„Viaţa
mea e un roman“, auzi adesea spunându-se, „dacă aş avea timpul să-mi aştern
amintirile pe hârtie“ cartea rezultată ar deveni una dintre cele mai vândute. E
o mare confuzie aceea de a pune semnul egal între întâmplările unei vieţi
reale, oricât de extraordinare, şi viaţa dintr-un roman – ficţiune literară cu
o realitate adesea modificată după regulile acestui gen complex de proză – care
să mai şi aspire la a deveni „bestseller
book“. Aşadar, se poate zice, cel mult:
„întâmplările vieţii mele seamănă cu cele dintr-un roman“. Gheorghe Sinescu, medic la Salvarea bucureşteană, care în această
calitate a intervenit în peste 18.000 de cazuri, nu afirmă iniţial în „Cuvântul înainte“ la Sirena – Zilele şi nopţile unui
medic al Salvării, scrierea sa de debut (Ed. Tradiţie, Bucureşti,
2013), că e vorba de un roman, ci de un volum.
Se răzgândeşte însă imediat şi declară că „personajele sunt fictive, conturate
cu răbdare şi migală, încât cu greu poate fi diferenţiată ficţiunea de
realitate“. Iar două rânduri mai jos asigură cititorul că prin intermediul
paginilor romanului, acesta este/sau va fi introdus „în descifrarea
ineditului şi a atmosferei activităţii de salvare a unei vieţi omeneşti“.
Această pendulare între „jurnalul“ de bord al unui urgentist şi paginile de construcţie imaginară (numeroase)
bântuie totalitatea volumului de 194 de pagini, cărora autorul le lipeşte (neinspirat) o Addenda – versuri
scrise în „clipele sale de răgaz“, începând cu „Prima poezie“ – 1979, de „La 10 ani“. Nu mă voi
referi la cuprinsul acestei ultime părţi (Addenda), nici în treacăt măcar,
competenţa fiindu-mi cu totul depăşită în materie de poezie. Materia epică e împărţită
în cinci părţi. „Partea I“ ne pune în
situaţia de a urmări acţiunea unei ambulanţe pe străzi desfundate de la
periferia Capitalei. Doctorul Zarea George, un alter ego mai mult decât evident
al autorului, se confruntă cu adrese greu de identificat, cu pacienţi de
diferite condiţii sociale, de la mizeri la „excelenţe“ (noii bogaţi de
carton), cu poveştile de viaţă ale
acestora – prin întindere şi detaliere nesemnificativă – nu întotdeauna
suportabile pentru timpul restrâns de care dispune echipajul autosanitarei.
Adesea şi al cititorului. Situaţiile umoristice nu lipsesc, hazul – poate
involuntar – decurge şi din dialogurile purtate într-un limbaj excesiv de reverenţios (inadecvat), asociat nepotrivit cu
apelative gen „bădie“! Se înşiră metode de tratament, inclusiv din sfera
medicinii alternative, doctorul Zarea exhibă cunoştinţele sale numeroase de
ordin medical, cultural şi uman – o enciclopedie am zice (geografie, muzică,
istorie, microbiografii ale celebrităţilor) – dă lecţii subalternilor şi, de ce
nu, cititorilor, despre microbi, boli, folosirea defibrilatorului,
electrocardiografului, aspiratoarelor, măştilor de oxigen etc. Pledează pentru
etica şi deontologia medicală, ceea ce constituie un merit. Îngrijind o mamă
violentată de propriul fiu alcoolic, dr. Zarea îi recită acestuia în scop
educativ o poezie scrisă pe vremea când era student, strofe închinate „Mamei“.
Ascultând-o, colegii de Salvare îl aplaudă încet, faţa bătrânei agresate se
luminează brusc, iar „fiul pacientei a ieşit cu ochii umeziţi din cameră“. Bătrânul
Anton, pacient cu care doctorul se împrieteneşte, nu ştie nimic de fiul său,
până când, într-o seară, primeşte o scrisoare trimisă din Italia şi află că
acesta ar fi la Milano: „Gândiţi-vă, domnule doctor, cum este printre străini,
cu interesele lor meschine şi materialiste. A plecat acolo pentru un trai mai
bun. Nu a realizat pericolele la care se expune“. Doctorului Zarea îi vine o
idee: „Bădie Anton, ce-ar fi dacă ne-am urca amândoi în autocarul de Italia şi
am porni în căutarea fiului dumitale?“ „Păcatele mele, domnule doctor, eu abia îmi
ţin brăcinarele la pantaloni (sic) şi dumneavoastră vreţi să apuc, la vârsta
mea, calea străinătăţii?“. Altruismul debordant şi un scurt concediu îl fac pe
Zarea să se ofere a-l căuta pe Coriolan (fiul expatriat) şi, căpătând o fotografie
a acestuia spre orientare, pleacă spre la
bella Italia. Dar nu oricum, ci după varii întâmplări. La radio aude despre
organizarea unui concurs cu premii – un bilet dus-întors până la Milano –, răspunde
perfect la cele trei întrebări puse de organizatori, se urcă pentru prima oară în
viaţa sa într-un avion şi ajunge la destinaţie. Va fi doar începutul, căci
aeronavele diferitelor companii îl vor purta de-a lungul următoarelor capitole
de-a lungul şi de-a latul lumii. De aici încolo, povestea devine una poliţistă.
Coriolan Sterescu, băiatul bădiei Anton, muzeograf, trăieşte retras şi
„acoperit“ de colegi, fiind căutat de agenţi CIA, Mossad, FSB, KGB etc., care
vor să pună mâna pe un obiect extrem de valoros „ce i-a fost încredinţat spre păstrare
de un om a cărui viaţă a fost suprimată brusc din motive necunoscute“... Şirul aventurilor nu se termină, Zarea pleacă
în continuare „în misiune“ spre Genova; este surprins în interiorul unei bănci
de un spărgător, se implică în anihilarea acestuia, iar un bogătan îi dăruieşte
drept recunoştinţă, pentru faptul de a-i fi salvat cardurile, 3.000 de dolari
pentru continuarea călătoriilor sale. Călătorii care se vor desfăşura pe următoarele cca 100 de pagini (părţile II–V) al căror conţinut nu-l voi mai dezvălui
însă cititorului, deoarece nu intenţionez a-i anula curiozitatea. Ce haz ar mai
avea o scriere cu tentă poliţistă dacă întâmplările şi finalul îi sunt dezvăluite?
De asemenea, îi asigur pe cititori că din poveste nu lipsesc momente idilice,
cumva, desuete (ex. tragica iubire dintre comandorul de navă Ianis şi Irina,
victimă a unui accident de aviaţie, având aceeaşi soartă cu a Cerasellei, o
elevă a bădiei Anton – fost învăţător) şi pudice scene amoroase. Cum nu lipsesc
nici explicaţii şi sfaturi medicale oferite cu bunăvoinţă şi pricepere de
educator sanitar de doctorul Zarea, devenit la un moment dat „agentul Zarea“, cu nume de cod „Nelson One“, în
cartea de identitate: Gheorghe Sinescu. Născut la Craiova (1969), autorul va
absolvi Facultatea de Medicină din acest oraş în 1996 – după un stagiu militar
obligatoriu efectuat într-o unitate de aviaţie, la Deveselu. Se va
califica specialist în Medicină de
familie, dobândind competenţe în Urgenţe prespitaliceşti şi în Ecografie
generală. Din 2003, lucrează la Serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Deduc
din cartea sa şi din aceste date biografice că este un „self-made man“, cu mare
apetenţă pentru literatură, artă, faptul cultural. Este la fel de meritoriu să
fii un pasionat cititor de romane – ne îmbogăţim viaţa cu unele dintre ele – ca
şi demersul curajos de a le scrie, ceea ce e posibil, în foarte rarele cazuri
când ai şi talent.
