Newsflash
Cultură

Managementul cancerului de endometru

de Prof. dr. Dimitrie NANU - aug. 25 2017
Managementul cancerului de endometru
     În România, diagnosticul în neoplasmul de endometru este tardiv comparativ cu restul Europei, ceea ce face ca și cazurile grave să fie mai numeroase. Diagnosticul și managementul actual al cancerului de endometru a fost stabilit în 2014 în cadrul conferinței de consens din Italia, cu participarea a zeci de experți la nivel mondial.
     Monografia Aspecte diagnostice și terapeutice în neoplasmul de endometru, apărută anul acesta la Editura Universitară „Carol Davila”, sub redacția prof. dr. Gabriel Bănceanu, este, incontestabil, o lucrare importantă pentru diagnosticul și atitudinea modernă în cancerul de endometru. Lucrarea se întinde pe treisprezece capitole, de la elementele de genomică în neoplasmul endometrial la stadializarea chirurgicală a acestui tip de neoplasm aflat în fază aparent incipientă, rolul detecției ganglionilor santinelă și al tratamentului chirurgical în stadii incipiente, dar și avansate, tratamentul oncologic al cancerului de endometru.
     Cartea prezintă, așadar, atât probleme clasice, cât și concepte moderne, cum ar fi, de exemplu, elementele de genomică din chiar primul capitol, rolul chirurgiei robotice în tratamentul neoplasmului endometrial, rolul chirurgiei bariatrice în prevenția și down-staging-ul leziunilor premaligne și maligne endometriale. Foarte interesant este și ultimul capitol, despre tratamentul oncologic al cancerului de endometru, un adevărat ghid cu recomandări efectuate pe grade de dovezi. Atitudinea clasică chirurgicală este actualizată cu cele mai noi indicații și tehnici, cum ar fi: limfodisecția pelvină, limfodisecția interaorticocavă, rolul chirurgiei laparoscopice și robotice în această patologie.
     Echipa de autori este una multidisciplinară, formată din ginecologi, chirurgi, specialiști în oncologie medicală și radioterapie, cu sprijinul important al prof. dr. Nicolae Suciu, președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România și managerul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”. De menționat este și aportul prof. dr. Gabriel Bănceanu, redactorul lucrării, fost șef al Clinicii de Obstetrică-Ginecologie „Polizu”, cu o experiență vastă atât chirurgicală, cât și didactică și publicistică. Dintre autorii lucrării îi apreciem în mod deosebit pe dr. Nicolae Bacalbașa, asistent universitar la UMF „Carol Davila” și dr. Oana Toader, șef de lucrări la aceeași universitate, fără însă a-i omite pe ceilalți specialiști care s-au implicat: Irina Bălescu – medic specialist chirurgie generală, Ana Carbunaru – medic rezident obstetrică-ginecologie, Alexandra Gireadă – medic specialist medicină de laborator, Olivia Ionescu – medic rezident obstetrică-ginecologie, Alexandru Martiniuc – medic rezident chirurgie generală, Mara Jidveian-Popescu – medic specialist oncologie medicală, Andrei Popescu – medic specialist oncologie medicală, Ioan Dumitru Suciu – medic rezident chirurgie generală.
     Lucrarea științifică, o interesantă monografie multidisciplinară adusă la zi, cu atitudinea actuală și managementul cancerului de endometru, beneficiază de experiența practică a autorilor și este binevenită pentru medici rezidenți, specialiști în ginecologie, chirurgie oncologică, oncologi și alții.

 

 

Gabriel Bănceanu (sub redacția), Nicolae Suciu, Oana Toader, Nicolae Bacalbașa – Aspecte diagnostice și terapeutice în neoplasmul de endometru. Editura Universitară „Carol Davila”, București, 2016

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe