Newsflash
Cultură

Natura ca bucurie artistică

de Dr. Raluca BULEA - iul. 24 2020
Natura  ca bucurie artistică

Muzeul Municipiului București ne așteaptă să savurăm frumuseţea naturii prin intermedierea realizată de ochiul, sensibilitatea și penelul câtorva dintre cei mai mari pictori ai noștri.

Nina ArborePunând în valoare colecţia Pinacotecii Municipiului București dintr-o perspectivă tematică, expoziţia „Natură moartă, natură vie” aduce în faţa vizitatorului curios peisaje și scene de gen realizate în atelier în secolele XIX-XX.

Pentru al patrulea an consecutiv, Secţia de Artă a MMB a venit la întâlnirea cu publicul cu un proiect expoziţional de amploare, menit să rămână pe simeze până la 27 septembrie 2020, oferind în tot acest timp prilejul de a admira cele mai reprezentative lucrări ale acestei colecţii speciale.

Inaugurată în 1933 în clădirea care acum găzduiește Observatorul Astronomic, Pinacoteca a continuat să crească de-a lungul anilor, mulţumită achiziţiilor, dar mai ales generoaselor donaţii ale colecţionarilor din Capitală, ajungând în prezent la peste cinci mii de lucrări, în special pictură, dar și grafică și sculptură, semnate majoritar de artiști români.

Extinderea colecţiei a însemnat și schimbarea de sedii, o poveste destul de zbuciumată, urmare a deciziilor arbitrare și demolărilor executate de autorităţile comuniste, care au făcut până la urmă ca cea mai mare parte a patrimoniului să rămână în depozite, ascunsă de ochii publicului.

În prezent, există deja o clădire de patrimoniu, Palatul Dacia România (str. Lipscani nr. 18-20), datând din 1882-1889, pe care municipalitatea a încredinţat-o MMB pentru a fi sediu al Pinacotecii, urmând ca după amenajarea corespunzătoare destinaţiei muzeale să poată fi admirate acolo toate capodoperele de care până acum ne-am putut bucura doar temporar.

Parcurs expoziţional cronologic

Parcursul expoziţional propus de organizatori urmează un traseu cronologic, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Peisajele semnate de Nicolae Grigorescu, deși păstrează atmosfera Barbizonului, sunt profund impregnate de esenţa românească, chiar și atunci când nu este evident vreun element specific, fie el ţărăncuţa sau carul cu boi.

Atașat la rându-i de frumuseţile patriei, Ștefan Luchian (Albăstrele) ne arată în plus cum spiritul artistic este capabil să depășească mental constrângerile fizice ale bolii, transformând izolarea și suferinţa în creaţii nemuritoare, cum sunt minunatele sale tablouri cu flori, în care se distinge îndeosebi bogăţia culorilor.St Luchian - Albastrele

Din opera lui Theodor Pallady au fost selectate câteva naturi statice, precum și două peisaje, reprezentative pentru stilul personal al pictorului. Naturile moarte și florile contemporanului său Gheorghe Petrașcu aduc înaintea privitorilor viziunea artistului asupra unor subiecte clasice ale picturii de șevalet. Ansamblul primei săli este completat cu tablouri semnate de Ion Andreescu, Arthur Verona ș.a.

Cea de-a doua sală continuă discursul curatorial cu peisajele lui Ștefan Popescu, Samuel Mützner, naturile statice semnate de Francisc Șirato, Iosif Iser, Nicolae Dărăscu, Dumitru Gheaţă, Henri Catargi ori Alexandru Ciucurencu.

Arta feminină este reprezentată de Cecilia Cuţescu-Storck, Nina Arbore (Lalele), Rodica Maniu Mützner, Micaela Eleutheriade etc.
Pentru pasionaţii de artă a fost editat și un elegant catalog al expoziţiei, care dincolo de prezentarea lucrărilor alese și a autorilor acestora, este completat și de câteva studii bine documentate care parcurg istoria celor două genuri, natura moartă și peisajul, în pictura europeană și românească, subliniind în final paralelismele și întrepătrunderile existente între arta naţională și cea universală.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe