Newsflash
Cultură

Mersul pe apă, reinventat prin culoare

de Paula ROMANESCU - nov. 14 2012
Mersul pe apă, reinventat prin culoare
Vernisată recent, expoziţia de pictură Nicolae Iorga a înnobilat simezele Galeriilor de Artă Dana din Iaşi. Caii liberi, veneţii, nuduri feminine tălmăcind prin splendoarea lor străfulgerătoarele versuri voiculesciene „Că mai presus de fire, putând să o răstoarne/Iubirea e sămânţa eternităţii-n carne“, peisaje halucinante cu poduri-arce şi aripi stranii traversând azur şi ape într-o perpetuă căutare a drumului spre sine, pictura lui Nicolae Iorga este un imn înălţat luminii din arc de curcubeie, a dorului de călătorie „au fond de l’inconnu pour trouver du nouveau“, care nu-i alta decât viaţa omenească văzută prin prisma culorii căutătoare.
Stranii caravele sfâşie albastrul de cer, de ape, spre un dincolo de zare, gondole uitate pe canale leagănă-n undă oglindirea palatelor seculare din Republica Dogilor, peşti – stăpâni ai adâncurilor – scanează nevăzute lumi din străfunduri, fragmente de ziduri-catedrale se înclină (a reverenţă?) din nevoia de a ne face pe noi, mărunţii trecători printre înaltele semne ale trecutului, să reînvăţăm zborul (de-l vom fi ştiut vreodată), femei cu ample coapse-coline, pe care trudiţii de drumuri fără sens îşi pot afla tihnă şi odihnă când vremea bate a pustiu, cetăţi (precum în cer aşa şi pre pământ) asemenea unor flori cu miez de lumină şi, deloc înalt, foarte lângă noi, cerul – ca simbol de evadare din dulcele iad care ne este pământul, cu toate câte ne sunt familiare.
   Pictura lui Nicolae Iorga reinventează prin culoare şi mersul pe apă, şi zborul, şi plutirea, şi galopul cailor fără zăbale, şi armonia trupului de femeie, şi vibraţia aerului, şi urma zborului şi visul pietrei de a se preschimba în Galatee. De unde atâţia Pygmalioni pentru toate pietrele încă neatinse de ochi de privitor cu sufletul? Dar ce alta suntem noi, privitorii trecători prin universul cu care ne îmbie creatorii de frumos de talia românului nostru sculptat în culoare, pictorul logodit cu poezia şi muzica sferelor – Nicolae Iorga, artist de o mare forţă lirică, sub al cărui penel material îşi află inconfundabilă alcătuire!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe