Actorul Florin Piersic, ajuns la o vârstă venerabilă și în deplinătatea funcţiilor sale vitale, a știut să fie, la nevoie, și cascador, și monstru sau debil mintal, dar mai ales un cuceritor.
A apărut ca o stea strălucitoare încă din studenţie, traversând cu real succes un mare segment de timp, dominând decenii la rând scena și filmul românesc postbelic. A interpretat nenumărate roluri, pe care le-a transformat în adevărate creaţii.
Spectacolele, filmele sau emisiunile care-l aveau pe afiș deveneau puncte de atracţie pentru marele public. Pe lângă multele trofee pe care le-a obţinut, a fost și primul actor român care a ajuns la festivalul de la Cannes, cu filmul „Ciulinii Bărăganului”. Cine l-a văzut în tinereţe în „Oameni și șoareci”, de Steinbeck și în „ Idiotul” (după Dostoievski) nu l-a mai putut uita.
La toate realizările sale de mare atracţie și originalitate se pot adăuga rolurile de umor de la televiziune, din „ Un pedagog de școală nouă” de I.L. Caragiale – denumirea de „ ciocoflender” dată „școlerului” a devenit o replică uzuală în vorbirea curentă – sau rolul lui Constantin Tănase, ambele pline de un haz nebun.
Cele cinci filme din seria „Mărgelatu” au făcut din el un actor extrem de popular și de iubit. S-a ferit să-și vorbească de rău colegii sau să le arunce invective ironice, știind să treacă, cu eleganţă, prin încercările inerente meseriei și artei pe care a practicat-o cu pasiune
nedezminţită.
Articolul continuă după recomandări
La toate acestea se mai adaugă talentul extraordinar de povestitor, de născocitor al unor întâmplări din spatele culiselor, cu
care-și pigmentează puternic toate apariţiile publice, chiar și acelea
din cel mai recent spectacol al său, Străini în Noapte, pe care sigur îl va relua și cu care pur și simplu a stupefiat lumea.
Dincolo de toate acestea, să nu uităm de fluxul abundent al vorbirii sale, care a ajuns să fie catalogat drept un șuvoi de neîntrerupt, similar unui taifun, demn de Guinness World Records.
La mulţi ani, să ne trăiești!
