Wilhelm Richard Wagner s-a născut la Leipzig – Germania, la 22 mai 1813. La vârsta de 15 ani, și-a demonstrat talentul literar cu tragedia „Leubald și Adelaide”. Ulterior s-a îndreptat către muzică, fiind profund marcat de Beethoven și opera „Fidelio”.

A început compoziţia cu sonate, simfonia în do major și prima sa operă „Zânele” (finalizată la vârsta de 21 de ani). A continuat să îmbine literatura cu muzica și elementele vizuale, fiind compozitorul, regizorul, dar și libretistul multora dintre dramele sale muzicale celebre, ca „Rienzi”, „Lohengrin”, „Olandezul zburător”, „Tannhäuser”, tetralogia „Inelul Nibelungilor” (traducerea corectă fiind „Inelul Nibelungului”), spectacole grandioase, care au anticipat viitorul cinematografiei.

Migrene cu aură vizuală

Adeptul progresului și un revoluţionar în compoziţie, W.R. Wagner a dorit să îl depășească pe tradiţionalistul Giuseppe Verdi și să creeze ceva nou și diferit – „Tristan și Isolda” –, marcând începutul muzicii moderne.

Elementele naturii întâlnite în timpul plimbărilor sale zilnice au reprezentat o importantă sursă de inspiraţie și elemente-cheie de compoziţie, armonic îmbinate cu eroicele personaje ale mitologiei antice și ale legendelor nordice.

Dacă „Marșul nupţial” din opera „Lohengrin” este cunoscut la nivel mondial, dacă se știe că Adolf Hitler adora muzica sa și o difuza în lagărul de concentrare din Dachau, poate mai puţin cunoscut este faptul că, în actul întâi al operei „Siegfried”, Wagner descrie prin muzică și text, concis și izbitor de real, unul dintre numeroasele episoade migrenoase cu aură vizuală trăite de el.

Debutul atacului pulsatil este reprezentat prin muzica de fundal care se intensifică progresiv, ajungând să fie percepută ca o vibraţie aproape tangibilă, dureroasă, devenind brusc insuportabilă, odată cu adăugarea loviturilor ciocanului de nicovală (fonofobie) și culminând cu strigătul disperat al personajului Mime: „Calvar fără margini!” (expresie adesea folosită de Wagner în descrierea stărilor sale).

Scena a treia are o linie melodică ce sugerează licăriri, pâlpâiri și apoi lumini scăpărătoare, intense și insuportabile, instrumentele cu coarde având un tempo de 16 Hz (aura vizuală 17,8 Hz), iar Mime tremurând, și copleșit de durere, strigă: „Blestemată
lumină!”

Prezent prin operele sale

Migrena familială i-a afectat sever activitatea creatoare, fiind tratată empiric prin purtarea cvasipermanentă a unei berete, pauze dese și plimbări, precum și prin terapii cu apă rece și regim alimentar strict, tratamente adresate în egală măsură și depresiei, episoadelor recurente de erizipel facial și colonului iritabil.

Deși descris ca fiind purtător de ochelari, nu îi folosea, încordându-și foarte mult ochii și musculatura oculară și periorbitară pentru a compensa astigmatismul și viciul de refracţie, munca sa asociindu-se cu cefalee.

Oftalmologul George Gould consideră că apariţia presbitismului și ambliopia au redus simptomatologia, devenind evident strabismul divergent al ochiului stâng.

În ultimii ani de viaţă a dezvoltat o boală coronariană ischemică, care a culminat cu un atac de cord și ruptura ventriculului drept. A fost înmormântat în curtea vilei sale din Bayreuth, orașul în care, cu sprijinul regelui Ludwig II al Bavariei, a construit un teatru ideal, unic, potrivit operelor sale grandioase, și unde continuă să fie prezent prin valoroasele sale creaţii în cadrul festivalului anual „Bayreuther Festspiele”.