Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  CULTURĂ  »  Cultură

O „piesuţă“ amuzantă

Viața Medicală
Candid STOICA vineri, 20 iunie 2014
În grija lor de a nu supăra în niciun fel autorităţile, care le pot subţia drastic bugetele, sau chiar i-ar putea schimba pe actualii manageri, cam demult înţepeniţi în scaunele lor, transformând unele teatre în adevărate „ghetouri de interese“, în care nimeni în afara găştilor deja constituite nu poate pătrunde, scenele bucureştene recurg la tot felul de încropiri ale unor succese „antice şi de demult“, inofensive în actuala configuraţie a ţării, precum spectacolul Teatrului Bulandra cu „Voiajul domnului Perichon“ de E. Labiche.
În aceeaşi ordine de idei, să fie oare vreo legătură între faptul că în anii când era primar Traian Băsescu au văzut lumina rampei câteva spectacole îndrăzneţe, pline de aluzii la realitate, ale unor autori necunoscuţi până la ora respectivă:Comedie Roşie de Constantin Turturică (la Teatrul Naţional), O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu de Denis Dinulescu (la Teatrul Mic), Poker de Adrian Lustig (la Teatrul de Comedie) şi Mătuşa Tamara de Marilena Dumitrescu, al grupului Vouă, şi faptul că acum primarul Capitalei este PSD-istul Sorin Oprescu?
Este posibil, se întreabă mulţi comentatori teatrali şi chiar spectatori obişnuiţi, ca la teatrul care l-a lansat pe Teodor Mazilu cu celebra-i piesă „Proştii sub clar de lună“ (1957), care a revoluţionat într-un fel teatrul românesc, şi ulterior „Mobilă şi durere“, locul unde au avut loc spectacole interzise ca „Gluga pe ochi“ de I. Naghiu (regizor V. Moisescu) sau vitriolantul „Revizor“ al lui Lucian Pintilie, să nu existe o dorinţă sinceră de a realiza spectacole după piese româneşti îndrăzneţe şi de substanţă şi să se apeleze în permanenţă la autori străini şi la succese… de altădată? Să se refacă oare la alt ciclu istoric situaţia din vremea lui I. L. Caragiale care, la rândul lui, se lupta din răsputeri cu „localizările“ artizanilor contemporani?
Oare să nu-şi aducă aminte Alexandru Darie de curajul pe care l-a avut în 1985, când a montat la Teatrul din Oradea incisiva piesă „Jolly Joker“ de Tudor Popescu, care ataca făţiş regimul comunist, spectacol interzis ulterior de cenzură? De ce oare atunci tinerii regizori (Tocilescu, Moisescu, Darie, Cernescu) au avut curajul să se ia voiniceşte la luptă, cu mijloacele dramaturgiei autohtone ce la stau la îndemână, cu regimul antidemocratic şi dictatorial şi acum, când există libertate totală, să tacă, să se eschiveze şi să accepte închizând ochii în faţa racilelelor şi derapajelor societăţii de tranziţie? Să nu se vrea să se stigmatizeze actuala demagogie, actuala poftă nesăbuită de îmbogăţire a unor arivişti? Să le fi pierit elanul? Să fi îmbătrânit sau să se fi „îmburghezit“?
Este posibil ca la cenaclurile de dramaturgie (câte există) care funcţionează de ani de zile, unde au fost citite excelente piese, să nu fie prezent niciun secretar literar al teatrului? Nu numai al Teatrului Bulandra. Nu mai vorbesc de directorii de teatre, care le tratează cu aroganţă şi…lipsă la apel, singurul prezent fiind Mircea M. Ionescu (Teatrul „Tudor Vianu“ din Giurgiu), devenit celebru prin redescoperirea teatrului cu două personaje (ca pe vremea lui Eschil).
Eugène Marin Labiche (1815–1888) a fost un prolific autor francez de comedii şi vodeviluri, scrise pe gustul publicului de atunci, care şi-a exersat pana criticând burghezia franceză din vremea celui de-al doilea imperiu. Cea mai cunoscută piesă a sa fiind „Un chapeau de paille d’Italie“, tradusă la noi „Pălăria florentină“ şi jucată până la epuizare de foarte multe teatre, printre care şi Teatrul de Comedie, iar de curând şi de Teatrul Naţional din Iaşi (regia Purcărete).
Voiajul domnului Perrichon este o „piesuţă“ sălcie, de un umor inofensiv din care, trebuie să o spun de la început, regizorul Dinu Cernescu şi echipa de actori ai Teatrului Bulandra au făcut un amuzant spectacol cu… materialul clientului, aşa subţirel cum se prezintă el (am făcut fără voia mea un vers). Echipa condusă voiniceşte de Virgil Ogăşanu se străduieşte să scoată din amorţire câteva situaţii cât de cât hazoase, de un umor adormitor, ca indeciziile eroului titular asupra viitorului ginere, unele declaraţii „idioate“ ale protagonistului în cartea de onoare a hotelului în care a poposit, sau lupta pentru a câştiga mâna fetei domnului Perrichon de doi tineri îndrăgostiţi mai mult de zestrea drei Perrichon decât de persoana în chestiune (prezentată ca un personaj cu slabe abilităţi mentale, gen fata lui Bulă), sau tribulaţiile cvasiamoroase ale doamnei Perrichon în faţa celor doi pretendenţi, amintind de tinereţea ei trecută (jucate cu deosebit farmec şi aplomb de Manuela Ciucur, care se dovedeşte o mare comediană). Perichon nu are nici grandoarea ignoranţei burghezului gentilom“ şi nu atinge nici graniţele naivităţii lui Orgon din celebrele piese ale lui Molière, iar Virgil Ogăşanu pare în permanenţă derutat de absenţa rolului, pe care îl caută cu disperare, cu îndârjire pe tot timpul spectacolului în care n-are la dispoziţie decât nişte vagi rudimente ale comediei de salon de altădată, uneori echivalente cu „zicerile“ lui Bulă: „Nu eşti ce eşti, ci ce nu eşti!“ (care trebuie să fi amuzat copios şi echipa de traducători şi pe cea de actori).
Cei doi tineri sunt interpretaţi adecvat, cu materialul clientului, de Vlad Zamfirescu şi Gheorghe Ifrim, refăcând în duet şi la alt diapazon tripleta din excelentul spectacol cu piesa Arta de Yasmina Reza (despre care urmează să scriu). Cei doi excelenţi actori de comedie storc cu mijloace elegante mai tot ce se poate obţine din asemenea roluri… câştigând, bineînţeles, simpatia publicului încă treaz. Mai apar în două compoziţii suculente lucrate cu migală şi un umor surprinzător, Ion Cocieriu (comandantul Mathieu) şi Ilinca Manolache (Henriette, fiica cuplului Perrichon) obţinând prin jocul lor, uneori neaşteptat, adeziunea şi singurele aplauze ale publicului deşteptat din amorţire. Decorul Mariei Miu, aparent somptuos, nu serveşte decât prima parte a piesei, celelalte locaţii fiind doar simple aranjamente ale unor mobile, iar „realizarea“ munţilor în apropierea cărora se deplasează Perrichon cu familia şi unde rosteşte celebra replică „Ce mic e omul în faţa muntelui!“, intrată într-un „Guinness Book al idioţeniilor“, este la nivelul teatrului de păpuşi… Am apreciat noua îndeletnicire a lui Alexandru Darie de realizator al luminilor, numită acum în limbaj anglo-saxon lighting design, pe care o exersează şi în alte spectacole, dar n-am apreciat deloc fumul care se revarsă năvălind din abundenţă peste săr­ma­nii spectatori, făcându-i să tuşească amarnic, regre­tând că nu şi-au luat de acasă şi o mască de gaze.

 

P.S: În aceeaşi ordine de idei cu aserţiunile critice de la începutul cronicii, amintesc că de multă vreme, directorul Teatrului Bulandra se opune cu îndârjire de a aduce pe scenă o savuroasă piesă în care apare fondatoarea teatrului, faimoasa, renumita doamnă Bulandra, din care noile generaţii ar putea afla cum se face pactul cu diavolul, pe motiv că profilul ei nu este întocmai cu propaganda oficială. Dar formidabila directoare a rămas celebră şi prin pactul făcut cu puterea comunistă, într-un fel legiferând-o, în ochii intelectualilor, pact care a intrat în folclorul teatral prin nenumăratele epigrame din ciclul Babaiada, dedicate ei de actorul Ion Manu, din care reproduc unul, edificator, care a circulat sub formă de samizdat: „Cu poporul faci pe tandra/Ţii grozav să fii Bulandra./Când poporul lua bătaie./Îţi plăcea să fii Sturzoaie./Sturza eşti sau Bulăndroaie/ După timp şi după ploaie“. Sigur, există dictonul „Despre morţi, numai de bine“. De bine, dar adevărat, au adăugat comentatori moderni.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC