A fost unul dintre cei mai longevivi directori de teatru și o personalitate complexă care s-a realizat plenar, urcând una câte una treptele măiestriei artistice, an de an, sub privirile spectatorilor. La numai 23 de ani, puterea comunistă a instalat-o în funcția de directoare la primul teatru profesionist de marionete, fondat în 1945, reușind să unifice câteva grupuri răzlețe de artiști marionetiști. Mai simplu spus, Margareta Niculescu a fost cea care a pus adevăratele baze ale Teatrului Țăndărică, care ulterior a devenit – datorită eforturilor și capacităților ei manageriale (1949–1987) – fanionul artei păpușărești din România, primind în 1978 prestigiosul premiu Erasmus. A fost semnatara multor spectacole ale teatrului, aducând de fiecare dată un plus de inventivitate și fantezie în poveștile spuse cu ajutorul păpușilor pe sfori și al celor pe mână.
A debutat în arta regizorală în 1953 cu spectacolul de marionete „Țăndărică în țara Zăpezii”, dar spectacolul care a propulsat-o în elita creatorilor de teatru marionetist a fost „Umori pe sfori” (1954). Unul dintre numerele celebre ale spectacolului era cel în care marionetele întruchipau artiștii unui taraf de lăutari conduși de celebrul Fănică Lupu, în mijlocul cărora se producea inegalabila Maria Tănase. Virtuozitatea marionetiștilor, îndrumați de bagheta regizorală a Margaretei Niculescu, a uimit și încântat publicul ani de-a rândul. De asemenea, inventivitatea, virtuozitatea și truculența altor numere din spectacol n-au fost depășite nici astăzi.
I-au urmat spectacolele: „Cartea lui Apolodor” (1962), „Cele trei femei ale lui Don Cristobal” (1965), „Mâna cu cinci degete” (spectacol pentru adulți, 1956), „Ninigra și Aligru” (1971), „Făt Frumos din Lacrimă” (1982).
Am fost angajat câțiva ani la Teatrul Țăndărică, lucrând sub direcția ei de scenă la celebrul spectacol, pe vremea aceea – „Mâna cu cinci degete” (1964). Era severă, bun organizator și avea intuiția de a-și apropia colaboratori profesioniști. Dincolo de această severitate impusă, avea un fel de a fi și de a-și înțelege subordonații. După ce devenisem student la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC), datorită Margaretei Niculescu, la cererea ei, am putut să rămân încă doi ani în Teatrul Țăndărică.
Nu era o femeie frumoasă, însă avea un chip ce trăda inteligență și feminitate, nu se îmbrăca excentric și nu folosea limbajul de lemn în discuții particulare. Era înaltă, poate prea înaltă pentru media obișnuită, și o privire calmă ce dovedea stăpânire de sine și luciditate în aprecierea colaboratorilor de-a lungul prodigioasei sale cariere.
La început de drum i-au fost alături, ajutând-o să se desăvârșească: scenografii – Ioana Constantinescu, Ella Conovici, Ștefan Hablinski, Mioara Buescu; regizorii – Renne Silviu, secretarul literar Radu Valter; marionetiștii – Dorina Tănăsescu, Antigona Papazicopol, Rene Zolla (nume azi aproape uitate); păpușarii – Iustin Grad (celebrul Așchiuță din programele TV), Brândușa Zaița, Carmen Stamatiade, Valeriu Simion. Toți – artiști de mare talent, care sub conducerea ei au înscris o pagină de glorie în istoria artei păpușărești, făcând din București capitala mondială a teatrului de păpuși prin cele trei Festivaluri Internaționale din anii 1958, 1960, 1965 și, mai ales, prin multiplele turnee, prin aproape întreaga lume: Albania, Egipt, cele două Germanii, Polonia și fosta URSS etc. Ulterior a reînnoit trupa cu tinerii artiști: Liviu Berehoi, Florentina Tănase, Rodica Dobre, Sara Dan-Meerovici, Valentina Roman, Cristina Roșianu etc.
Margareta Niculescu a părăsit faimosul teatru bucureștean într-un fel de exil autoimpus, în anii ’80, dar numai pentru a înființa în Franța, la Charleville-Mezieres, primul Institut Superior de Învățământ care pregătește marionetiști din întreaga lume. Mai mult de un deceniu a fost directorul acestei faimoase școli, în arta păpușilor care îi datorează enorm. Cu sprijinul Teatrului Țăndărică s-a înființat, de exemplu, la Cairo, în 1958, primul teatru de stat de păpuși din lumea arabă. Și primele festivaluri internaționale majore organizate sub egida Uniunii internaționale de marionete (UNIMA), din inițiativa Margaretei Niculescu, România fiind una dintre cele cinci țări fondatoare ale Organizației mondiale a păpușarilor.
Lista distincțiilor acordate Margaretei Niculescu este destul de lungă: a primit titlul de Artistă Emerită și pe cel de Ofițer al artelor și ulterior pe cel de Cavaler al artelor atribuit de guvernul francez, a fost laureată al Premiului de Stat. În 1978 a primit, împreună cu teatrul pe care-l conducea, premiul Erasmus. În 2003, președintele României, Ion Iliescu, i-a acordat Ordinul Meritul Cultural Român în grad de Comandor. La 4 aprilie 2018 împlinise 92 de ani. Dumnezeu s-o odihnească!
