Cu
siguranţă, arta este cel mai complet (şi mereu perfectibil) limbaj în lumea
celor care mai şi cuvântă. Am fost de-o vreme tentată să cred că numai medicii îşi
caută împăcarea cu viaţa (că, de boală, suferinţă, moarte, nepăsare, ruină
biologică şi… restaurare sunt sătui!) în artă (în arte ca tot atâtea forme ale
frumosului: muzică, pictură, sculptură, fotografie etc.).
Ile Ştefi (Ileana Ştefănescu) a
absolvit Institutul Politehnic Bucureşti – Facultatea Ştiinţa şi Ingineria
Materialelor Metalice (1993). Dar de când „ingineria“ cu metale a făcut ca
acestea să devină un morman de fiare vechi, inginera noastră s-a îndreptat spre
Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia Pictură (2004–2008) şi, chiar
din anul I de studii participă cu lucrări la Bienala „Gh. Petraşcu“, de la Târgovişte (menţiunea I) şi,
respectiv, la Târgul de carte „Gaudeamus“ din Bucureşti, rămânând până în
prezent nelipsită de la saloane şi expoziţii de grup.
Lucrările
sale – un fel de reciclare (sublimă) a materialelor: pânză ca suport pentru
ace, corzi (de ghitară care-a uitat de cânt), sârmuliţe, imaginând portative, ploaie,
piramide, drum, pânză de păianjen; hârtie (din foste ziare), piese desprinse
din cine mai ştie ce foste angrenaje: roţi, balanţe fără ac, arcuri; şi, mai cu
seamă, mici „insule“ de tapiserie în care predominantă apare forma cercului:
aureolă? lună plină? faţă de om? coapsă fină de… „alăută florentină“? cap în
care-şi are sălaş raţiunea? golul plin (de sensuri care ne scapă mereu printre
degetele gândirii), absenţă? întregul?
Arta
Ilei Ştefi este purtătoare de întrebări pe care nici măcar nu le mai pune, când
răspunsuri nu-s. Titlurile sub care-şi plasează grupajul de creaţii cu care ne
incită la găsirea de semnificaţii lucrurilor simple sunt ele însele pline de înţelesuri:
„Dialog – eu, materie reciclată şi formă“, „Falsa pudoare“, „Ce-ţi trece prin
cap şi-ţi iese prin mână“, „Cuboid“ etc.
La
vernisajul celei mai recente expoziţii a artistei – „Seducţia unghiului drept“,
criticul de artă Aurelia Mocanu a făcut o amplă şi pertinentă
prezentare a
plasticienei Ile Ştefi cu-ale sale lucrări prin care „materia reciclată“ îşi
face intrare triumfală pe scara de onoare a artei, dezertând din anonimatul deşeurilor
care parcă ar vrea să ne înghită şi pe noi, cu bruma noastră de viaţă încă pulsând
undeva în trup (unde? vedeţi lucrările artistei şi alegeţi singuri cam pe unde
ar mai fi tic-tac-ul ca semn al viului). 
