Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  CULTURĂ  »  Cultură

O călătorie în timp în capitala țării lalelelor

Viața Medicală
Dr. Raluca BULEA vineri, 31 august 2018
Marile metropole, chiar și atunci când nu suntem la prima întâlnire cu ele, au un magnetism de necontestat și mereu alte și alte aspecte care așteaptă să ni se dezvăluie. Când ne referim la Amsterdam, poate că mai întâi vom spune canale, biciclete, lalele, Red Light District, marijuana. Dacă mai reflectăm puțin, vom deveni conștienți de existența unora dintre cele mai cunoscute muzee ale lumii. Câteva plimbări inspirate ne vor purta în esența vieții olandeze din perioada înfloritoare, când țara era o mare putere financiară și comercială. În fapt, cele mai variate gusturi în materie de colecții și muzee pot fi satisfăcute la Amsterdam. Dificultatea stă în a alege ce să vizitezi și în a te resemna apoi cu locurile la care trebuie să renunți sau cel puțin să le amâni.

Dincolo de fațadă

Cu ceva mai puțin de o zi la dispoziție pentru explorarea orașului din perspectivă istorică și artistică, având dintotdeauna curiozitatea de a pătrunde în tainele reședințelor aristocratice păstrate ca atunci când stăpânii lor erau în viață, mi s-a părut nimerit să fac un prim popas pe unul din cele mai cunoscute canale, Herengracht, care împreună cu restul canalelor concentrice, face parte din Patrimoniul UNESCO.
La numărul 605 am trecut pragul Muzeului Willet-Holthuysen, care încă din 1896 îi poartă pe cei interesați în detaliile vieții aristocratice din perioada de aur a orașului. Construită în anul 1687, reședința vorbea trecătorilor numai prin dimensiunile sale de bunăstarea familiei care o locuia. Numele actual al reședinței provine de la ultimul cuplu de proprietari, Louisa Holthuysen (1824–1895), cea care a moștenit casa de la părinții săi, și soțul său, Abraham Willet (1825–1888), fiu de doctor și pasionat colecționar de artă.
Reședința a reunit încă de la început două case învecinate, transformându-le într-una singură, într-o vreme în care impozitul se plătea în funcție de cât de lată era fațada de la stradă. În timp ce alte familii se foloseau de tot felul de artificii, încercând să se desfășoare în înălțime și să câștige spațiu prin adâncime față de stradă (există case a căror lățime este doar cea a unei singure ferestre pe nivel), aici nu a existat niciun fel de constrângeri. Mai mult, în spatele casei a fost amenajată o cochetă grădină, loc de liniște și de apropiere de natură, element foarte rar în Amsterdamul secolului al XVII-lea.
Pășind dincolo de fațada amplă, dar austeră, cu greu ne-am putea imagina atmosfera de abundență și relaxare, de inspirație franțuzească ce ne așteaptă în interior. Traseul începe de la nivelul străzii unde intrăm inițial în contact cu spațiile destinate servitorilor, bucătăria, cămările, spălătoria, dar pe care doamna casei le avea în permanență sub directă supraveghere. Urcăm apoi la mezanin, în holul principal, unde erau primiți vizitatorii care urmau să fie conduși fie spre camera de fumat rezervată domnilor, fie spre luminosul salon al stăpânei casei, de unde se putea trece spre sala de bal, sau spre sufragerie pentru o masă îmbelșugată.
Primul etaj era rezervat, ca în orice casă aristocratică, spațiilor private ale proprietarilor, dormitorul, budoarul doamnei, biroul și biblioteca domnului. Salonașul de zi, care dădea înspre grădină, oferea o frumoasă priveliște ce crea cadrul potrivit lecturii sau scrierii misivelor, atunci când vremea nu permitea să se stea afară. Între etaje, avem ocazia să aruncăm o privire rapidă acolo unde erau păstrate obiectele ce făceau mândria de gazdă a Louisei: argintăria și porțelanurile fine, fețele de masă, sfeșnicele și alte obiecte ce se scoteau atunci când se organizau primiri de tot felul.
La mansardă, unde cândva își aflau odihna la sfârșitul zilei cei care le făceau stăpânilor viața ușoară și frumoasă, putem astăzi admira colecțiile lui Abraham: tablouri și gravuri, cărți vechi, piese fine de mobilier cu intarsii, bogat decorate, sculpturi, medalii sau alte obiecte decorative din sticlă venețiană și porțelan nemțesc. Chiar dacă nu tot mobilierul din casă este cel original folosit de soții
Willet-Holthuysen, atmosfera recreată este autentică și cu ajutorul poveștilor primite prin audio ghid reușim să călătorim în timp și să intrăm în viața unei familii lipsită de grija traiului cotidian, preocupată doar de tihnă și frumos.

Rijksmuseum – muzeul Țărilor de Jos

Despre frumos și vremuri trecute este vorba și în cel mai mare și reprezentativ muzeu al Olandei, Rijksmuseum, creat ca instituție în 1796 și instalat în clădirea impunătoare pe care o cunoaștem astăzi. Pe lângă excepționalele sale colecții permanente care acoperă aproape un mileniu de creație artistică din cele mai variate genuri, aici se organizează mereu expoziții temporare atractive ce beneficiază de exponate și concepte curatoriale de o deosebită calitate.
Expoziția High Society, four centuries of glamour (Înalta societate, patru secole de eleganță), pe care am avut ocazia să o vizitez chiar în ultimele sale zile de prezentare publică, a fost ca un fel de prelungire a vizitei la Muzeul Willet-Holthuysen. Aceasta a avut în prim-plan aristocrați și nobile doamne de demult, trăitori pe meleaguri neerlandeze, dar și în restul Europei occidentale, imortalizați pentru posteritate de câțiva dintre marii pictori ai lumii: Cranach, Veronese, Velázquez, Reynolds, Gainsborough, Sargent, Munch și Manet.
Au fost prezentatate după restaurare două portrete corp complet în mărime naturală semnate de Rembrandt, care îi înfățișează pe Marten Soolmans și Oopjen Coppit, negustori înstăriți din Amsterdam, realizate în 1634 cu ocazia căsătoriei lor. Cele două portrete sunt proprietate comună a Rijksmuseum și a muzeului Luvru, achiziționate la licitație dintr-o colecție privată în urmă cu doi ani. Portretele sunt singurele de acest fel din punctul de vedere al dimensiunilor și al posturii, fiind realizate de pictorul olandez care în 2019 va fi celebrat cu mare fast, la 350 de ani de la trecerea sa în neființă.
Pornind de la aceste imagini în care protagoniștii au pozat „regește”, au fost căutate și aduse laolaltă și alte tablouri impozante, atât prin mărimea fizică, dar mai ales prin ținuta și poziția socială a celor portretizați: regi, nobili, politicieni importanți, dar și reprezentanți celebri ai altor bresle (precum dr. Samuel-Jean Pozzi, chirurg, ginecolog, dar și mare crai în Parisul frumoasei Belle Époque, portret de budoar semnat John Singer Sargent).
Este incitant de căutat și de descoperit cum pictorii și comisionarii lor transmiteau privitorului o multitudine de mesaje, dincolo de prezentarea chipului și a staturii personajului principal. Gesturi, priviri, piese vestimentare, culori, bijuterii, decorul înconjurător, întregul ansamblu ce desăvârșește portretul în plan vizual ne dezvăluie totodată elemente de caracter și înclinații pe care le putem citi cu ajutorul unor chei de lectură nu foarte complicate.
Nu în ultimul rând, expoziția ne poartă și printr-o istorie informală a modei, așa cum s-a transformat ea din secolul al XVI-lea până în secolul XX, în completare având, printr-o selecție surprinzătoare de gravuri și tipărituri, dovada că în spatele draperiilor grele și al ușilor de alcov,
membrii înaltei societăți aveau aceleași preferințe și slăbiciuni omenești, indiferent de epocă.
Vizita aprofundată la Rijksmuseum se poate întinde o zi întreagă, ba poate și mai multe, dar chiar și atunci când timpul e măsurat, tot se pot trece rapid în revistă colecțiile principale, artă italiană veche, colecția de nave și case de păpuși, cea de mobilier și piese decorative, arme, toate realizate cu o minuțiozitate extraordinară.

Revedere cu Van Gogh

În final, este obligatorie întâlnirea cu creațiile marilor maeștri ai picturii olandeze, Rembrandt și Vermeer, fiind fără îndoială cei mai căutați, alături de Van Gogh, pentru a cărui cercetare amănunțită, care să ne apropie cu adevărat de un artist unic și de o personalitate dificil de înțeles, este necesar să traversăm Museumplein și să parcurgem muzeul care din 1973 îi este dedicat.
La Van Gogh (unde mai fusesem cu niște ani în urmă) am avut mai mult decât oriunde ocazia să văd cum un loc pe care îți dorești să îl revezi de dragul artistului și al unor tablouri pe care le-ai îndrăgit poate să se reinventeze complet și să îți ofere o experiență cu totul nouă, la fel de plăcută, de parcă te-ai afla într-un spațiu complet necunoscut.
A fost o mare și neașteptată surpriză să realizez că arhitectura interioară a clădirii îmi era familiară, dar modul de expunere și felul în care se desfășura pentru public viața și creația lui Vincent erau cu totul diferite de ceea ce văzusem în trecut. Mai mult decât tablourile sale, este acum pusă în valoare latura umană a pictorului, legăturile sale cu familia și prietenii, susținute de fragmente din numeroasele scrisori păstrate și publicate, dar și modul plin de curiozitate și îndrăzneală în care a experimentat tehnicile de pictură și diferiţi pigmenți.
Trecând în spaţiul rezervat expozițiilor temporare, dedicate însă de fiecare dată aceluiași Vincent, văzut dintr-o altă perspectivă, am avut o nouă surpriză: ceea ce se afla pe simeze stătea sub titlul „Van Gogh și Japonia”. Nu știam ca artistul să fi avut vreo legătură cu Extremul Orient în scurta și agitata sa viață. Am avut astfel ocazia să aflu că după sosirea la Paris a descoperit stampele japoneze, la mare modă în acea epocă, care l-au atras atât de mult încât a reușit să adune o adevărată colecție. Atracția era exercitată pe de o parte de felul în care artiștii japonezi redau lumina și se foloseau din abundență de culori și pe de altă parte de sentimentul de calm, de transcendență către o altă lume, pe care i-l trezea privirea scenelor redate de gravuri.
Expoziția alătură lucrări din colecția de stampe cu copii ale acestora realizate de Van Gogh sau cu lucrări în care o privire mai atentă, uneori iscoditoare, poate surprinde influențe desprinse din arta japoneză. Abordarea este inedită și a reprezentat o ocazie specială de a vedea și creații împrumutate de la alte mari muzee ale lumii. De necontestat însă este că, influențat de „japonism” sau nu, Vincent nu încetează să fie el însuși în Olanda, la Paris sau în însoritul Arles, acolo unde a visat să întemeieze o colonie de artiști care să trăiască în armonia despre care își imagina că domină în sânul comunităților monastice nipone.
Subiectele alese, maniera de a mânui pensula, alegerea culorii și a tonalităților de întuneric și lumină îi aparțin pe deplin, făcându-l să fie inconfundabil, lăsând vizitatorului la despărțire dorința constantă de a-l revedea și de a trece din nou pragul remarcabilului muzeu ce îi poartă numele.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC