Continuând
cu o dăruire rar întâlnită susţinerea unei microstagiuni la Câmpina, fondatorul
Societăţii Filarmonice, Tudor Moisin, cu sprijinul surorii sale, medicul
stomatolog Maria Cristina Moisin, a organizat un nou concert dedicat
melomanilor din oraşul natal. Tudor Moisin şi cei care i-au fost alături în
demersul înfiinţării şi dezvoltării Societăţii au aniversat, cu acest prilej,
24 de ani de existenţă. Încă de pe-acum pregătesc evenimente şi documente prin
care să marcheze, anul viitor, un sfert de veac de eforturi şi reuşite
concretizate în rezultate precum: seria întâlnirilor muzicale, deschiderea unei
şcoli de muzică, dotarea cu piane şi alte elemente necesare primilor paşi în
descoperirea tainelor muzicii pe claviatură sau pe corzi.
În
primitoarea sală a Casei de cultură, numeroşi spectatori, în parte sosiţi de la
Braşov sau Bucureşti special pentru acea „oră de muzică“, au urmărit opusuri
din creaţia preclasică şi clasică, un ansamblu de „cordari“ acompaniind, cu o
discreţie excesivă, demersul solistic. Au început cu Concertul brandenburgic
nr. 6 de Bach, în prim-plan aflându-se pianistul Viniciu Moroianu, excelent într-o
partitură bogată şi complexă, violonistul Ladislau Csendes, remarcându-se
negativ printr-un non-legato şi o uniformizare în zona nuanţelor, precum şi tânăra
flautistă Petra Pană, etalând un sunet
frumos, o tehnică sigură şi o linie elegantă. Relaţionarea celor trei a fost
atentă, chiar dacă omogenizarea unor maniere de cânt atât de diferite devenea
greu de realizat. Ladislau Csendes a apărut şi în calitate de coordonator al întregului
ansamblu.
Din
păcate, sonoritatea inconsistentă a orchestrei camerale s-a regăsit şi în
secvenţa Benedictus din Missa brevis de Haydn. Soprana Ştefania Tiron a
avut şansa de a fi însoţită de acelaşi dăruit
pianist Viniciu Moroianu. El a urmărit cu supleţe discursul vocal şi i-a împlinit
sensurile cuprinse în ruga exprimată cu sinceritate de glasul liric de atâtea
ori ascultat, de-a lungul vremii, în lucrări cu încărcătură religioasă.
La
final, Ladislau Csendes a revenit pe podium, dar împreună cu violonista Corina
Bura, pentru a aborda un Concert de Vivaldi, în care discursul solistic al
celor doi interpreţi s-a desfăşurat cu acurateţe, cumva pe „paliere“ diverse.
Sunetele „drepte“ şi cele vibrate şi-au păstrat identitatea într-o curgere
paralelă, dar cu dialoguri şi intervenţii robuste şi clar conturate. A fost
remarcabilă şi calitatea momentului susţinut de violoncel (din păcate, numele
instrumentistului nu a fost menţionat), acompaniamentul orchestral păstrând
aceleaşi trăsături (şterse) ce s-au evidenţiat încă din prima clipă. Poate
pentru că li s-a cerut să cânte permanent estompat, poate pentru că au tratat
cu detaşare rolul lor în acel proiect. Sau poate că, pur şi simplu, sunetul lor
nu are vigoarea necesară.
În
ansamblu, concertul duminical a fost extrem de gustat de spectatori, mulţi „descoperind“ şi frumuseţea muzicii „de epocă“
şi faptul că un concerto grosso are trei părţi (chiar dacă, iniţial, câţiva au
aplaudat după fiecare dintre ele).
