Medicii scriu. Din preaplinul vieţii
închinate omului apar cărţi în proză ori în versuri. Le ajută apoi să păşească
în lume prin prezenţa fizică, emoţionată, la evenimentul de lansare organizat
de editură, din consideraţie pentru actualii ori viitorii cititori.
Ediţia cu numărul 21 a târgului de carte
Gaudeamus a însemnat şi anul acesta lansări de carte scrisă de medici.
Molcom,
despre trecut
Între lansările
„clasice“, la standul editurii Spandugino a avut loc prezentarea cărţii
profesorului C. D. Zeletin,
preşedintele de onoare al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din
România (SMSPR). Lavinia Spandonide, preşedinta Fundaţiei Spandugino, a
îndeplinit cu naturaleţe rolul amfitrioanei, iar invitaţii au fost la înălţimea
evenimentului: Georgeta Filitti, reputat istoric bucureştean, prof. dr. Radu
Şerban Palade, nepotul laureatului Premiului Nobel George Emil Palade, şi acad.
Solomon Marcus.
Volumul al patrulea
al seriei Scrieri continuă iniţiativa de reeditare a operei
scriitorului-medic C. D. Zeletin. Dacă primele trei volume au fost culegeri de
poezii şi de eseuri, de această dată materialul este istoriografic, autorul
urmărind în cuprinsul cărţii biografia unor personalităţi moldoveneşti ale
sfârşitului de secol 19 şi începutului de secol 20: doctorul Alexandru Brăescu,
poeta Zoe G. Frasin, soţia poetului George Tutoveanu, filosoful şi sociologul
Ştefan Zeletin şi tenorul Tomel Spătaru, cunoscut pe scenele internaţionale sub
numele de Tomaso Spataru. Aşa cum bine remarcă Georgeta Filitti, prezentarea se
sprijină pe un imens material documentar, obţinut pe parcursul a zeci de ani de
cercetare în arhivele oficiale sau în arhivele personale ale celor înfăţişaţi
în paginile volumului. Pericolul îngreunării lecturii sub povara atâtor surse
de informaţii – cartea conţine şi un capitol de etimologii ale unor termeni
folosiţi în zona de obârşie a personajelor pomenite mai sus, unele fiind
propuneri originale ale lui C. D. Zeletin – este îmblânzit de mâna pricepută a
scriitorului, astfel încât naraţiunea curge molcom, ca pârâul Zeletin ce trece
prin satul copilăriei autorului, Burdusaci.
Dintre cei evocaţi în
carte, Radu Şerban Palade şi C. D. Zeletin, s-au oprit mai mult, în cuvântările
lor, asupra vieţii lui Alexandru Brăescu, neurologul şi psihiatrul ce
revoluţiona psihiatria românească la sfârşitul secolului 19. Născut în acelaşi
Burdusaci în jurul căruia gravitează destinele tuturor personajelor cărţii,
urmează Facultatea de Medicină din Iaşi şi este trimis la Paris, unde studiază
neurologia cu faimosul profesor Charcot. Urmează apoi studiul psihiatriei,
între anii 1893 şi 1900 vizitând numeroase aşezăminte de asistenţă psihiatrică
din Europa. Este cel care pune bazele Spitalului de Psihiatrie Socola, din
Iaşi, contribuind financiar la ridicarea sa. Aşa cum spune C. D. Zeletin, se
luptă aproape cu furie să scoată bolnavul mintal din condiţia de delincvent,
cum era acesta considerat la sfârşitul secolului 19 în România. Spitalul Socola
devine astfel promotorul celor mai moderne idei de tratament psihiatric,
folosind terapia prin muncă şi reeducarea socială a bolnavilor psihici.
O lucrare unitară,
concepută frumos şi cu migală, aşa cum a amintit fiecare dintre invitaţii care
au luat cuvântul la lansare, o lucrare scrisă cu sentimentul pietăţii, din
dragoste, cum recunoaşte C. D. Zeletin, un omagiu pe care autorul îl aduce unor
oameni şi locuri care nu mai există zugrăviţi astfel decât în amintire.
Va urma volumul al
cincilea al seriei, despre principesa Elena Bibescu şi despre începuturile
carierei pariziene a compozitorul George Enescu.
De la
est la vest şi înapoi
Zeci de oameni s-au
înghesuit în faţa standului Humanitas: într-un colţ, înconjurat de cărţi şi
pozat de admiratori din toate unghiurile, Mircea Cărtărescu dădea autografe. Pe
latura destinată evenimentelor editurii, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu
puneau la punct ultimele amănunte privind lansarea ce urma, şoptindu-şi în ce
ordine va vorbi fiecare şi armonizându-şi discursurile. Lângă ei, Corina Negrea şi ttMartin S. Martin, autorii volumului Cu mâna pe inimă, purtau
o conversaţie relaxată. Cam aşa au scris şi cartea. Din cinci astfel de
conversaţii, întinse fiecare pe parcursul a câteva ore. Volumul apare în seria
„Portrete în dialog“, prin care editura încearcă să ofere cititorilor cheia
descifrării unor destine remarcabile.
Corina Negrea este
redactor de ştiinţă şi realizatorul emisiunii „Născut în România“ de la Radio
România Cultural. După ce l-a avut ca invitat într-o emisiune, l-a ajutat pe Martin S. Martin să îşi spună
povestea. O biografie sub două nume, împărţită în două lumi radical diferite.
Titularul rubricii
„La vest de Occident“ din „Viaţa medicală“ a fost unul dintre cei mai talentaţi
chirurgi ai clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Fundeni până în 1985,
când a emigrat definitiv în Statele Unite ale Americii. A practicat timp de 19
ani cardiologia intervenţională la Tennessee. „Un povestitor extraordinar de
interesant, cu o experienţă de viaţă din care fiecare dintre noi avem de
învăţat“, l-a descris Corina Negrea.
O nostalgie dulce a
planat asupra evenimentului de lansare. O senzaţie de prietenie şi intimitate
care nu s-a pierdut, în ciuda căldurii, forfotei, imensităţii halei Romexpo, a
numărului mare de cititori aglomerându-se în faţa vorbitorilor să audă şi a
numărului mare de privitori urcaţi pe scări să facă poze. Andrei Pleşu, vechi
prieten al doctorului Martin, spune că a citit cartea cu pasiune „nu numai
pentru că mi-a salvat viaţa, ăsta-i un argument colateral, pentru care totuşi
îi sunt recunoscător“, ci pentru că „deşi îl cunosc atât de bine, cartea a
devenit pentru mine un spectacol la care asist din afara relaţiei noastre.
Viaţa lui mi-a devenit sursă de reflecţiune“. Filozoful adaugă: „O viaţă
împlinită este o viaţă care o împlineşte şi pe-a altora. Martin a reuşit ca,
împlinindu-se, să împlinească multe vieţi în jurul lui. N-a refuzat nicio
întâlnire, niciun risc, a plecat din România la 42 de ani, a trecut printr-o
reformulare profesională, prin multe momente grele, cu un fel de calm lăuntric,
nu lipsit de patos, dar care a avut mereu o egalitate de umoare“. Echilibrul şi
încrederea uşor de citit pe chipul lui Martin confirmă spusele lui Pleşu.
„E una dintre cele
mai frumoase cărţi de etică existenţială pe care le-am publicat noi, este
cartea unui om cu un exces de voinţă, care, în clipa în care a murit cu prima
parte a existenţei lui, a ştiut să treacă dincolo, spunându-şi: nu mai există
cale de întoarcere“, descrie Gabriel Liiceanu volumul, din care aminteşte o
scenă-cheie, când, imediat după plecarea din România, Martin trăieşte cu cheile
de acasă în buzunar. „Şi trăieşte cu ele luni de zile, ştiind de fiecare dată
că nu le va mai folosi niciodată.“
Cu un uşor tremur în
voce, Martin îşi începe discursul spunând că este „un produs al cartierului
Griviţa“, în care s-a născut şi a trăit până aproape de plecarea din România,
alături de prietenii săi, „copii dintr-o generaţie crescută cu varză şi
cartofi. (...) Acolo, în Griviţa am învăţat marile cărţi, frumosul, loialitatea
şi devotamentul“. Martin a dedicat cartea familiei şi prietenilor săi, dar şi
maeştrilor şi bolnavilor săi, amintindu-l pe profesorul Dan Setlacec şi spunând
că, pentru el, chirurgia cardiacă nu este o meserie, ci un privilegiu.
Tăceri
rostite
Într-o seară ploioasă, departe de zumzetul
târgului, o lansare cuminte şi caldă a fost cea a volumul de poezii Însemnări
volatile, semnat de doctorul Mihai
Cezar Popescu şi apărut la editura Sigma – însemnări volatile, şi nu
perene, ca să nu fie ucise, la un loc cu tăceri noi ce poate că aşteaptă să fie
rostite, după cum a explicat medicul. Şeful secţiei de medicină internă a
Spitalului Clinic C.F. Witting nu este un debutant în literatură. A condus
revista de cultură „Logos“, a publicat volumul „Poeme“ în 2002, placheta de
proză scurtă „Crochiuri“ în 2004 şi romanul „El – foşnetul blând al clipei“ în
2006.
Au vorbit despre carte dr. Constantin
Bogdan, preşedintele SMSPR, prof. dr. Radu Negoescu şi poetul Mihai Pompiliu
Constantinescu. „Îl ştiam pe Mihai Cezar Popescu drept un medic strălucit, dar
acum văd că este şi un pacient strălucit. Pentru că poezia este o boală, iar
Mihai Cezar Popescu este bolnav de poezie. O poezie intimistă, inteligentă şi
inteligibilă“, a spus unul dintre participanţii din public. Cartea cuprinde 105
poeme – inclusiv în limbile engleză şi italiană – şi două argumente.
A ezitat mult în a-şi asuma postura de
scriitor, ne-a mărturisit autorul în seara ploioasă de joi. Tot ce scria
neştiinţific, nemedical ajungea în sertare, în mape. Iar teancurile creşteau.
Până când, într-o zi, s-a întâlnit cu istoricul şi criticul literar Liviu
Grăsoiu (cel care semnează prefaţa „Însemnărilor volatile“) şi acesta i-a
propus să iasă în arenă. „Şi mi-a aruncat o mănuşă într-o formă care s-a
potrivit extraordinar cu determinismele mele. Mi-a spus că, la urma urmelor,
prea multă tăcere riscă să devină stearpă. Şi adevărul e că nici nu reuşeam să
fiu suficient de tăcut“, s-a confesat Mihai Cezar Popescu, zâmbind. Dar nu a
fost singurul motiv de ezitare: s-a temut şi că poezia publicată i-ar putea
eroda, în ochii pacientului, credibilitatea ca profesionist, ca medic, că
oamenii ar putea spune: „E un poet, domnule, vezi-ţi de treabă, nu te duce la
ăla, du-te la ăla chitros, cu faţa căzută, cu trei perechi de ochelari, care te
ţine la uşă patru-cinci ore ca să tacă
ştiinţific.“
De unde aceste reveniri la tăcere?
Medicul-scriitor Mihai Cezar Popescu crede că singura modalitate de a exprima
autentic, profund anumite stări este să tăcem împreună în legătură cu unele
subiecte serioase. În momentul în care vorbim despre ele, ceva moare, prin
constrângere şi delimitare. Există o singură modalitate, spune medicul, prin care cuvântul a reuşit să scape din
„şirul ăsta infinit de casete“ – este cuvântul sfânt. În rugăciuni, cuvintele
sunt numai aparent sertăraşe, în realitate însă, fiecare cuprinde un anumit
număr de litere care se înşiruie într-un mod precis, deloc întâmplător, care
generează vibraţii ce se armonizează între ele. În final rezultă expresii,
propoziţii, fraze, iar expresia lor pare extrem de simplă – sunt câteva
cuvinte, „şi totuşi, sunt acele câteva cuvinte care se rostesc de mii de ani“.
Cineva le-a cuprins în forma asta pentru a putea fi transmise; tăcerea nu poate
fi transmisă ca atare. Totuşi, tăcerea poate fi percepută, poţi fi părtaş la ea
şi imensele tăceri pot duce la imense schimbări în lume.
Mihai Cezar Popescu este un umanitarist şi
un entuziast. Este convins că, indiferent ce ni s-ar întâmpla, poezia moare
ultima. Între timp, să tăcem împreună despre anumite subiecte serioase, aşa:
„Pe Calea Victoriei/Nu se mai plimbă lumea./Pe aici nu mai sunt ceaiuri/Şi-n
bezna vitrinelor luxoase/Poţi chiar să pipăi frica/Poţi s-o întinzi pe pâine/Şi
s-o mănânci./Şi ne-am obişnuit atât de mul/Cu ea/Încât pare de miere
gustu-i/Aici, pe Calea Victoriei.“ (Frica
cea de toate zilele)
La târgul de carte Gaudeamus au mai fost
lansate volumele Spitalul Militar
Central: statui, oameni şi întâmplări (Editura RAO), de dr. Florentina
Ioniţă Radu şi prof. dr. Dan Mischianu, Odinioară
în Bucureşti (Editura Vremea), de dr. Nicolae Vătămanu, Viaţa şi opera lui Carol Davila (Editura
Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti), de dr. G. Z. Petrescu, Rabatabil la cerere (Editura Tracus
Arte), de Eugenia Ţarălungă, despre care a vorbit dr. Roxana Cristian.