Prima apariţie din acest an – nr. 53 (martie, 2012) – a publicaţiei trimestriale BULETINUL ASOCIAŢIEI BALINT se deschide cu un studiu care atrage în mod deosebit atenţia încă prin titlul său incitant: „Ion Creangă – personalitate afectivă“. Autorul, dr. Mircea Drăgan (medic psihiatru din Ploieşti) abordează aici, cu mult curaj şi acribie, un subiect pe cât de dificil, pe atât de inedit, întrucât – cum remarcă chiar dsa – „despre bolile de care a suferit Ion Creangă şi despre eventuala influenţă pe care au avut-o în opera sa nu s-a scris aproape nimic, spre deosebire de Mihai Eminescu, despre a cărui afecţiune psihiatrică s-a speculat mult“. Întrucât avea la dispoziţie prea puţine documente medicale privitoare la marele humuleştean (căci cele mai multe dintre ele – precum cele referitoare, bunăoară, la concediile medicale solicitate ca învăţător ce era – se aflau în arhiva din Iaşi, care a fost incendiată în timpul războiului), psihiatrul ploieştean a apelat, cu precădere, la amintirile contemporanilor care l-au cunoscut personal pe scriitor, fie că l-au detestat (precum Iacob Negruzzi), fie că l-au apreciat (T. Maiorescu, M. Eminescu şi mulţi alţii). Cu ajutorul acestor scrieri memorialistice, al unor texte biografice, a opiniilor unor critici literari, ba chiar şi al unor pasaje din opera scriitorului, dr. M. Drăgan a reuşit nu doar să definească bolile de care autorul lui Harap Alb a suferit, ci şi să contureze profilul psihic al acestui personaj controversat: un om permanent plin de voie bună, dar iute la mânie, un histrion mâncăcios şi mare băutor, un obez pletoric, probabil diabetic şi posibil subiect al unor crize comiţiale – „o personalitate cu evidente trăsături afective hipertime, asociate unei inteligenţe vii şi unui ascuţit simţ al umorului ţărănesc.“ Pe baza datelor culese, psihiatrul emite mai multe ipoteze cu privire la starea sănătăţii lui Ion Creangă. Mai întâi, „ipoteza epilepsiei“, afecţiune despre care amintesc şi unii contemporani ai scriitorului şi biografii lui. Totuşi, primele crize au apărut la vârsta de 40 de ani, etate la care – consideră autorul studiului – „este foarte puţin probabil să poată debuta o epilepsie genuină, centrencefalică, cu componentă ereditară. Mult mai probabil, crizele de care suferea erau crize epileptice secundare altor maladii (…) Nu poate fi exclusă însă existenţa unei tumori benigne“. În concluzie, autorul ineditei investigaţii consideră că cel ce ne-a lăsat o capodoperă precum „Amintiri din copilărie“ a avut o personalitate complexă, care „a făcut posibilă coexistenţa unei activităţi creatoare de excepţie (…) cu multiple neplăceri în viaţa de zi cu zi. O afectare psihosomatică progresivă, finalizată printr-o patologie severă, care i-a provocat sfârşitul“. Un eseu ce reţine atenţia mai ales prin bogăţia de date pe care le expune este cel despre „Boală şi simbol“, de dr. Moldovan Csilla (din Mădăraş-Ciuc). Erudita autoare reuşeşte să contureze, în scrierea sa, relaţia dintre boală şi ceea ce aceasta a simbolizat pentru individ în diferite perioade ale devenirii omenirii şi în diverse culturi. Făcând ample incursiuni în mitologiile multor popoare, începând cu cele ale culturilor primitive ce au produs şamanismul, trecând prin cele elene şi latine, până la cele generate de religiile mozaică şi creştină, dar şi cu referiri la unele lucrări ale lui C. G. Jung, Mircea Eliade ş.a., autoarea demonstrează cum simbolul se naşte din proiecţia unor imagini arhetipale comune istoriei omenirii asupra bolii privite ca un rău, ca o pedeapsă ce decurge din nerespectarea unor reguli sau angajamente faţă de forţa divină, care e şi cea (re)vindecătoare. În producerea bolii intervin forţe demonice, efectul unor astre, zeii şi mai recent, Dumnezeu, care pedepsesc prin beteşuguri şi iartă vindecând. Şi chiar dacă astăzi omenirea a dobândit cunoştinţele ştiinţifice care permit medicinii să stabilească etiologia majorităţii bolilor, omul totuşi mai păstrează acel element iraţional care îl copleşeşte când apare suferinţa. Trecerea de la registrul virtual al literaturii şi mitologiei la cel al reabilităţii, al actualităţii o face articolul intitulat (cam lung!): „Este medicul care şi-a dezvăluit public sponsorizarea de la o firmă de medicamente (conflictul de interese) exonerat de responsabilitatea de a urmări doar interesele pacientului?“, scris de dr. Almos Trif (SUA). Care porneşte de la o serie de studii publicate de prestigioasa gazetă „New York Times“, ce demonstrează că „aproape un sfert din medicii americani sunt plătiţi în numerar de companiile care fabrică medicamente sau instrumente medicale“ şi că „sumele plătite anual medicilor pentru a sfătui pe alţi medici şi a ţine conferinţe de promovare a unor produse se ridică la sute şi chiar mii de milioane de dolari“. Asemenea plăţi „pot influenţa deciziile de tratament luate de medici şi pot creşte enorm preţurile îngrijirii sănătăţii, prin încurajarea folosirii medicamentelor şi materialelor celor mai scumpe“. Pe de altă parte – comentează autorul – chiar dacă dezvăluirea conflictului de interese de însuşi medi­cul implicat este un gest benefic, fapta sa totuşi îşi manifestă efectele perverse, mai ales prin încălcarea unor principii ale bioeticii. În continuare, doctorii Oana A. Şuteu, Marinela Degeratu, Dan L. Dumitraşcu (din Cluj-Napoca) şi Iulia Enăchescu (din Ocna Sibiului) fac o trecere în revistă a unor „Teme actuale în cercetarea psihosomatică“, pe baza lucrărilor celui de-al XXI-lea Congres de Medicină Psiho­somatică, desfăşurat în august 2011, la Seul (Coreea de Sud), reuniune la care şi semnatarii acestui articol au prezentat lucrări privind sindromul intestinului iritabil. Sigur, şi în acest număr al Buletinului este prezentă tematica balintiană, tratată în diferite modalităţi: ca o „Sinteză de şedinţă de grup Balint“, făcută de dr. Irina Hillerin (din Bucureşti) sau ca un scurt eseu intitulat „Miraculoasa minte umană“ – un monolog imaginat de dr. Vajda Hegyi Csilla (din Târgu Mureş), la care se adaugă însemnările încredinţate publicaţiei de prof. dr. Vladimir Vinokur, preşedintele Societăţii Balint din St. Petersburg (Rusia), în care acesta expune experienţa acumulată de grupurile de profil existente în ţara sa încă din 1995. Am reţinut, de asemenea, recenzia elaborată de psih. Balász Orsolya-Ildikó şi de psih. Marinela Nicoleta Degeratu la volumul recent apărut (în limba maghiară) cu titlul „Boala – o posibilitate a viului. Prolegomene la o filosofie a bolii umane“, al cărui autor este conf. univ. István Király, doctor în filosofie, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca… În (loc de) concluzie: ca unul care am urmă­rit, de-a lungul timpului, evoluţia acestui Buletin, îmi permit să afirm că, prin tematica abordată şi prin calitatea elaborării majorităţii textelor, numărul la care ne referim aici (53) este unul din cele mai reuşite din toate câte au apărut în decursul celor 14 ani de existenţă a periodicului.