Uniunea
Mondială a Scriitorilor Medici (UMEM) a împlinit 60 de ani de existență.
Această aniversare are loc de cinste, pe prima pagină a revistei Fântâna din
Kos, ediția din noiembrie. În 1956, o asociație a medicilor scriitori din
toată lumea a luat naștere sub acronimul FISEM (Federația Internațională a
Societății Scriitorilor Medici). În același an a avut loc primul congres, în
Italia, la San Remo. S-a stabilit atunci ca anual să aibă loc un congres, de
fiecare dată în altă țară, obicei respectat până astăzi. La congresul din 1977
de la Lugano, în Elveția, denumirea actuală a societății devine cea oficială.
Societatea Medicilor Scriitori și Publiciști din România (SMSPR) s-a înființat
în 1990, afilierea acesteia la UMEM s-a făcut în 1998, iar în 2003, SMSPR a
organizat la București cel de-al 47-lea Congres UMEM, cu aprecieri pozitive în
presa română și străină.
Abordarea
unei perspective spirituale în procesul curativ al pacientului reprezintă o
soluție menită să aline atât suferințele trupești, cât și pe cele sufletești,
explică pr. Răzvan Mare. Medicina se împletește cu spiritualitatea, iar „chipul
medicului desăvârșit” este atribuit medicului Valentin Voinolasenețki, devenit
mai apoi Ierarhul Luca, arhiepiscop al Crimeii. Medicina actuală promovează
conceptul individualizării în actul curativ. Se tratează omul, pacientul aflat
în suferință, nu boala, care poate avea manifestări clinice diferite de la
pacient la pacient. Acest principiu presupune o aplecare mai mare a medicului
asupra omului aflat pe patul de suferință.
Despre
viața și activitatea prof. dr. Florian Mandache „ultima personalitate reprezentativă
a școlii medicale de Chirurgie digestivă și colorectală de la Spitalul
Brâncovenesc”, semnează un amplu articol-portret Mihai și Luminița Ghiur.
Posesor al titlurilor de „doctor în medicină” și „doctor docent”, perseverent și preocupat de noutăți,
profesorul Mandache a înființat un laborator de chirurgie experimentală, unde a
promovat o serie de metode și tehnici noi. Cercetările experimentale în șocul
traumatic și în participarea glandelor suprarenale la stres i-au permis
elaborarea unor lucrări de referință. În chirurgia ulcerului gastroduodenal,
medicul a elaborat o metodă de oprire a hemoragiei digestive prin refrigerarea
mucoasei gastrice. Chirurgia colorectală a reprezentat vârful preocupărilor
sale, apogeul activității sale fiind elaborarea unei tehnici originale de
„rezecție recto-sigmoidiană prin intubație abdomino-intraanală, cu conservarea
mucoasei anale și anastomoză colo-(ileo)-anală sau rectală fără sutură”,
descrisă prima dată în „Chirurgia” (1954) și „La Presse Médicale” (1959).
Experiența acumulată în acest procedeu operator i-a permis redactarea unei
monografii ample – „Chirurgia rectului” (1957), munca în acest domeniu fiindu-i
recunoscută internațional – este ales membru al Academiei de Chirurgie și al
Academiei Naționale de Medicină din Franța.
