Zilele
frumoase ale acestei pseudoierni bucureștene ne îndeamnă, pe cei rămași, să
ieșim la plimbare prin orașul în care condusul și mersul pe jos au redevenit,
temporar, o reală plăcere. Aceste preumblări pot fi un prilej excelent pentru a
descoperi câteva din bijuteriile culturale și istorice ale Capitalei, iar la
două dintre acestea, redeschise de curând pentru public, vom face împreună
popas în rândurile ce urmează.
Aflate,
geografic, la distanță – unul în plin centru, aproape de Piața Romană, și
celălalt în nord, lângă fântâna „Miorița” și gara Băneasa –, cele două
instituții de cultură au în comun, pe de o parte, apartenența administrativă la
Muzeul Municipiului București și Primăria Capitalei, și pe de altă parte faptul
că, deși tematicile abordate sunt complet diferite, ambele sunt rodul pasiunii
de colecționar, pe care au manifestat-o întreaga lor viață.
Cunoscut
și cu numele de „Vila cu clopoței” (numele provine de la clopoțeii din sticlă
aflați în foișorul din turn), Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici”,
aflat la începuturile sale pe teritoriul comunei Băneasa, atrage atenția
trecătorilor prin arhitectura sa deosebită, rod al conlucrării proprietarului
cu arhitectul Cristofi Cerchez. Aceștia au îmbinat, în 1905, elemente de stil
neoromânesc cu cele aparținând culelor oltenești și cu trăsături de castel
medieval, iar construcția are particularitatea de a fi fost încă din etapa de
proiect concepută pentru a adăposti colecția etnografică adunată de-a lungul
vieții de dr. Nicolae Minovici (1868–1941). În anul 1937, medicul colecționar
donează Comunei Bucureștilor, cum se numea în epocă, atât patrimoniul, cât și
clădirea și lotul de teren înconjurător, astăzi o grădină încântătoare. Închis
și redeschis de mai multe ori în perioada comunistă, dar și neglijat, muzeul a
beneficiat recent de reabilitare și restaurare a patrimoniului. Clădirea a fost
redeschisă pentru public în vara anului 2016, cu o expoziție dedicată fraților
Minovici (Mina, celebrul legist, Ștefan, profesor universitar de chimie și
Nicolae, întemeietorul societății de salvare și al serviciului de urgență din
București), intitulată „Pionierat medical și univers spiritual”. În octombrie
2017, a fost revernisată colecția sa permanentă, cea de artă populară, sub
inspiratul generic „Restitutio”. Reabilitarea a inclus și o reamenajare a
grădinii, precum și construirea unei săli multifuncționale în care au loc deja
concerte și conferințe, și care de asemenea este gazda unor interesante expoziții
temporare.
Parterul
Vilei cu clopoței prezintă colecția de costume populare și obiecte de podoabă,
ale căror modele se regăsesc și pe vasele ceramice, care sunt omniprezente. La
etaj descoperim ceramica albastră săsească, datând din 1789, apoi pătrundem în
sufragerie, unde sunt expuse obiecte de ceramică, din lemn, ouă încondeiate,
icoane pe sticlă, scoarțe oltenești, dar și piese de mobilier: blidare,
dulapuri, scaune cu tapițerie cusută manual, lăzi de zestre. Fiind vorba de un
muzeu de colecționar, zonele etnografice ale țării nu sunt reprezentate
proporțional, întrucât proprietarul a achiziționat ceea ce i-a atras atenția
din zonele care i-au fost accesibile. Un alt spațiu privilegiat este capela,
care se remarcă atât prin elementele decorative incluse în arhitectură, cât și
prin icoane și alte obiecte de cult. Ca un element de contrast, dormitorul
vilei, folosit de proprietar mai mult ca birou, înfățișează o parte din
mobilierul original, dar și colecția de tablouri a dr. N. Minovici.
Întorcându-ne în centrul orașului, la
intersecția str. Henri Coandă cu str. N. Iorga întâlnim o construcție tipică
pentru Bucureștiul celei de-a doua jumătăți a veacului al XIX-lea, păstrătoare
a colecției „Maria și dr. George Severeanu”. Construcția a fost redeschisă la
finalul lunii noiembrie, cu subtitlul „Pe urmele trecutului”. Aspectul elegant,
dar destul de auster al exteriorului, aproape că nu ne lasă să întrezărim
fascinanta lume pe care o găsim înăuntru. După gusturile și interesul fiecărui
vizitator, popasul în muzeu poate dura câteva zeci de minute sau câteva ore.
Dr.
George Severeanu a cultivat de foarte tânăr și pasiunea pentru obiectele foarte
vechi, pentru monedele și vestigiile antice, reușind ca într-o viață să adune,
cu ajutorul indispensabil (moral, dar și material) al soției sale Maria, un
număr remarcabil de obiecte: peste 3.000 de piese arheologice și 9.000 de
monede. Mai mult decât bucuria de a le descoperi și de a le strânge, doctorul
Severeanu a folosit și în cazul pasiunii sale de timp liber aceeași rigoare
științifică pe care o avea în profesia medicală. Aceasta l-a determinat să
studieze cu minuțiozitate piesele colecționate și chiar să publice articole
despre ele în revistele de istorie și numismatică. A fost chiar implicat în
organizarea Societății Numismatice Române și în editarea buletinului acesteia.
Din 1931 acceptă să fie directorul Muzeului Municipiului și ulterior, din 1933,
al Pinacotecii orașului. În 1939, anul morții sale, își donează municipalității
casa și colecția.
Deschis
din nou pentru marele public după mai bine de un sfert de secol în care
prețioasele exponate au fost păstrate în depozit, Muzeul „Maria și dr. George
Severeanu” ne introduce, pe de o parte, în universul vieții unui medic
colecționar din prima parte a secolului XX, și, în același timp, ne poartă mai
departe în trecut, în apusele vremuri în care au fost create obiectele adunate
de acesta. În holul casei ne întâmpină fotografia amfitrionilor, precum și
colierul din aur al Mariei, montat la Paris în 1922, care reunește patru geme
și camee, având o vechime cuprinsă între 1.600 și 2.400 de ani. Alături de
acestea sunt prezentate cele mai vechi obiecte, artefacte preistorice din
paleolitic și epoca fierului, precum și câteva obiecte antice egiptene. Trecem
apoi în biroul doctorului Severeanu, spațiu masculin, în culori închise, cu
mobilierul original, unde parcă este prezent spiritul acestuia, pe care parcă
îl putem întrezări la birou. Ne ajută în acest exercițiu de imaginație și
portretul ce ne veghează de undeva de sus. Tot aici sunt expuse și obiectele de
ceramică grecească antică.
Din
această încăpere sobră, cu mobilier masiv și pereți lambrisați, trecem în
camera de zi și salonul doamnei, cu ferestre generoase și oglinzi ample, unde
descoperim tezaure monetare grecești, geto-dacice, bizantine, lămpi grecești și
romane, statuete, bijuterii, despre care putem afla toate amănuntele cu
ajutorul tabletelor electronice alăturate. Modalitatea modernă de expunere și
prezentare, menită să apropie publicul de istoria și rostul obiectelor, se
reflectă și în ingenioasa soluție de a folosi sertarele ca vitrine suprapuse,
care ne dezvăluie noi și noi comori de istorie. Fostul salon de muzică al
reședinței, care păstrează vitraliile originale, dar și soba cu cahle frumos
ornamentate și fotoliile cu piele de Cordoba, este și locul de expunere al unor
piese datând din epoca medievală, monede din țările române, documente și
obiecte de podoabă. Înainte de a părăsi muzeul, merită să mai poposim și în
curte, pentru a admira bustul dr. George Severeanu, realizat de sculptorul
Cornel Medrea.
