Newsflash
Cultură

O escapadă vieneză

de Anca FLOREA - apr. 11 2017
O escapadă vieneză
     Printre propunerile muzicale ale lunii martie s-au regăsit și câteva repere mai speciale. Unul dintre ele a fost concertul Corului Academic Radio, care a oferit un program de muzică gospel, dirijorul Ciprian Țuțu alegând pagini tradiționale ale genului, dar și piese „în stil” scrise de Sabin Păutza sau Dan Stoenescu. Iar la sala Studio a Ateneului, pianiștii Aurelia Vișovan și Can Çakmur (din Turcia) au prezentat – sub genericul „Lettres dansantes – ETA Hoffmann critic, compozitor și scriitor” – opusuri de Bach, Mozart, Beethoven, Schumann, decupate din repertoriul de care originalul scriitor german s-a simțit atras, precum și Sonata pentru pian nr. 1, pe care el însuși a compus-o – un aspect mai puțin cunoscut publicului larg.
    În ultima zi din luna martie, la sala Radio a avut loc un eveniment dedicat promovării tinerelor talente la nivel internațional. Orchestra Națională, cu Unai Urrecho la pupitru, a abordat creații mozartiene în compania pianistului Philipp Scheucher, recent laureat al Uniunii Europene la concursurile muzicale pentru tineret. Evenimentul s-a derulat sub egida Uniunii Europene Radio.
    În stagiunea Filarmonicii bucureștene sunt programate, la 6 și 7 aprilie, concerte care, sub bagheta apreciatului Camil Marinescu, alătură o partitură de Ceaikovski – în care solist invitat este violonistul Remus Azoiței, stabilit de ani buni la Londra – și o Simfonie de Adrian Iorgulescu.
    Activitatea intensă a Orchestrei Române de Tineret a continuat, după excelentul concert susținut sub cupola Ateneului, cu un nou turneu, de această dată într-o formulă aparte. 70 de violoniști, violiști, violonceliști și contrabasiști au evoluat la Timișoara, apoi în Austria, la Linz și Salzburg, împreună cu cvartetul de marimbe „Wave” condus de Bogdan Băcanu. Spectacolele au inclus o parte din programul pe care l-am aplaudat anul trecut la București, cu o lucrare de Séjourné , suita „Carmen” de Bizet – adaptată pentru structura ansamblului –, o creație de Bach și alta de Silvestri. Conform anunțului oficial, în această formulă s-a realizat și discul editat la „Genuine” în Germania, punând în valoare calitatea tinerilor instrumentiști și cea a originalelor marimbe produse special de către firma „Adams”.
    Și tot în Austria, dar la Viena, Staatsoper a reluat producția cu „Werther” de Massenet, pusă în scenă în 2005 de către regizorul Andrei Șerban. Surprinde distribuirea, în rolul titular scris pentru tenor, a unui bariton – Ludovic Tézier –, parteneri fiindu-i mezzosoprana Sophie Koch (Charlotte) și baritonul Adrian Eröd (Albert), cu Frédéric Chaslin în fosă. Între timp însă, se pregătea noua montare cu „Parsifal” de Wagner, sub conducerea lui Semyon Bychkov, având în distribuție numeroase nume din galeria marilor interpreți wagnerieni, printre care Christopher Ventris (Parsifal), Nina Stemme (Kundy), Gerald Finley (Amfortas) sau René Pape (care a preluat rolul lui Gurnemaz în locul basului notat inițial, devenit indisponibil). Ei pot fi ascultați și, desigur, aplaudați și în spectacolele din 9, 13 și 16 aprilie. Acestea vor alterna cu reprezentații ale operei „Italianca în Alger” de Rossini, o altă readucere pe afișul stagiunii curente, în versiunea semnată cu ani în urmă de Jean-Pierre Ponnelle, dirijată acum pentru prima dată de Evelino Pidò. Sunt, de asemenea, debuturi și în rolurile principale, unele determinate de îmbolnăvirea și înlocuirea unor soliști, distribuții ce se vor regăsi și la 8 aprilie, când opera se va transmite live și pe site-ul Staatsoper și pe ecranul amplasat, tradițional, în Piața Karajan.
   Cei care nu au posibilitatea unei escapade la Viena sau în alte colțuri ale lumii, unde oferta muzicală este variată și întotdeauna tentantă, pot să se bucure de noile montări de la noi, prezentate într-o adevărată avalanșă. La Opera Națională se lucrează intens pentru „Bal mascat” de Verdi, care va vedea lumina rampei la 8 aprilie, în regia lui Grisha Asagaroff (din Germania), cu italianul Marcello Mottadelli în fosă și cu o distribuție în parte internațională. La Opera din Timișoara a avut loc premiera „Carmen” de Bizet în versiunea regizorală a lui Silviu Purcărete și scenografia imaginată de Dragoș Buhagiar, soliști de cotă ai teatrului cântând sub bagheta experimentatului David Crescenzi. Iar la Opera ieșeană, la finalul lunii martie, s-a readus în repertoriu „Rigoletto” de Verdi, în regia lui Marco Spada (din Italia), dirijor Ciprian Teodorașcu, în rolurile centrale regăsindu-se excelentul bariton Sándor Balla (de la Opera Maghiară din Cluj), Alessandro Liberatore, Cristina Grigoraș și Florentina Onică. Trebuie remarcat faptul că toate aceste producții beneficiază de două echipe de soliști, alăturând oaspeți și interpreți ai teatrelor respective – un aspect interesant și, desigur, bine venit.
    Și pentru că se apropie Sărbătorile pascale, la Ateneu, la 9 aprilie va cânta corala „Madrigal” condusă de Anna Ungureanu, într-un program ce cuprinde muzică universală și românească de ieri și de azi, raportată la momentul Învierii Domnului, cu toată încărcătura religioasă și tradițională știută și gustată de melomani. Vom avea astfel o mulțime de variante pentru timpul nostru rezervat spectacolelor și concertelor, în mari orașe ale țări sau, poate, peste hotare, la începutul unei primăveri care se vădește deosebit de bogată în oferte pentru melomani.

  

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe