La recenta adunare generală a Academiei de Ştiinţe Medicale (noiembrie
2013), s-au decernat premii pentru lucrările de specialitate publicate în anii
2011 şi 2012. În acest context, monografia Coronary Stent Restenosis, editată de personalităţi marcante ale
cardiologiei internaţionale şi din România – Ion C. Ţintoiu (România), Jeffrey
J. Popma (SUA), Jang-Ho Bae
(Coreea de Sud), Alain Rivard
(Canada), Alfredo R. Galassi
(Italia) şi Gabriel Cristian
(România) – a primit premiul de excelenţă
pentru valoarea deosebită teoretică şi practică. Este, practic, prima lucrare
de asemenea amploare realizată în ţara noastră şi difuzată internaţional.
Complexitatea tematicii a necesitat un efort colectiv important şi de aceea au
mai contribuit şi alţi coeditori.
Lucrarea este structurată în cinci părţi şi 62 de capitole, în care sunt
prezentate în detaliu aspectele complexe patogenice, clinice, diagnostice şi
terapeutice ale restenozei în stent. Autorii acestor capitole sunt specialişti
în cardiologie intervenţională din 52 de ţări.
Restenoza în stentul coronarian reprezintă o patologie relativ recentă,
aparând după introducerea, în 1977, de către Andreas Roland Grüntzig, a
angioplastiei coronariene percutanate (PCI). Metoda a devenit o alternativă
prioritară în tratamentul bolii coronariene, dar eficacitatea poate fi limitată
de restenoza ce apare la 10–40% din bolnavi. Restenoza în stent a constituit,
de altfel, cea mai importantă cauză de reducere a utilizării PCI, dar
eforturile depuse în întreaga lume, în ultimii 20 de ani, au dus la reducerea
considerabilă a restenozelor.
În prima parte a lucrării – „Restenoza, o nouă patologie“ (editori:
Ambrose Samwel Kibos şi Ion C. Ţintoiu) – sunt tratate elementele fundamentale
ale restenozei: patogeneza, rolul matricei extracelulare, factorii predictivi
genetici şi histologici, disfuncţia endotelială, inflamaţia, originea anatomică
a celulelor responsabile de restenoză etc. În această secţiune sunt descrişi
exhaustiv factori determinanţi ai restenozelor, dependenţi de anatomia
leziunilor stenozante coronariene predilataţie: complexitatea lezională,
ocluzia totală, relaţia cu leziunile de bifurcaţie şi trifurcaţie, dimensiunea
vasului, dilataţiile anevrismale etc. Într-un capitol special, este prezentată
geneza trombozei intrastent ca o complicaţie a tehnicilor de implantare şi
explicată prin ruptura plăcii de aterom preexistentă sau produsă de agresiunea
procedurilor de stentare.
În partea a doua sunt prezentate principalele metode de diagnostic ale
restenozei în stent: aspecte clinice, ECG, ecocardiografia de stres, rezonanţa
magnetică, angiografia CT, SPECT, OCT, ultrasonografia şi endoscopia coronariană.
Coronarografia, în toate variantele ei, considerată cea mai fidelă metodă de
cuantificare lezională, este prezentată în două capitole de autori cu mare
experienţă în domeniu. Se consideră că angiografia coronariană reprezintă
metoda cea mai adecvată pentru alegerea celor mai bune oportunităţi
terapeutice, permite cuantificarea lezională şi alegerea soluţiilor
individualizate de revascularizare.
Partea a treia prezintă exhaustiv metodologia stentării prin analiza studiilor
clinice cu diverse tipuri de stent şi analizează noile direcţii în rezolvarea
acestor stenoze. Sunt analizate stenturile metalice şi cele care eliberează
medicamente (DES), cel mai frecvent folosite. Sunt, de asemenea, prezentate
noile generaţii de stenturi – bioresorbabile, acoperite cu celule producătoare
de endoteliu etc. În final, sunt prezentate noi opţiuni terapeutice (terapia
genică).
În partea a patra a acestui minitratat este
abordat tratamentul restenozei în stent. Sunt prezentate toate procedurile
preventive şi tehnicile intervenţionale sau chirurgicale de revascularizare. În
capitole separate, sunt apoi discutate medicaţia antiplachetară,
antiinflamatorie, antihipertensivă, hipolipemiantă etc.
Tehnicile de re-revascularizare sunt prezentate
în detaliu, cu toate strategiile actuale (brahiterapia şi aterectomia rotaţională)
şi tehnicile de utilizare a noilor tipologii de stenturi (bioresorbabile,
celule progenitoare de endoteliu, terapia genică şi angiogeneză etc.).
Revascularizarea chirurgicală prin bypass aorto-coronarian ocupă un rol
important, având în vedere complexitatea modificărilor anatomice din restenoze şi
cea a altor leziuni nou apărute distal sau proximal de stent.
În ultima parte a lucrării, Jeffrey J. Popma,
profesor de cardiologie la Universitatea Harvard, face o prezentare complexă a
intervenţiei percutanate, dar şi a prevenţiei apariţiei restenozei în stent, şi
introduce o interesantă concepţie pornită de la ghidurile existente, din care
se desprinde ideea analizării prestentare a arborelui coronarian pentru fiecare
pacient şi apoi alegerea strategiei optime şi de re-revascularizare adecvată.
În alt capitol, Yasunori Ueda (Japonia) face previziuni privind dezvoltarea
revascularizării prin alte tehnici ale viitorului, cum ar biologia moleculară,
iar Malcolm J. Underwood (Hong Kong) analizează tehnicile optime de
revascularizare prin bypass aorto-coronarian sau prin revascularizare intervenţională.
Cartea
a fost primită cu interes în lumea cardiologiei intervenţionale: „Această carte
este de referinţă în domeniul restenozei în stentul coronarian“ (Angel Sanchez,
Spania); „Această monografie va fi piatra de hotar pentru anii care vin“
(Malcolm Underwood, Hong Kong).
Prin maniera
în care este scrisă şi pentru informaţiile complexe teoretice şi practice pe
care le cuprinde, această monografie ar putea fi considerată ca o lucrare
fundamentală a cardiologiei intervenţionale. 
