Se poate numi literatură noetică un gen
particular de eseu care are rădăcini înfipte atât în tărâmul estetic, dar şi în
cel sofistic. Cu alte cuvinte, este vorba de o frumoasă cunoaştere care se
adresează atât sufletului, cât şi simţirii. Pentru a fi scutit de descrieri
definitorii, vă propun să aveţi în faţă un exemplu elocvent: cartea intitulată Treceri
şi Popasuri, datorată unui
cunoscut, cel puţin pentru noi, artizan al folosirii ideilor împotriva alienării,
şi anume Radu Priboi. Autorul este
un fidel reprezentant al culturii ieşene, care a zămislit atâtea minţi
luminate. Care sunt criteriile care o caracterizează? Înainte de toate,
recursul la fundamente de expresie greco-latine. Într-adevăr, primul capitol al
cărţii Radu Priboi este intitulat Prolegomeneşi ultimului i-a spus Paralipomena. Cu
teama – justificată – că unii cititori ar putea fi nedumeriţi, autorul se grăbeşte
să ne exemplifice: „vocabula «paralipomena» exprimă şi comunică încă mai mult
decât «addenda» (glacială, inertă); şi aceasta nu prin uzurparea vreunei tente
(căutat) arhaice, ci prin armonie sonoră şi semantism, virtuale servicii pentru
o alcătuire“. Într-adevăr, medicul ieşean
ne serveşte în al doilea rând numeroase trimiteri la Antichitatea greacă şi
romană, dar şi la literatura europeană atât de limbă franceză, cât şi de limbă
germană, instrumentată prin trimiteri explicative şi detaliate în subsolul
paginilor.
În al treilea rând, discursul intelectualităţii
moldave are o proeminenţă deosebită, deoarece, aşa cum face autorul, obţine
profunzimea ideilor şi conţinutul conceptual al afirmaţiilor formalizate
axiomatic şi deduse cu stricteţe prin folosirea unui lexic erudit şi nu
arareori, nou creat.
Aparent, cartea lui Radu Priboi este un
jurnal intim, obţinut prin introspecţie şi derularea timpului mnestic în sens
invers, de la final către început. Impresia este susţinută de etapele existenţiale
pe care autorul le descrie: copilăria, adolescenţa, studenţia, formarea unui
intelect matur. Aceste episoade sunt scenarii amintite pe fundalul cu adevărat
mitic al lumii culturale şi medicale ieşene. Perioada împlinirii cognitive este
argumentată de autor prin inserţia atât de des întâlnită la cronici de călătorie,
a unor cugetări adânci şi erudite. De altfel, vizualizat în întregul său, textul
cuprinde părţi care, reunite, dau cititorului aceleaşi satisfacţii pe care
le-ar obţine prin audierea unor conferinţe. De exemplu, îmtâlnim în paginile
ultimului capitol o admirabilă dizertaţie despre „urmă“ ca memoria fiinţei, ea
fiind concepută esenţialmente de timpul reamintit şi de spaţiul reimaginat.
„Obiectuală ori spirituală, ea dăinuie iar ceea ce rămâne sfârşeşte prin a ne
restitui ceea ce a fost pierdut“, ne spune autorul, citându-l pe Fernand Marius
Bosco. Ar fi păcat să se omită citarea unui paragraf de o frumuseţe psihologică
ieşită din comun: „Reminiscenţe, impresii ori simţăminte iscate de trăiri sau
dialoguri, de lecturi, răzbat prin vreme şi se apropie ca reprezentări.
Integralitatea restituirilor este himerică, fiind înfăşurate într-o mulţime de
omisiuni involuntare sau voluntare, de pietăţi sau tăceri ocrotitoare, amnezii
selective şi volute reverenţioase“…
Cartea lui Radu Priboi, deşi izvorâtă din
experienţa sa personală, se înalţă către generalitate principială; într-adevăr
este o carte a lucrurilor bine spune.
