journal of Morphology and Embryology”, „Annales d’Histochimie”, „The Histochemical Journal”, „Acta Histochemica” și „Journal of Neurochemistry”, dar și capitole de carte în manuale de histologie și biologie celulară.
După pensionare, prof. dr. Doina Onicescu a fost o persoană activă, plină de viață. Această vioiciune a spiritului și acest refuz de a îmbătrâni i-au permis să se apropie firesc, normal, de vârsta de 92 de ani. În tot acest timp, elementele definitorii ale personalității sale au fost și au rămas luciditatea, maturitatea și gândirea corectă.
Fiind un apropiat al familiei Onicescu, am cunoscut și am participat la toate bucuriile și durerile acestei familii, care a scris istorie în viața medicală românească și nu numai. Alături de Doina Livia Onicescu – care mi-a fost rudă, dar și profesor – am petrecut ani buni și am apreciat întotdeauna vitalitatea și tinerețea sa „naturală”, pe care o regăseam la fiecare pas în anii care au trecut. Cei care o cunosc nu vor uita niciodată optimismul, zâmbetul cald și cuvintele înțelepte cu care îi întâmpina.
A trecut în eternitate o personalitate a lumii histologice, un coleg desăvârșit, un formator și creator de școală în domeniul histologiei și anatomiei patologice. Odihnească-se în pace!
